A optsprezecea festivitate oficială a Zilelor Câmpulungului, găzduită în 2016 tot de „Ciobănaşu”, l-a avut ca moderator al momentelor incluse în program, în esenţă premieri ale oamenilor de valoare şi evenimentelor de peste an, pe Liviu Ţâroiu, aflat pentru a doua oară în această postură. De anul trecut, când a prezentat oaspeţii şi distincţiile oferite de municipalitate, cu stângăcia inerentă oricărui început, amfitrionul manifestării a făcut progrese considerabile. Mai cu seamă că a avut în partenera de viaţă, doamna Daniela, cel mai sever critic din public, care îi taxa, prin gesturi, uşoarele derapaje. Noutăţi, în materie de invitaţi, datorită schimbării conducerii judeţului: Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Simona Brătulescu şi Ion Mânzână, vicepreşedinţi, cărora li s-au alăturat, ca în anii trecuţi, senatorul Şerban Valeca, preşedintele PSD Argeş, deputatul Gheorghe Marin, liderul social-democraţilor din Câmpulung, consilierii judeţeni Maria Cotenescu şi Aurel Iacşa şi Dumitru Tudosoiu, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş. Nimeni de la PNL Argeş, care, anul trecut, a fost reprezentat de o delegaţie condusă de Iani Popa şi Dănuţ Bica. Nici prefectul, din motive independente de voinţa lui, după cum l-a scuzat Liviu Ţâroiu, n-a putut să ajungă la ceremonie. Şi nici partidele reprezentate în Consiliul Local n-au fost în formulă completă, de la PSD lipsind, ca de obicei, Nicolae Dumitrescu şi mai tânăra colegă, Andreea Nora Fărcăşanu, venită la „spartul târgului”, după servirea desertului. Iar de la PNL a lipsit, tot ca de obicei, Anca Dumitrescu. Şi ca să fie tot doi absenţi, nici Lucian Ionescu nu s-a alăturat colegilor liberali. În rest, lume multă, delegaţia fraţilor bulgari de la Popovo, pe care îi avem de 16 ani, directori de instituţii, dar nu într-un număr de dat pe spate, câţiva „Cetăţeni de Onoare”, câţiva primari de comune – Marian Toader, de la Lereşti, Ion Boncoi, de la Valea Mare, Nicolae Tarbă, de la Bughea de Sus – trei foşti primari ai Câmpulungului, Constantin Dragomir, Gheorghe Oancea şi George Bălan, Călin Andrei şi Sorin Buta declinând invitaţia lui Liviu Ţâroiu.
După intonarea imnului României, moment în care organizatorii n-au avut inspiraţia să aducă pe unul dintre copiii cu voci de aur, pentru a-i da greutate, primarul a apelat la serviciile protopopului Petre Moşoianu, pentru un scurt Te-Deum în cinstea sărbătorii Sfântului Ilie, sub auspiciile căruia se desfăşoară, încheiat cu ungerea primarului Liviu Ţâroiu, de data aceasta spirituală, după cea oficială săvârşită de autorităţile statului, cu o lună în urmă. „Câmpulungul are tradiţie şi istorie, valori inestimabile pe care le-am moştenit, dar şi un prezent ambiţios, plin de provocări, pe care dorim să le facem cunoscute. Zilele Municipiului sunt un bun prilej să unim energiile, pentru ca speranţele noastre să devină certitudini. Ajunse la a optsprezecea ediţie, Zilele Municipiului constituie un eveniment mult aşteptat şi un motiv de bucurie pentru toţi participanţii.”, a citit Liviu Ţâroiu mesajul scris de subalterni, care a continuat cu descrierea succintă a programului manifestărilor.
El a mulţumit instituţiilor militare, care au transmis mesaje de felicitare, CBRN şi Batalionul 30 Dragoslavele Vânători de Munte. După schimbul de cadouri între fraţii câmpulungeni şi bulgari, au urmat discursurile oficialităţilor prezente la ceremonie.
Dan Manu, preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş
„Sunt mai natural „domnul doctor” decât „domnul preşedinte”. Medic am fost, sunt şi voi fi. Vă mulţumesc că mă înţelegeţi. Îmi face o mare plăcere să fiu astăzi aici, în inima Muscelului, în prima fostă capitală a Ţării Româneşti, printre muscelenii mei. Sunt născut la Berevoeşti, la o aruncătură de băţ de aici. Ne cunoaştem, suntem şi mândri, suntem şi cu demnitate, şi când spui Muscel, spui parcă mai mult faţă de alte coordonate geografice. Am traversat alegerile locale, avem o echipă de consilieri locali, la fel ca la Consiliul Judeţean, unde formăm o echipă puternică, şi n-avem motive să nu facem lucrurile care trebuie şi pentru municipiul Câmpulung. Vă garantez un parteneriat din partea Consiliului Judeţean cu Consiliul Local, pe lucruri punctuale. În echipă, într-un mandat de patru ani, Consiliul Local – Consiliul Judeţean, vom duce lucrurile aşa cum ne-au cerut cetăţenii municipiului şi ai zonei Muscel. La mulţi ani, Muscel! La mulţi ani, Sfântul Ilie! Când eram copil, veneam la târg, de Sfântul Ilie, mâncam vată pe băţ şi era o perioadă mult aşteptată în vacanţele copilăriei mele la Berevoeşti.”
În buna tradiţie, între reprezentantul Consiliului Judeţean şi al Primăriei Câmpulung a avut loc un schimb de distincţii, o diplomă de excelenţă, respectiv o plachetă înmânate de şefii instituţiilor unul celuilalt.
Şerban Valeca, senator şi preşedinte al PSD Argeş
„Aş vrea să vă mulţumesc pentru alegerea unui Consiliu Local puternic şi destoinic, oameni noi, în majoritate, cu idei noi, şi a unui primar de forţă, cu mare experienţă, care iubeşte oraşul. Aş vrea să vă mulţumesc şi pentru contribuţia adusă la alegerea Consiliului Judeţean şi sunt convins că actuala echipă de la CJ va fi „mamă bună” pentru toate localităţile judeţului. Vă spun „La mulţi ani!”, să fiţi sănătoşi, să vă creşteţi copiii în linişte şi sunt convins că această zonă tradiţională, care are un farmec deosebit, va prospera. Noi vom fi alături de Câmpulung, cum suntem alături de tot judeţul Argeş, pe care îl iubim şi pe care îl servim.”
Gheorghe Marin, deputat şi preşedinte al PSD Câmpulung
„Am făcut echipă cu domnul primar Liviu Ţâroiu în această campanie. După votul pe care câmpulungenii l-au dat, consider că împreună avem o mare responsabilitate, să facem o schimbare în Câmpulung. Din votul câmpulungenilor am înţeles că este nevoie de o schimbare şi noi trebuie să facem această schimbare, în aşa fel încât, la sfârşitul mandatului, câmpulungenii să fie mândri de votul dat. Dincolo de momentele festive, trebuie să fie şi un moment de angajament al nostru, al celor care ne-am prezentat în campanie, pentru ceea ce înseamnă viitorul Câmpulungului. Iubim Câmpulungul şi câmpulungenii, dar, dincolo de cuvinte, trebuie să facem ca faptele să vorbească. Doresc locuitorilor municipiului sănătate şi să fie încrezători în ceea ce se va întâmpla în Câmpulung. Avem, cu ocazia Zilelor Municipiului, întreaga conducere a Consiliului Judeţean alături de noi, ceea ce înseamnă un angajament de colaborare pe viitor foarte strâns. Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le rezolvăm în Câmpulung, de aceea este nevoie de unitate, şi în Consiliul Local, la nivelul căruia două treimi sunt consilieri noi.”