22/03/2025

Instalatorul îngrozit, nu de şobolani, ci de pisici

Muscelenii de pe bulevard şi nu numai ei au remarcat că dragostea pentru animale, cu accente nocive pentru cei din jur, se manifestă parcă mai abitir în rândul fostelor asistente medicale. Erau la modă cele care creşteau câini, dar acum e pe val menajeria de pisici. Fiindcă am pomenit de câini, târla aciuată în curtea unei instituţii de sănătate este opera unei foste angajate, care i-a îmbuibat până au ajuns cât viţeii, iar strada, un real pericol pentru trecători. Nu mai vorbim de incinta unităţii, unde, dacă n-ai o suferinţă, fiind în nevoie de vreun act, sigur pleci cu una. Femeia asta, după pensionare, a încropit o haită şi la poarta ei, unde a ocupat domeniul 

public cu cutii, lighenuşe şi covoare pentru patrupede. O colegă de breaslă, care stă la apartament şi cu care mai să plece târâş camioneta ADP-ului, de care se agăţase ca să salveze maidanezii ridicaţi de pe stradă, a avut nevoie de instalator. Cât a durat reparaţia, omul a îndurat cu stoicism mirosul infect din locuinţă, zicându-şi că e bătrână şi că nu mai poate să facă curat. Când pensionara l-a întrebat la final dacă bea o cafea, omul a acceptat cu jumătate de gură, să n-o jignească. Dând să se aşeze pe canapea, o grămadă de pisici cu blana în culoarea tapiţeriei au sărit care încontro, când l-au simţit pe străin. Lămurit în privinţa sursei mizeriei, instalatorul a tulit-o profund scârbit, uitând de cafea şi de politeţe, la ce companie felină avea proprietara.  

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!