Intenţia lui Liviu Ţâroiu de a-şi pune amprenta personală asupra ceremoniei oficiale a Zilelor Câmpulungului, incluzând, după intonarea câtorva acorduri ale imnului naţional, pe CD, o mică slujbă oficiată de părintele protopop, a accentuat diferenţa între Eugen Matei şi succesorul său, Petre Moşoianu. Când vorbea protopopul Matei, se înfiorau şi pietrele din „Ciobănaşu” şi nici musca nu cuteza să tulbure cu zborul ei bezmetic atmosfera sobră în care îşi introducea auditoriul vorbitorul cu discursul îndelung exersat. De la energicul Jenică Matei, care cuvânta de răsuna valea, cu vână, cu patos, studiat, îmbinând limbajul bisericesc cu cei laic, pentru a se face înţeles, dar şi pentru a-şi domina ascultătorii cu vorba meşteşugită, am trecut la un protopop „fără sare şi fără piper”. Şi nu e doar părerea noastră. Este şi părerea multora dintre cei care au umplut, sâmbătă, una dintre sălile Restaurantului „Ciobănaşu” şi care, în momentul în care Liviu Ţâroiu a anunţat Te-Deum-ul în cinstea patronului spiritual al Câmpulungului, n-au întrerupt socializarea cu vecinii de masă. Asta deşi protopopul se afla în faţa publicului şi aştepta încheierea conversaţiilor, ca să poată desfăşura scurta slujbă comandată de primar. Când a văzut că nimeni nu-l bagă în seamă, a cerut asistenţei, „din suflet şi din inimă”, să facă linişte. Prima cerinţă a slujitorului Domnului, cârmaciul Bisericii muscelene, a rămas fără efect, prin urmare, Moşoianu a repetat apelul. „Se poate?”, aproape că a implorat pentru încetarea clevetelii ca să-şi ducă la capăt misiunea pentru care fusese solicitat.
Ce-i drept, publicul nu s-a manifestat cuviincios, dar acest comportament se „datorează” personalităţii şterse a protopopului, incapabil să impună autoritatea pe care o insufla înaintaşul său, în a cărui mână dârdâia microfonul când îşi ţinea speech-ul. N-am avut parte de aşa ceva de la Petre Moşoianu, care nu poate ieşi din rigoarea cărţilor bisericeşti şi a meseriei de preot, pentru a se face plăcut celor mai aplecaţi către cele lumeşti. Sâmbătă era zi de petrecere. Lumea venise să se simtă bine, să mănânce, să bea, să converseze, după cum se obişnuieşte. Eugen Matei reuşea să se plieze cu mesajul său pe tipicul evenimentului, fiind mai mult mirean şi mai puţin purtător de sutană şi adaptându-şi discursul la starea de spirit a publicului. De aceea, nici nu îmbrăca haina preoţească, ce provoacă o strângere de inimă celui aflat în faţa omul Bisericii, reuşind o apropiere mai mare de semenii alături de care sărbătorea. Moşoianu, cu toată reverenda lui de protopop, care ar fi trebuit să impună respectul despre care vorbeam, s-a văzut nevoit să ceară, de două ori, linişte, ca să-şi poată ţine rugăciunea.
Nu înainte de a-l contrazice pe Ţâroiu, cum că Sfântul Ilie este ocrotitorul Câmpulungului, nu patronul, căci „patronii sunt patroni”. Adevărat a grăit părintele, nu Sfântul Ilie a făcut afaceri cu domeniul public, ci patronii asociaţi cu Ţâroiu şi mai mult nu spunem, cu promisiunea că peste gheşeftul cu iz de măgărie întâmplat cu domeniul public, în privinţa căruia nu suntem deloc edificaţi cine a luat şi cine a dat, pentru cât şi pentru ce, nu se va aşterne praful. Într-un sfârşit, Petre Moşoianu şi Daniel Oprescu, cel despre care s-a crezut că, în februarie, când expira interimatul primului, îi va lua locul – dar se pare că Înaltpreasfinţitul se mai gândeşte până în august, când expiră şi prelungirea de şase luni – au săvârşit slujba. După ungerea oficială de Sânziene, de Judecătorie şi prefect, primarul a fost uns pentru a doua oară şi de protopop, de Sfântul Ilie, ca să aibă spor în toate. Iar Ţâroiu, miruit şi cu ceremonia binecuvântată, a trecut la cele lumeşti. Atât de lumeşti, încât unii dintre tinerii premiaţi s-au prezentat la un ceremonial solemn în şort. Şi, dacă nu erau suficient de dezbrăcaţi, antrenorul i-a pus să-şi scoată şi tricourile ca să-şi arate muşchii şi tatuajele. O figură de atac, încadrat de cei doi luptători de kick-boxing, a mimat şi Ţâroiu, care risca să rămână şi el în ţinuta lui Tarzan, crăpând pe el costumul cel nou dacă se mai încorda mult.
Depăşim momentul uşor jenant, nu fără a ne întreba dacă, în ipoteza în care primarul premia nişte luptători de sumo, aceştia veneau în „scutece” să-şi ridice trofeele. N-au lipsit, fireşte, după încheierea discursurilor conducerii judeţului şi a partidului învingător la locale, comentariile despre politizarea festivităţii şi despre izul de campanie electorală pentru parlamentare. Ce-i drept, printre mirosul de rachiu şi sarmale aburind, s-a simţit destul de pregnant izul electoral reclamat de opoziţie, care putea să leşine liniştită la cât sânge rău le-au cauzat din nou PSD-iştii, cu laudele lor despre echipa puternică de la Câmpulung şi judeţ. Dr.Silviu Mănescu a apărut la ţanc şi-apoi îl aveam pe Dan Manu, cel dintâi doctor al judeţului. Deşi el i-a băgat primul în boală pe liberali, care, dacă n-ar fi ieşit din ea, pe mâna lui rămâneau.
Final pozitiv al întâlnirii oficiale, electorale, mondene dirijate de noul primar: copiii de 10 la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, ignoraţi de fostul maestru de ceremonii, s-au alăturat olimpicilor. Şi meritau să fie în faţa Câmpulungului, deoarece performanţa lor este mai valoroasă decât a unui olimpic la o disciplină inventată, pentru un plus de catedre în învăţământ.