17.1 C
Campulung Muscel
24/04/2025

Carambol cu patru maşini, produs de un Şofer care a adormit la volan

Patru maşini avariate şi două persoane rănite. Acesta este bilanţul unui accident rutier, care s-a produs marţi dimineaţă, în jurul orei 7.30, pe DN 73, în comuna Stâlpeni. Din fericire, persoanele accidentate nu s-au ales cu răni care să le pună viaţa în pericol.

Accidentul a avut loc la Livezeni, în apropierea zonei unde se ţine târgul săptămânal de duminică. Potrivit martorilor, şoferul unui Ford, Marius C., în vârstă de 42 de ani, din municipiu, angajat al Uzinei Dacia din Mioveni, care venea dinspre Câmpulung, a adormit la volan, iar maşina scăpată de sub control a intrat pe contrasens şi a lovit alte trei autoturisme, un Matiz, un Renault şi un Volkswagen Golf, care erau staţionate în faţa unui magazin. În urma impactului, cele patru maşini au fost serios avariate, iar două persoane, Ionuţ T., din Câmpulung, în vârstă de 25 de ani, aflat în maşina care a provocat accidentul, şi Veronica T., de 49 de ani, din Bălileşti, care stătea liniştită în Matizul staţionat, s-au ales cu răni uşoare. Poliţia a demarat cercetările în acest caz pentru a stabili cu certitudine circumstanţele în care a avut loc incidentul, pe timpul măsurătorilor de la locul evenimentului traficul rutier s-a desfăşurat cu dificultate pe DN 73. Conducătorul auto care a provocat coliziunea nu consumase băuturi alcoolice, fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!