13.5 C
Campulung Muscel
11/10/2024

Sfânta Maria, cu praznic şi târg, la Vlădeşti

„Vă doresc un început de săptămână plăcut, dar şi de lună!”, le ura primarul de la Vlădeşti consătenilor, în spaţiul virtual şi bănuim că o face şi în viaţa de zi cu zi, la început de august, când, pe lângă urări, le-a comunicat şi o scurtă informare despre principalele evenimente derulate în luna lui Gustar, culminând cu Ziua Comunei. Două dintre acestea s-au consumat la începutul săptămânii, în zi de mare sărbătoare creştină: Hramul Bisericii Vlădeştii de Sus şi Târgul de Sfânta Maria, o premieră pentru localitatea condusă de Cristian Hristu Dică, al cărei succes îl face să spere la o ediţie a doua mai bogată. „În această lună, să ne bucurăm împreună!”, le transmite primarul oamenilor locului, dar şi celor din împrejurimi, care nu vor sta acasă la auzul numelor de artişti care vor urca pe scenă. Este suficient să spunem Maria Dragomiroiu, ca să avem imaginea unei ediţii reuşite a zilei localităţii ale cărei pregătiri au intrat în linie dreaptă, îi asigură edilul pe contribuabili. „Totul pentru o organizare perfectă, ca cetăţenii să petreacă pe măsură şi, cum îi stă bine românului la astfel de evenimente, să încingă hora mare!”

Evenimentele săptămânii, prilejuite de sărbătoarea Sfintei Maria, au fost prezentate sub forma unor albume foto consistente pe pagina de Facebook a Primăriei Vlădeşti. Acţiunea organizată de părintele Daniel Bunea, cu ocazia Hramului Bisericii Vlădeştii de Jos, a beneficiat de un promo asigurat tot de primar, implicat în toate manifestările desfăşurate pe teritoriul localităţii care i-a încredinţat al doilea mandat. Şi la cum se mişcă Cristian Hristu Dică, impresia lăsată este că nu concepe să nu-l prindă şi pe al treilea. „Biserica ne uneşte spiritual şi moral. Este locul unde ne „alimentăm” cu credinţă şi înţelepciune! Pe 15 august (în paralel cu târgul de Sfânta Maria), preotul Daniel Bunea ne invită pe toţi enoriaşii la Hramul Bisericii Vlădeştii de Jos!”, consemna manifestarea primarul Cristian Hristu Dică, aflat în mijlocul sătenilor veniţi mai întâi la slujbă, apoi la praznicul pregătit de cele mai pricepute gospodine din parohie. 

Efectivele de bucătărese, împărţite în funcţie de sarcini, spălatul şi tăierea legumelor, preparatul sarmalelor, puse la fiert în tuciuri generoase, lângă cel în care fierbea mămăliga, aranjatul mesei, au fost dovada clară a amplorii sărbătorii, a cărei organizare nu este „floare la ureche”. După slujba oficiată de părintele Bunea, lumea s-a aşezat la masă, unde s-au bucurat cu toţii de bucatele ieşite din mâinile celor mai destoinice femei din sat. „Casa Domnului este refugiul nostru spre credinţă. Astăzi – nota primarul în „jurnalul de bord” on-line, în dreptul zilei de luni, 15 august 2016 – preotul Daniel Bunea şi-a primit enoriaşii, inclusiv pe mine, primarul Dică Hristu Cristian, la hramul bisericii sale. Cu toţii am plecat sătui nu doar fizic, ci şi spiritual din incinta acelui lăcaş sfânt.” 

În dimineaţa aceleiaşi zile, s-a desfăşurat prima ediţie a Târgului de Sfânta Maria, pe care iniţiatorul, şeful Executivului, o aprecia drept o reuşită, dat fiind numărul mare de comercianţi şi de vizitatori, o contribuţie la succesul acţiunii – recunoscută de Cristian Hristu Dică – având-o atât vremea frumoasă, cât şi statutul de zi nelucrătoare. Astfel, s-au spulberat incertitudinile inerente oricărui început, care, mărturiseşte primarul, l-au încercat şi pe el, fiind convins că, pe viitor, târgul va creşte şi ca intensitate a comerţului, şi ca interes din partea publicului. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!