15.3 C
Campulung Muscel
24/04/2024

ADEVĂRUL CREŞTIN

Umblarea după întâietate în adunări. Sunt adunări care se macină pe chestia de întâietate: care să fie mai mare. Evanghelia spune: Vrei să fii întâi? Să fii robul tuturor! Întâietatea se câştigă prin servire, nu prin pretenţii. Cine nu vrea să înţeleagă lucrul acesta n-are decât să nu-l înţeleagă. Din alergarea după întâietate se nasc şi partide şi dezbinări. Oamenii duhovniceşti condamnă pe faţă aceste lucruri, iar mândria celor ce vin cu pretenţii le sare în faţă. Dacă cineva slujeşte în adevăr cu darul dat lui de Dumnezeu, adunarea va mulţumi lui Dumnezeu pentru acest dar; însă pornirea de a se ridica mai presus de alţii este din mândrie şi trebuie osândită. Cei care nu s-au lăsat de astfel de apucături au fost distruşi de ele; Dumnezeu le-a stat împotrivă. Mândria înseamnă iad; smerenia, cer. Frumos este când o adunare poate să servească de pildă altor adunări şi astfel să le încurajeze. Trebuie să spunem însă cu regret că sunt şi adunări care nu dau o pildă bună, ci sunt un scandal, o piatră de poticnire. Sunt puţini şi se mănâncă între ei fără încetare, fiecare caută să fie cel dintâi. Iată un cancer care distruge unele adunări. Mă întreb: sunt aceşti oameni credincioşi? Nu ştiu. Arată însă că sunt fireşti, nu duhovniceşti. Suntem noi oare ca pe moşia noastră – cum se zice – suntem lăsaţi de capul nostru, suntem călăuziţi de firea noastră, cu îndemnurile ei păcătoase? Astfel de oameni au nevoie să se îmbrace în sac şi cenuşă, pentru că pot să aducă pagubă unui suflet sau altuia.

Disciplina necesară în adunări. Apostolul spune corintenilor că răul trebuie retezat de la rădăcină. Adunarea nu trebuie să sufere răul în mijlocul ei, dacă nu vrea ca toată să se întineze. Era disciplina aceea de la început, care cu vremea a dispărut în creştinătate. Disciplina trebuie să se facă şi astăzi în adunare. Cine nu vrea să fie serios pe calea lui Dumnezeu nici nu trebuie să intre în adunarea lui Dumnezeu. De ce să mai încurce lucrurile? Pavel spune: „Nu v-aţi mâhnit mai degrabă“ (1 Corinteni 5.2), ca după un mort. Când adunarea este nevoită să ia măsura de a înlătura pe cineva din mijlocul ei, este ceva foarte dureros. Putem să greşim fie prin prea multă îngăduinţă, fie prin prea multă asprime; iar răul poate ajunge un chin pentru sufletele serioase. Nicăieri nu se descoperă păcatele şi cusururile ca în adunarea lui Dumnezeu. Oamenii pot să se înşele unii pe alţii că sunt darnici când nu sunt, că sunt cumpătaţi când nu sunt, că sunt buni când nu sunt, dar pe Dumnezeu nu poate să-L înşele nimeni. El veghează asupra credincioşilor Săi şi, mai curând sau mai târziu, scoate răul la iveală. Aceasta va fi spre ruşinea celui uşuratic.

Niciun fel de legături cu cel ce îşi zice „frate“ pe nedrept. Apostolul a scris corintenilor (1 Corinteni 5.9-11) să nu aibă niciun fel de legătură cu anumiţi oameni. Într-adevăr, călugării caută să fugă de lume, dar ei iau lumea cu ei. De lume, adică de felul ei de a fi şi de influenţa ei, nu scapă omul decât urmând Domnului Hristos. Atunci trăieşti în lume, dar nu în felul lumii. Dacă însă cineva n-are pe Domnul Isus, în vârf de munte dacă s-ar duce, tot nimic nu face. Apostolul insistă deci asupra acestui gând: Eu n-am zis să nu aveţi de-a face cu oamenii lumii acesteia, ci cu cel ce îşi zice „frate“, adică are pretenţia că este credincios şi „totuşi este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau beţiv, sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nici să nu mâncaţi“. Dacă cineva îşi zice „frate“, iar adunarea a fost pusă în situaţia tristă de a lua măsuri împotriva unui astfel de om, iar el, în loc să-şi părăsească păcatul, vrea mai degrabă să fie dat afară din adunare, cu un astfel de om nici să nu mâncaţi. Acel om nu vrea să asculte şi de aceea adunarea se vede nevoită să-l dea afară din ea. Când adunarea a luat o astfel de măsură, să nu te apuci tu, cel din adunare, să păstrezi legătură frăţească cu acel om, ca să nu-l încurajezi la păcat. Dacă însă adunarea nu ia măsuri şi răul este suferit în mijlocul ei, atunci nivelul ei scade.

A judeca pe cei dinăuntru. „Într-adevăr, ce am eu să-i judec pe cei de afară? Nu-i judecaţi voi pe cei dinăuntru? Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu“ Concluzia? „Daţi afară din mijlocul vostru pe răul acela!“ (1 Corinteni 5.12,13). Tăiaţi răul din rădăcină, luaţi măsuri ca nu cumva să se molipsească şi alţii. Aceasta a fost o măsură luată de apostolul Pavel împreună cu adunarea. În a doua epistolă se arată că omul şi-a revenit şi s-a pocăit din nou. Dar şi după aceea corintenii nu mai ştiau ce să facă. Pavel le spune: „Primiţi-l“. Disciplina nu este ca să fie aruncat, ci ca să fie trezit sufletul şi ajutat. Dureros lucru este când cineva este înlăturat din adunare, dar aceasta nu se face uşor şi nu ca să-i dai cu piciorul. Sufletul este scump înaintea Domnului. Când este dat afară se numeşte „legat“ şi când este primit din nou este „dezlegat“. Când lucrul acesta este făcut sub călăuzirea Duhului Sfânt, măsura este aprobată şi de Dumnezeu, pentru binele sufletului aceluia şi curăţia adunării.

Adunarea Creştină Betel Câmpulung, strada Matei Drăghiceanu Nr.3 Câmpulung Muscel Telefon contact:  0745.021.424

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!