Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Câmpulung, a fost găsit fără suflare, marţi seara, chiar în locuinţa sa. Bărbatul era văduv şi îşi ducea traiul singur, într-un apartament situat în cartierul Grui, strada Gruiului. Ultima dată a fost văzut în viaţă acum două săptămâni şi, de atunci, nu a mai ieşit din casă. Acest lucru i-a dat de gândit unei rude de-a sa, care a decis, într-un final, să sune la 112, anticipând o nenorocire. În jurul orei 21.15, un echipaj de pompieri a mers la locuinţa cu pricina şi a spart uşa de la intrare, găsindu-l pe bărbat căzut într-o cameră, fără viaţă. Pe trupul neînsufleţit nu au fost găsite urme vizibile de violenţă. A fost anunţată şi Poliţia, iar o echipă operativă a ajuns la faţa locului şi a demarat o anchetă pentru stabilirea cauzei şi a împrejurărilor în care a survenit decesul. Din primele cercetări, se pare că bărbatul a fost răpus de un infarct miocardic, el fiind cunoscut cu afecţiuni cardiace şi renale. În urma efectuării necropsiei, se va şti cu certitudine cauza morţii.