Un echipaj cu o autospecială şi un echipaj cu ambulanţa SMURD de prim ajutor medical calificat de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit, joi seara, în cartierul Vişoi, pe strada George Topârceanu, pentru deblocarea uşii unui imobil situat la parter. S-a pătruns în locuinţă pe geamul de la bucătărie, cu ajutorul accesoriilor din dotare, în interior fiind găsită proprietara, Maria Lăptăreţu, de 70 de ani, cu rigiditate cadaverică. În cursul serii, fiul femeii a anunţat Poliţia, după ce nu a mai reuşit să dea de ea. A încercat mai întâi la telefon, apoi a mers acasă, dar uşa era încuiată şi nu i-a răspuns nimeni.