Organizarea cursurilor de calificare şi a celor de specializare ale Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă reprezintă „o bucătărie bine pusă la punct”, ca să-l cităm pe Paul Petrescu, şeful instituţiei la nivel de municipiu. A.J.O.F.M. Argeş, prin compartimentul specializat, se ocupă de partea administrativă, adică recrutarea lectorilor autorizaţi prin licitaţie publică ţinută pe S.E.A.P. şi de plata lor, pe bază de decont expediat de Agenţia Locală. În sarcina acesteia din urmă intră aducerea cursanţilor şi organizarea propriu-zisă a activităţii. Acest tip de instruire durează între trei luni şi şase luni şi constă în două treimi practică şi o treime teorie. Sunt impuse, bineînţeles, cerinţe de studii pentru fiecare meserie pentru care Agenţia este acreditată să organizeze pregătirea. Cei cu adevărat interesaţi trebuie să ştie că aceste cursuri sunt gratuite pentru cei aflaţi în evidenţa A.L.O.F.M. Câmpulung, fie şomeri indemnizaţi, fie persoane care nu lucrează şi care vin să fie luate în evidenţă, ca să beneficieze de gratuitate. Dacă există solicitanţi din rândul celor care au statut de angajaţi, aceştia îşi plătesc cursul. Însă ei reprezintă excepţia, regula fiind şomerii. O asemenea activitate a Agenţiei reprezintă o bună ocazie pentru patronii implicaţi de a-şi selecta personalul de care au nevoie, în condiţiile unei cereri de forţă de muncă lipsite de răspuns din partea muscelenilor, care se plâng că n-au unde să muncească. Fiindcă am atins subiectul partenerilor implicaţi – nu numai patroni, întrucât lectorii provin şi din învăţământ, după cum vom arăta în continuare – Agenţia colaborează foarte bine cu Crenguţa Popovici, deţinătoarea unui salon de coafură, pentru cursul în domeniul respectiv, cu Cătălin Dumitraşcu, profesor la Colegiul Tehnic, pentru cursul de administrator de pensiune, cu inginerul Dragoş Stoica, de la Primăria Bughea de Sus, pentru cursul de dulgher. Liceul Tehnologic Auto a ajutat şi cu sală, şi cu lector pentru cursul de mecanic auto şi electrician auto. Şi mai sunt şi alţii la care ne vom referi pe parcursul acestui articol.
Managerul de la Imperial Ballrom a angajat dintre persoanele care au făcut cursul de bucătar la ea în restaurant
Noile prevederi stabilesc ca lectorii care derulează acest gen de activitate să fie absolvenţi de facultate. Or până acum au fost acceptaţi şi cei cu studii medii. Cursurile care sunt deja începute, cum este cel de bucătar, continuă cu formatorul selectat deja. În privinţa celorlalte, care debutează după apariţia unei legi noi în această materie, formatorului i se impune condiţia de a avea pregătire superioară. Şi la bucătari, ca să continuăm cu exemplul anterior, pentru următoarea serie, cei de la Forţele de Muncă trebuie să găsească o persoană care a absolvit studii superioare în domeniu, turism şi alimentaţie publică, ca să poată să predea. Chiar va fi o problemă, întrucât nu există facultăţi de bucătari, prin urmare, cei de la A.L.O.F.M. s-au gândit că vor apela la serviciile unui lector pentru partea de teorie, iar pentru partea practică vor merge ca până acum, cu un bucătar, pentru instruirea în bucătărie a cursanţilor. Şi cursul de bucătar, la fel ca cel de ospătar, se derulează, în cea mai mare parte, practic. Forţele de Muncă au colaborare cu câteva restaurante din Câmpulung. „Nu putem face curs la nivel declarativ, pentru că, în momentul în care vor deveni absolvenţi şi se vor duce la muncă, nu sunt întrebaţi cum s-ar face un preparat, ci trebuie să-l facă practic.”, a afirmat şeful A.L.O.F.M. Câmpulung.
Fiindcă am amintit de bucătari – un exemplu pe înţelesul tuturor – şeful instituţiei ne-a vorbit despre colaborarea pentru instruirea cursanţilor cu Restaurantul Imperial Ballrom, celebrul salon de nunţi. Managerul localului, Marilena Dumitrache, chiar a angajat dintre persoanele care au absolvit cursul de bucătar la ea în restaurant. „Acest lucru înseamnă că au fost mulţumiţi de unii dintre ei. Nu toţi au aptitudini ca să fie bucătari, ospătari sau orice altă meserie. Această meserie este mai mult practică decât teoretică.” Instructoarea, Pitulan, bucătar de meserie, a fost desemnată, ca toţi ceilalţi, în urma unei licitaţii organizate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.
Cursul de coafor se ţine la Crenguţa Popovici, singura căreia nu îi este teamă să pregătească viitoarea concurenţă
Aşadar, o idee de reţinut: lectorii fără studii superioare nu mai sunt acceptaţi. „Ne conformăm legislaţiei, nu poţi să faci cum vrei, ca la colţul străzii. Nu te mai acreditează pentru a organiza curs decât dacă îndeplineşti nişte condiţii. Iar una dintre condiţii este să ai lectori cu studii superioare în domeniul respectiv. În urmă cu două luni, am făcut o informare în presa judeţeană, dar n-au venit decât două persoane, care când au aflat ce „salarii” sunt…” Impropriu spus „salariu”, întrucât Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă plăteşte o anumită sumă în funcţie de numărul de ore. Instituţia nu poate depăşi nişte cuantumuri de 10-12 lei pe oră, faţă de 50-80 lei, chiar 100 de lei, pe oră, cu care sunt obişnuiţi instructorii. „Statul nu-şi permite.”, a adăugat şeful A.L.O.F.M. Câmpulung.
La nivelul judeţului, instituţia este acreditată să desfăşoare cursuri de calificare în 21 de meserii. „Acum, am început curs de lucrător în comerţ şi administrator de pensiune turistică. Suntem în faza finală a organizării cursului de ospătar. Până acum, l-am avut pe Florin Prundaru, dar nu mai poate preda, pentru că nu are studii superioare. Avem în derulare curs de operator PC cu o doamnă profesoară de la „Dan Barbilian”.”, a precizat Paul Petrescu. La acest curs de ospătar, organizatorii au fost luaţi prin surprindere de noile prevederi legale privind pregătirea superioară a instructorului, cărora trebuie să li se conformeze. „Am găsit variantă, avem colaboratori, care acceptă şi această plată mai mică. Noi nici chirie nu putem plăti prea multă, întrucât avem nişte baremuri pe care nu le putem depăşi. La plata cu ora iarăşi nu putem depăşi. Fiind la stat, te încadrezi într-un buget.”, ne-a mai spus Paul Petrescu.
„Am mai organizat şi pentru coafor. Avem un curs în derulare la doamna Crenguţa Popovici. Este singura care a dorit. Facem şi de frizer, dar nimeni nu vrea. Frizerii calificaţi nu vor, pentru că le este teamă de concurenţă. Doamnei, nu. În momentul în care desfăşori o treabă serioasă şi bună, nu ţi-e frică de concurenţă. Cred că este al treilea sau al patrulea an de când organizăm cu dânsa acest curs, de două ori pe an. Ca să fie lectori la noi, ca la oricare alt curs, trebuie îndeplinite nişte condiţii: să ai calificare în domeniu şi să ai curs de formator, care sunt absolvite în trei luni, pentru a preda la noi.”, a continuat şeful instituţiei din municipiu.
Şomerii care vor să se eschiveze aleg meserii pentru care nu se strâng niciodată suficienţi solicitanţi ca să se ţină cursul
Un curs de calificare se organizează de către Agenţie în momentul în care sunt suficiente solicitări pentru formarea unei grupe de persoane care doresc să-l urmeze. „Periodic, organizăm cursuri în funcţie de clienţii pe care îi avem. Toţi care vin la noi îşi exprimă opţiunea printr-o cerere pentru un anumit curs. Unii, pentru că îşi doresc să-l facă, alţii pentru că vor să scape de el. Şi se gândesc la meserii pentru care n-o să facem curs. De exemplu, masor.”, ne-a relatat Paul Petrescu despre încercările unora de a se eschiva de obligaţie, optând pentru o meserie care nu se caută. Dar cine este interesat să muncească se înscrie la un curs care îl va ajuta să se angajeze şi pentru care simte că are aptitudini. „Avem o grupă de 20-25, minimum 15 (maximum 28), pentru o meserie pentru care suntem acreditaţi, dăm drumul cursului. De mult timp n-au mai fost atât de mulţi absolvenţi, promoţii de anul acesta, care au vrut să se înscrie şi la lucrător comercial, şi la administrator de pensiune. Mai mulţi ca în alţi ani. În momentul în care vin absolvenţii, întrebarea este: mergi la facultate? Pentru că n-are rost să ne încurcăm. Dacă încep un curs şi nu mai vin din cauză că au plecat la facultate, noi le imputăm cheltuiala.”, a încheiat şeful A.L.O.F.M. Câmpulung.
O noutate la nivelul judeţului a fost, anul trecut, cursul de îngrijitori bătrâni la domiciliu şi mediatori sanitari. Dr.Tabita Stănoiu este singurul formator în acest domeniu cu studii superioare.
Lista ocupaţiilor cuprinse în planul de formare al AJOFM Argeş pentru 2016
1.Administrator pensiune turistică: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – şcoala profesională; curs de calificare;
2.Bucătar: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – şcoala profesională; curs de calificare;
3.Contabil: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – liceu; curs de specializare;
4.Coafor, frizer, manichiurist, pedichiurist: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ obligatoriu; curs de calificare;
5.Dulgher, tâmplar parchetar: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ obligatoriu; curs de calificare;
6.Electrician auto: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ obligatoriu; curs de calificare;
7.Expert achiziţii publice: 40 de ore, perioada – 1 lună; condiţii minime de înscriere – studii superioare; curs de specializare;
8.Frizer: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ general; curs de calificare;
9.Inspector resurse umane: 240 de ore, perioada – 2 luni; condiţii minime de înscriere – liceu (cu bacalaureat); curs de perfecţionare;
10.Instalator TS şi gaze: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – şcoala profesională; curs de calificare;
11.Îngrijitori bătrâni la domiciliu: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ general; curs de calificare;
12.Lucrător în comerţ: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ general; curs de calificare;
13.Lucrător în structuri pentru construcţii: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ general; curs de calificare;
14.Manichiurist-pedichiurist: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ general; curs de calificare;
15.Manager de proiect: 40 de ore, perioada – 1 lună; condiţii minime de înscriere – studii superioare; curs de specializare;
16.Manager resurse umane: 144 de ore, perioada – 2 luni; condiţii minime de înscriere – studii superioare; curs de specializare;
17.Masor: 360 de ore, perioada – 3 luni; condiţii minime de înscriere – liceu; curs de iniţiere;
18.Mecanic auto: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ obligatoriu; curs de calificare;
19.Montator subansamble: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ obligatoriu; curs de calificare;
20.Operator PC: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – şcoala profesională; curs de calificare;
21.Ospătar: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – liceu; curs de calificare;
22.Stilist protezist unghii: 240 de ore, perioada – 2 luni; condiţii minime de înscriere – învăţământ general; curs de specializare;
23.Zidar, pietrar, tencuitor: 720 de ore, perioada – 6 luni; condiţii minime de înscriere – şcoala profesională; curs de calificare.