În Evanghelia din Duminica care a trecut şi anume Pilda datornicului nemilostiv, putem desprinde uşor câteva învăţăminte care îşi găsesc aplicabilitate în viaţa fiecărui creştin, trăită cu scopul de a dobândi Împărăţia Cerurilor. Concluzia finală este simplă şi directă: Nu iertăm, nu vom fi iertaţi! Există şi o precizare aceea că iertarea trebuie să nu fie una formală ci dacă iertăm, pe cei care ne greşesc să iertăm din inimă, altfel ne asemănăm fariseilor care una spunem cu buzele şi alta uneltim în inima noastră. Nu este uşor ceea ce ne propunem şi anume de a ierta din inimă, de vreme ce oamenii cad foarte uşor în ispitirea diavolului care tot timpul seamănă vrajbă şi bucuria celui viclean este ca prin toate mijloacele să şi întreţină această vrajbă. Are succes cel rău în lucrarea sa până când omul este atins de Harul Duhului Sfânt, căci Dumnezeu nu doreşte să piardă pe nimeni şi într-o clipită schimbarea în bine se poate produce cu o singură condiţie, dacă ne dorim şi noi. Dacă nu vrem să înţelegem că Dumnezeu este Iubire, inima noastră va fi împietrită şi răutatea va fi întreţinută tocmai de lipsa iubirii. A te stăpâni şi a ierta este dovadă de mărinimie sufletească şi dovadă că în tine e duhul lui Dumnezeu, care este duhul păcii. Cine se poate stăpâni la timp şi cine uită jignirile, a stârpit din rădăcină orice urmă de vrajbă, pentru că cel iertat se simte cu adevărat umilit şi nu mai îndrăzneşte să răspundă cu rău. Cum este o mamă bună care iartă pe toţi, aşa să iertăm şi noi. Dacă ar fi aşa pe faţa pământului, să se iubească toţi unii cu alţii cum iubeşte mama pe copii, pământul s-ar face cer, s-ar face rai, n-ar mai fi judecăţi, n-ar mai fi orgolii, n-ar mai fi tulburări, n-ar mai fi războaie, ci ar fi milă şi îndurare şi bucurie în toată lumea. Toţi ar trebui să ştie că Dumnezeu nu îngăduie încercări mai mari decât pot fi suportate, şi gândul acesta le va da curaj. Acestă certitudine le va da putere, îndurând cu curaj necazurile, căci ea le va inspira convingerea că Dumnezeu îngăduie încercările din dragoste, că El îi va izbăvi şi-i va face să se folosească mult de ele. În zilele noastre, oamenii aspiră să fie iubiţi si de aceea eşuează. Corect este să nu ne intereseze dacă alţii ne iubesc, sau nu, ci dacă noi Îl iubim pe Hristos şi pe oameni. În felul acesta ne va fi plin sufletul. Să medităm cu profunzime la Rugăciunea Domnească „Tatăl Nostru”, şi vom înţelege condiţia iertării noastre din partea lui Dumnezeu şi să înţelegem că rugăciunea se preface în păcat dacă noi nu iertăm. Avem chiar îndrăzneala de a ne ruga lui Dumnezeu să-l pedepsească crunt pe cel care ne greşeşte, făcându-I în ciudă lui Dumnezeu. Dumnezeu îi porunceşte să ierte şi el îl roagă să-l facă praf şi pulbere pe duşmanul său: „Să-l trăsnească Dumnezeu!” – este o expresie de răutate profundă. În loc să te gândeşti că şi tu greşeşti şi că faci un efort să împaci propriul tău suflet, începi să blestemi şi să răscoleşti ura. Însă, purtându-ne cu blândeţe, cu smerenie şi bunătate neprefăcută, cu inima curată de orice semeţie omenească, de orice răutate, se va face pace deosebită în noi, cum numai Dumnezeu ne-o poate da, mai ales acea pace lăuntrică, de care spune Mântuitorul Iisus Hristos: „Pacea Mea dau vouă, nu cum lumea vă dă”. Pacea lui Iisus… Şi ne vom învrednici şi de o adevărată iertare din partea lui Dumnezeu când vom zice: „Iartă-ne, precum iertăm şi noi”. Dacă iertăm noi, ni se iartă şi nouă. Dacă vom ierta şi vom iubi pe semenii noştri vom avea şi noi parte de iertarea şi iubirea lui Dumnezeu.
Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung