De “umplutură”, clubul, dacă se va înfiinţa, deşi nu ne permitem un asemenea lux, va cuprinde şi alte secţii
Nici n-a început bine mandatul şi au şi răbufnit patimile pentru fotbal, care, pentru a satisface plăcerea unei mâini de microbişti, are nevoie de bani şi, mai nou, şi de jucători. Unii dintre aleşi, aceiaşi care, în mandatul trecut, orăcăiau din străfundul plămânilor să se salveze echipa, şochează din nou, cu ideea de a finanţa, practic, ceva ce nu mai există. N-au folosit expresia „finanţare”, dar este la mintea cocoşului că despre bani este vorba, de ordinul miliardelor, odată creat precedentul periculos. În spaţiul public, virtual şi real, s-a iscat o jelanie în regulă despre sfârşitul echipei de fotbal, care a ratat înscrierea în Campionatul 2016-2017, după cum ne convingem consultând site-ul FRF.
Primarul insista cu atâta convingere că echipa este înscrisă, că şi el credea ce spunea
Cu o zi înainte de termenul limită până la care Câmpulungul putea comunica Federaţiei Române de Fotbal că va înscrie o echipă în campionatul Ligii a III-a, a fost provocată o discuţie pe acest subiect care, lăsat sub tăcere, nu mai stârnea atâtea pasiuni pentru o cauză pierdută. Mai cu seamă că nu s-au stins suspiciunile de fraudare a banului public, prin intermediul unor asocieri dubioase, în care aleşii s-au aruncat cu frenezie, fără să-i intereseze dacă e legal sau nu ce fac. Pe alocuri, izul de ilegalitate era atât de puternic, în special la cea de-a doua asociere, încât era de preferat să nu dezgropi mortul, ca să faci paradă cu el în Consiliul Local.
Lucian Ionescu, un ales din categoria celor care obişnuiesc mai întâi să vorbească, apoi să gândească, a găsit de cuviinţă să jelească neparticiparea echipei de fotbal a Câmpulungului – echipa Colegiului „Dinicu Golescu”, pe care au exploatat-o unii care au văzut în ea o oportunitate de a “mulge” miliarde de la bugetul local – în turul Campionatului 2016-2017, Liga a III-a, nefiind înscrisă până la data dezbaterilor în Consiliul Local, de joi, 25 august. Primarul Liviu Ţâroiu, ca orice politician cu “blana” schimbată în funcţie de subiectul discutat, mai puţin cu năravul de a prezenta lucrurile în varianta optimistă, l-a contrazis pe fostul director al CS „Muscel”, cum că echipa a fost înscrisă în campionat.
Când Ionescu a repetat îndoiala referitoare la prezenţa fotbaliştilor câmpulungeni în campionatul pentru care, la ora acestei relatări, s-a stabilit inclusiv programul turului ediţiei 2016-2017, Ţâroiu a sărit: „Nu este adevărat!” „Va participa?”, a întrebat liberalul cu o mare neîncredere. „Da.”, a venit imediat replica primarului, care nu voia să-şi dezamăgească alegătorii de pe stadion.
Ţâroiu n-a ascuns faptul că ar fi dorit o discuţie pe tema fotbalului cu uşile închise presei, dar, dacă tot s-a deschis subiectul, care, repetăm, era de dorit să rămână îngropat, ca să nu mai vadă lumea intenţia de a arunca din nou fără discernământ banul public, probabil, tot într-o asociere, l-au abordat la secţiunea „diverse”. Cei mai întărâtaţi să se pompeze iar fonduri provenite din taxele şi impozitele câmpulungenilor într-o activitate pe care Câmpulungul nu şi-o permite au fost jumătate dintre componenţii grupului liberal. Dată fiind preocuparea furibundă de a asigura finanţele foştilor asociaţi, când comunitatea are atâtea şi atâtea urgenţe neglijate de mandate bune, nu putem decât să le dorim, la alegerile din 2020, jumătate din voturile obţinute în 2016.
Revenind la ciondăneala de săptămâna trecută, Liviu Ţâroiu a livrat în spaţiul public informaţia potrivit căreia echipa este înscrisă. Ca să se asigure că niciun pericol nu pândeşte după colţ, Bogdan David a întrebat şi el dacă vom avea sau nu fotbal. Iată care era marea grijă a celui care voia să conducă municipiul plin de nevoi: echipa, care acum chiar nu avea de ce să mai “sugă” alte resurse de la bugetul public, de vreme ce rămăsese fără jucători. Când fostul rival de la alegeri a „scăldat-o” cum că „vom discuta dacă vom susţine sau nu în continuare”, David i-a sugerat că PSD are majoritate în Consiliul Local. Altfel spus, Liviu Ţâroiu să pună pe ordinea de zi proiectul de hotărâre cu miliardul cu care au fost învăţaţi asociaţii, de două ori pe an, fiindcă are cine să-l voteze.
“Jucătorii buni au fost transferaţi la alte echipe. Sumele de bani sau împrumuturile nu le-a declarat nimeni”
Atâta înverşunare era la aceşti aleşi fără respect faţă de banul plătit de câmpulungeni Primăriei, încât mai aveau un pic şi săreau pe primar ca să-l forţeze să scoată repede din rezervele instituţiei fondurile necesare. „Este o problemă destul de mare, pentru că, dacă noi tergiversăm şi nu suntem hotărâţi în ceea ce facem, nu trebuie să ne mire de ce pleacă jucătorii.”, a continuat „bocitoarea” liberală care a provocat dialogul. „Jucătorii au plecat deja.”, a replicat sec Ţâroiu, după care a turnat gaz pe foc şi secundul lui. „În momentul în care eu am cerut să mi se prezinte tabelul cu jucătorii care mai sunt, mi s-au adus juniorii.”, a precizat viceprimarul Mărgărin Blidaru, potrivit căruia, atunci când l-a întrebat pe antrenorul principal Ovidiu Tică unde sunt restul, acesta ar fi răspuns că le-a dat drumul. „Jucătorii buni au fost transferaţi la alte echipe. Sumele de bani sau împrumuturile nu le-a declarat nimeni. Altă problemă: jucătorul Măzărache a fost vândut la Universitatea Craiova. Banii din transferul lui au intrat în contul Colegiului Naţional „Dinicu Golescu”. Ei nu trebuiau să joace sub titulatura aceea. Au beneficiat alţii de transferul lui Măzărache.”, a stârnit Blidaru alte sensibilităţi tot în tabăra PNL, determinându-l pe Cristi Creţu să intre şi el în sporovăiala care a lăsat un gust amar contribuabililor preocupaţi de adevăratele priorităţi ale localităţii. În orice caz, pentru Mărgărin Blidaru, era un semn de întrebare plecarea jucătorilor, la fel şi permisiunea acordată acestora de a părăsi echipa.
Cristi Creţu a povestit că el şi colegii antrenori i-au informat pe capii Primăriei că o înscriere, sub o formă sau alta, este posibilă. „V-am dat variantele, fie că era vorba de forma în care a existat, fie că era vorba de a înscrie pe grupa de elită, pentru că Federaţia Română de Fotbal a acceptat ca grupele de elită să se poată înscrie în anul competiţional pe care l-au încheiat chiar în Liga a III-a. Era o variantă, care simplifica oarecum costurile. Nu ştiu, domnul Blidaru, cum faceţi referire la faptul că au plecat jucătorii. Niciunul dintre jucătorii care au fost la echipă, până în acest moment, nu erau cu contract. Erau liberi de contract. Din ce ştiu eu, s-ar putea să mă înşel. Suntem cu o săptămână înainte de începerea campionatului. S-a interesat cineva dacă există jucători de la începutul lunii august? Nu cred.”, a informat Creţu, contrazis de Blidaru, potrivit căruia a aflat de la Ovidiu Tică numărul jucătorilor rămaşi, 7-8. „Care au fost la mine, la elite, şi eu am spus că sunt disponibil pentru echipă. Este imperios necesar, dacă vrem să luăm o decizie în acest sens, să ne întâlnim azi, cel târziu mâine (n.r. vineri, 26 august).”, a adăugat Cristi Creţu, care a explicat de ce era imperios necesară întâlnirea dintre consilieri.
Federaţiei Române de Fotbal i s-a expediat o adresă, având ca subiect neînscrierea echipei, după ce un reprezentant FRF a sunat ca să-i întrebe pe cei de la Câmpulung ce au de gând. „Acele persoane nu aveau nicio garanţie că pot duce financiar echipa la îndeplinirea sarcinilor. Au spus: „N-avem niciun fundament ca să putem înscrie.” Au trimis hârtie către Federaţie că nu se înscriu. Dar regulamentul Federaţiei Române de Fotbal dă voie ca, în termen de cinci zile, să se poată reveni la acest lucru. Am şase-şapte copii pe care pot să-i dau.”, s-a alăturat Cristi Creţu susţinătorilor fotbalului din Consiliu, interesul său fiind şi unul profesional.
Ionescu mai avea puţin şi-l lua de urechi pe Ţâroiu că, în două luni, de când e primar, n-a demarat înfiinţarea unui club municipal, cu fotbalul “soprană” între secţii
Credeţi că bătutul câmpilor cu un domeniu faţă de care manifestă interes un număr redus de câmpulungeni – nicidecum miile de microbişti, sub greutatea cărora stau să cadă tribunele, cum aberează PNL-ul – s-a încheiat în faza de insistenţe nesimţite de a investi bani în continuare? Nu, căci era păcat să nu ne umplem urechile şi cu alte gogomănii. „Dacă noi hotăram în Consiliul Local că mai vrem fotbal, trebuiau făcute demersuri pentru înfiinţarea unui club sportiv municipal, pentru a putea să acordăm acele finanţări către fotbal în perfectă legalitate!”, l-a certat Lucian Ionescu pe Liviu Ţâroiu, că, în două luni de mandat, nu s-a ocupat, domnule, să facă un club pentru fotbal, al municipiului, care, bineînţeles, nu poate funcţiona decât dacă are şi alte secţii! Oare, pot debita baliverne mai mari decât cele cu care au agresat timpanele opiniei publice, care-şi doreşte să se întâmple lucruri serioase, trainice, de viitor, generatoare de venituri, de bunăstare locală?! Cu convingerea că vom auzi propuneri mai grosolane decât acestea – club municipal, special pentru fotbal, trântit în cârca bietului buget local – când apa se taie într-o veselie, din cauza avariilor îngrijorător de dese, reţinem faptul că Ionescu a recunoscut că „perfecta legalitate” abia atunci va exista. Când echipa va fi a municipiului, posesor de club. Deci, ce-au făcut până acum, vânturarea a 4,4 miliarde de lei vechi, în doi ani, n-ar fi fost o legalitate perfectă. Nici măcar legalitate.
Liviu Ţâroiu a dat vestea încheierii relaţiei cu Asociaţia Club Sportiv „Muscelul 2015 Câmpulung”. „Ei au renunţat definitiv, asocierea s-a încheiat, nu mai există. Eu cu domnul Creţu am discutat că înscriem echipa de fotbal de juniori la elite, mergem un an la elite, pe susţinerea Consiliului Local şi cu ce soluţii mai găsim pentru jucători, urmând ca, în acest an, să derulăm propunerea, pentru că nu se poate face într-o lună, două, trei, un club municipal, în care să avem şi echipă de fotbal. Cu mai multe secţii.”, a încheiat acesta discuţiile menite să dea fiori reci celor care nu împărtăşesc viziunea autorităţilor de a susţine financiar un astfel de club, ale cărui costuri vor face să pară infimă suma irosită până acum. Magda BĂNCESCU