22/04/2025

Sâmbătă, două incendii la Boteni şi Jupâneşti

Sâmbătă dimineaţa, două autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung au intervenit în comuna Boteni pentru stingerea unui incendiu izbucnit la nişte anexe gospodăreşti. Chiar dacă militarii au ajuns la faţa locului în timp util, tot au ars o bucătărie de vară şi anexele de lângă ea, în suprafaţă de 40 metri pătraţi, cu tot cu mobilier, instalaţia electrică şi de apă şi o butie din lemn. Echipajul SMURD a acordat proprietarei, o femeie de 72 de ani, îngrijiri medicale, întrucât prezenta atac de panică. Pompierii au stabilit că, cel mai probabil, femeia a lăsat aragazul deschis, iar flacăra a ajuns la diverse materiale combustibile, declanşând incendiul.

Sâmbătă, dar, după ora 21.00, patru echipaje cu autospeciale cu apă şi spumă şi unul cu ambulanţă SMURD de la Detaşamentele de Pompieri din Mioveni, Piteşti şi Bradu, împreună cu un echipaj cu autospecială de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Domneşti au mers în comuna Coşeşti, în satul Jupâneşti, pentru a stinge acoperişul unei case care ardea şi unde focul se extinsese la casa şi anexele a doi vecini. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului casei de la care a izbucnit incendiul, deoarece făcuse atac de panică, dar apoi a refuzat să fie dus la spital. La primul proprietar au ars acoperişul casei şi anexele pe o suprafaţă de aproximativ 150 metri pătraţi, obiecte de mobilier şi 3.000 kilograme de fân. La vecinii săi, focul a distrus acoperişul casei din lemn şi anexele pe o suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi şi o anexă din lemn de 15 metri pătraţi. Focul a pornit de la un scurtcircuit provocat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!