Puţin a lipsit ca la Câmpulung să se repete catastrofa de la Iaşi, petrecută la începutul acestei luni, soldată cu doi morţi şi 11 răniţi, din cauza unei explozii teribile. Tragedia a avut la bază fisurarea conductei de gaze ce alimenta imobilul. Nici noi, muscelenii, n-am fost feriţi de incidente grave, pe fondul acumulării de gaze în locuinţa unui cetăţean: în iarna anului 2008, un om a sfârşit din cauza arsurilor groaznice, cu care s-a ales în urma unei explozii declanşate de gazele acumulate într-o încăpere a casei. Din acest motiv, lumea nu mai stă pe gânduri când simte miros de mercaptan şi anunţă autorităţile.
22 de oameni evacuaţi
Aşa s-a întâmplat ieri, aproape de ora prânzului, când mai mulţi locuitori din zona Rotunda au alertat la numărul de urgenţă 112 că, pe scara D, a blocului 7, se simte un miros puternic, specific emanaţiilor de gaze. La faţa locului, forţele de intervenţie de la Pompieri şi Poliţie, precum şi angajaţii companiei furnizoare de gaze naturale au constatat că reclamaţia se adevereşte. Astfel, au demarat verificările pentru a depista sursa scăpărilor de gaze. În scurt timp, cauza scurgerilor a fost descoperită. Izul provenea dintr-o locuinţă de la etajul al doilea al blocului, deţinută de Silviu Mureşan, despre care vecinii susţin că este „un bărbat retras şi liniştit, la vreo 40 de ani”. Întrucât pericolul unei explozii nu putea fi pus la îndoială, proprietarii apartamentelor de pe scara cu pricina, în total 22 de persoane, au fost evacuaţi. Din nefericire, un vârstnic ţintuit la pat de 20 de ani de o paralizie a fost scos din casă, într-o pătură, de pompieri. În faţa blocului, l-au aşezat pe iarbă. Unul dintre pompieri a intrat în apartament pe o fereastră, cu ajutorul unei scări metalice, şi a rezolvat cauza incidentului care le-a dat palpitaţii locatarilor. Aragazul din bucătărie, alimentat de la o butelie, fusese lăsat deschis, însă fără flăcără. Angajatul de la Pompieri a deschis larg ferestrele pentru aerisirea locuinţei, după care a verificat dacă proprietarul era în apartament şi dacă avea nevoie de ajutor. Omul nu era, însă, acasă. Din câte se pare, bărbatul a intenţionat să folosească aragazul, a dat drumul la butelie, dar, nu se ştie de ce, n-a mai aprins şi ochiul maşinii de gătit. A părăsit locuinţa, lăsând butelia deschisă. Nu după mult timp, oamenii au simţit miros de gaz şi au anunţat autorităţile.