8.7 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Premieră la Câmpulung: o asociaţie de proprietari a dat în judecată Consiliul Local pentru preţul apei!

Deşi promovată pe 26 aprilie 2016, la Tribunalul Argeş, acţiunii unei asociaţii de proprietari din Câmpulung îndreptată împotriva Consiliului Local nu i s-a fixat încă primul termen de judecată, cel mai probabil, soluţionarea cauzei fiind lăsată până după vacanţa judecătorească. Ceea ce vom relata în continuare reprezintă o premieră la nivelul municipiului şi, totodată, poate constitui un precedent pentru toţi abonaţii operatorului de utilităţi, în cazul unui verdict favorabil. Cel mai probabil, dacă membrii asociaţiei de proprietari, care are calitatea de reclamantă în litigiul cu Edilul, vor obţine o reducere a preţului apei – aceasta fiind miza procesului – facilitatea se va aplica nu numai lor, ci şi restului populaţiei câmpulungene aflate în relaţii contractuale cu societatea din subordinea pârâtului. Şi este normal să se întâmple aşa, de vreme ce iniţiatorii cererii înaintate instanţei piteştene au cerut anularea unei hotărâri valabile pentru toată suflarea municipiului.  

Diferenţa de TVA, de la 24% la 9%, în loc să ne rămână nouă, abonaţilor, o încasează tot societatea de apă       

Pe 26 aprilie 2016, la Secţia Civilă – Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Argeş a fost înregistrată cererea Asociaţiei de Proprietari nr.21 Turn, reprezentată prin preşedintele Dănuţ Căpăţână şi administratorul Petre Manea, împotriva Consiliului Local al municipiului Câmpulung. Reclamanta a declanşat răfuiala în instanţă cu Consiliul Local, direct, dar şi cu furnizorul de servicii de apă şi canalizare, indirect, nemulţumită de o decizie adoptată la nivel local de legiuitorii din fostul mandat, decizie având ca obiect majorarea preţului apei. Mai precis, membrii asociaţiei cu pricina au solicitat Tribunalului anularea Hotărârii Consiliului Local nr.151 din 29 decembrie 2015.

Foarte prudenţi în exprimare, pentru ca plătitorii de facturi la Edilul să nu-şi dea seama că aleşii refuză să reducă preţurile serviciilor de furnizare a apei potabile şi de preluare a canalizării, în condiţiile micşorării TVA de la 24% la 9%, denumirea actului administrativ – contestat, în prezent, în instanţă – nu spunea nimic: H.C.L. nr.151 din 29.12.2015 privind „tarifele pentru serviciile de furnizare utilităţi publice locuitorilor şi persoanelor juridice de pe raza Municipiului Câmpulung.” Nimic despre o creştere, reducere sau menţinere a tarifelor practicate de Edilul CGA SA şi aprobate de Consiliul Local. În mod normal, la finele anului trecut, contravaloarea facturilor achitate de beneficiari ar fi trebuit să scadă, pe fondul reducerii TVA. Numai că legiuitorii locali s-au opus acestui bine făcut populaţiei de la nivel central, considerând că şi aşa percep cea mai mică sumă pe metrul cub din judeţ. 

În fapt, a fost o creştere mascată a preţului apei, de vreme ce TVA-ul „a intrat la apă”, devenind 9%, dar noi, cetăţenii, plătim aceleaşi facturi. Aşadar, noi, câmpulungenii, n-am beneficiat de măsura votată de guvernanţi în sprijinul românilor, de a achita mai puţin pentru anumite servicii, modificând TVA în avantajul populaţiei. 

Acesta a fost motivul pentru care o asociaţie de proprietari a luat iniţiativa şi a chemat în judecată Consiliul Local, care a ignorat complet motivaţia socială ce a stat la baza măsurii date în folosul românilor. La finele lui decembrie 2015, deşi s-au creat premisele pentru abonaţi de a da mai puţin la apă şi canalizare, aleşii au menţinut aceleaşi tarife pe care populaţia le plătea înainte de tăierea a 15 procente din TVA-ul de 24%. În fapt, nu este vorba despre o menţinere, decât ca valoare totală a facturii, dar, dacă dăm jos TVA-ul micşorat prin lege, clar lucru, tarifele au crescut cu exact diferenţa care ni se cuvenea nouă, cetăţenilor, beneficiarii legii.    

Şi cu ce argument au votat contra cetăţenilor cărora le-au cerut votul?! Vezi Doamne, va fi folosită la modernizări diferenţa de TVA, de la 24% la 9%, care ar fi trebuit să se simtă în facturile noastre, dar nu s-a simţit, întrucât Consiliul Local ne-a privat de această binefacere. La ce modernizări sunt folosiţi banii care ar fi trebuit să ne rămână în buzunar, graţie legii de ale cărei efecte pozitive, din păcate, nu ne bucurăm şi noi, cei din „fundătura” Câmpulung, o simţiţi şi dumneavoastră de fiecare dată când sunteţi lăsaţi fără apă când vă este lumea mai dragă. 

Edilul are permisiunea autorităţii naţionale superioare de a creşte şi mai mult tarifele la apă şi canalizare

Tarifele aprobate în luna decembrie a anului trecut le ştiţi: apă potabilă – 2,99 lei/mc (2,74 lei/mc fără TVA); canalizare-epurare – 2,48 lei/mc (2,07 lei/mc fără TVA). Tarifele propuse, însă, arătau astfel: 3,02 lei/mc, pentru apă, şi 2,47 lei/mc, pentru epurare. Edilul şi-a apărat propunerea de creştere a sumelor, potrivit referatului din 7 decembrie 2015, adresat Consiliului Local, căruia îi cerea să aprobe hotărârea care să nu-i afecteze încasările, cu următoarele argumente: „creşterea semnificativă a redevenţei în anul 2015 faţă de anii precedenţi; majorarea salariului minim pe economie de la 700 lei, în decembrie 2012, la 1.050 lei, în iunie 2015 (50%); majorarea consumului de energie electrică, atât din cauza creşterii numărului de staţii de pompare a apei potabile, cât şi a punerii în funcţiune a noii staţii tehnologice de epurare a apelor uzate, cu efecte benefice asupra mediului înconjurător; creşterea numărului de abonaţi contorizaţi, cu implicaţii directe asupra reducerii producţiei facturate.”

Tarifele cuprinse în hotărârea Consiliului Local, pe care Asociaţia de Proprietari nr.21 Turn o contestă la Tribunalul Argeş, au fost avizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice – ANRSC, instituţie aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. În anul 2015, la solicitarea Edilului, preşedintele ANRSC a emis două avize privind modificarea preţurilor la apă potabilă şi canalizare-epurare. Unul din 7 iulie 2015, care permite Edilului să crească tariful la serviciul de canalizare la 2,55 lei/mc, pentru populaţie, şi 2,06 lei/mc, pentru restul utilizatorilor. 

„Tarifele la canalizare-epurare s-au determinat pe baza influenţelor reale primite în costuri până la nivelul lunii iunie 2015. Tarifele la canalizare-epurare pentru populaţie conţin TVA în cotă de 24%, iar pentru rest utilizatori nu conţin TVA. Tarifele la canalizare-epurare avizate includ o cotă de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare de 10%, respectiv 0,17 lei/mc, fondurile rezultate din aceste sume urmând a fi utilizate cu avizul autorităţilor administraţiei publice implicate, exclusiv pentru scopul în care au fost create (…).”, redăm din hotărârea privitoare la modificarea preţului perceput pentru serviciul de canal. 

În ceea ce-l priveşte pe cel de livrare a apei potabile, pe 18 august 2015, Edilul a obţinut, de asemenea, avizul şefului ANRSC pentru un tarif de 3,43 lei/mc, pentru populaţie, şi 2,77 lei/mc, pentru restul utilizatorilor, „determinate pe baza influenţelor reale primite în costuri până la nivelul lunii iulie 2015”. Cota de dezvoltare, modernizare şi retehnologizare inclusă în preţul apei potabile este de 10%, respectiv 0,23 lei/mc. Autoritatea administraţiei publice locale este cea care aprobă „nivelul cotei anuale a pierderilor de apă, justificate de starea tehnică a sistemelor de alimentare.”

Întrucât ne-am referit la influenţele primite în costuri, care au stat la baza majorării sumelor de pe facturi, reprezentanţii Edilului au precizat că acestea au la bază consumurile normate de energie electrică, apă brută şi materiale tehnologice, amortismentele lunare, redevenţa stabilită pe anul 2015.                                   

Concluzionând, „ciocul mic” în privinţa pretenţiilor de scădere a TVA-ului, că se umflă apa până la nivelul permis Edilului de autoritatea superioară în domeniu! Cu toată ameninţarea unor facturi şi mai mari, care pândeşte permanent, este interesant că a apărut o reacţie a comunităţii, a cărei evoluţie în instanţă o vom urmări cu atenţie. “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!