02/07/2026

Şi cu banii daţi, şi dat afară din spital

Un pacient s-a prezentat la medic, ca să scape de nişte bube păcătoase, care îl băgaseră la idei. Omul a respectat procedura, cu trimitere de la medic de familie, ca să nu fie pus la cheltuieli, şi s-a prezentat la doctoriţă, fiind o ea, de câte ori l-a chemat. După câteva vizite la oraş, omul venind de la ţară, a constatat că dă banii degeaba pe drum, fiindcă tratamentul nu avea rezultate pozitive. Atunci, l-a “mâncat” undeva ca, la una dintre consultaţii, să-i sugereze el specialistei – considerându-se un pic mai citit şi umblat prin lume, pe la alte spitale, decât conţăranii săi – să-i schimbe tratamentul, întrucât cel încercat nu are efect. Atât i-a trebuit, că “a luat foc” doctoriţa, care l-a dat 

afară din cabinet, cu asistentă, cu tot. Inclusiv hârtiile de pe birouri au zburat când a “explodat” doamna în halat, “turbată” toată că-i dă sfaturi pacientul. Cum nu ştia cui să i se adreseze, bărbatul a apelat la o cunoştinţă, tot medic, ca să intervină la doctoriţă şi s-o îmbuneze. Medicul i-a sugerat să pregătească, totuşi, şi un plic, plin, evident, şi să meargă cu încredere, că-i rezolvă el intrarea. Femeia l-a primit din nou, iar omul, crezând c-a liniştit-o cu “atenţia”, a ridicat iar pretenţii: să-l interneze, căci s-ar simţi mai bine dacă este supravegheat. Alt tămbălău, alt şut în dosul pacientului, dat afară, deşi plătise vizita şi consultaţia. A mers la unul dintre superiorii femeii, care i-a replicat sec că: Aşa e ea! şi că n-are ce să-i facă. Musceleanul de pe bulevard              

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!