Promisiunea aleşilor începe să se îndeplinească: se schimbă faţa Câmpulungului!
Pepenarii care fac negoţ la barieră n-au WC şi dorm într-o şatră din corcoaţe
Unii le consideră utile, întrucât îi scutesc de drumul până la Piaţa Centrală, alţii le consideră inestetice şi în totală contradicţie cu aspiraţiile de localitate turistică şi, peste un secol, probabil, şi europeană. Localitatea este împânzită de tarabe acoperite, care funcţionează, în majoritate, în sezonul cald, cu fructe şi legume, de a căror provenienţă din grădinile băştinaşe ne îndoim amarnic. Dar, cum omul s-a obişnuit să bage la oală ingrediente cu gust de plastic, fiindcă n-are de ales, în condiţiile şi ce cultivă săteanul pe lângă casă are la bază sămânţă rea, externă, acest gen de comerţ clandestin înfloreşte la colţul blocului. Trăim în secolul vitezei, afirmaţie valabilă şi pentru gospodinele cu statut de pensionare ori şomere, din categoria generic intitulată „casnice”, pe care avalanşa de telenovele turceşti, la mare modă de câţiva ani, le-a forţat să elimine din programul zilnic drumurile la piaţă. Şi-apoi, după cum am spus mai înainte, chiar să aibă dispoziţia de a lua în vârful şoşonilor sutele de hârtoape urbane din pseudo-trotuarele de pe traseul Grui ori Vişoi – Piaţă, în caz că târgoveaţa optează pentru cele 30 de minute de mişcare zilnică recomandate de spoturile tv, n-are certitudinea unor produse neaoşe nici măcar la sectorul „Producători”. Sunt inutile „interogatoriile” aplicate negustorilor, care te aburesc cu cea mai eco marfă pe care au gustat-o papilele muşteriului.
În condiţiile în care şi la piaţă găseşti tot ce găseşti de-a lungul străzii către casă, au fost încurajaţi întreprinzătorii, care, deşi n-au pus în viaţa lor mâna pe o sapă, fac bani frumoşi din negoţul cu trufandale. Altfel n-ar reveni la posturi în fiecare primăvară, până toamna târziu, cu fructe şi legume specifice sezonului respectiv. Luaţi la pas Bulevardul I.C. Brătianu, un tronson al aşa-zisei şosele de centură, şi vă veţi convinge că se câştigă din acest gen de afacere cu verzituri, înşirată de la fosta Piaţă Vişoi, până dincolo de blocurile Turn, unde găseşti şi două tarabe una lângă alta, despărţite de nici zece metri distanţă! Comentatorii ieşiţi în afară susţin că nicăieri, în străinătate, nu vezi aşa ceva şi că normal era ca fosta Piaţă Agroalimentară Vişoi să se redeschidă, dar cu destinaţia de piaţă. O fi urât, dar e practic, îi contrazic locatarii care fac piaţa „în capot”, coborând din bloc la ghereta cu de toate. Ar fi, oricum, o misiune aproape imposibilă pentru autorităţile locale să-i adune la un loc pe vânzătorii învăţaţi sub cerul liber, la adăpostul unei copertine protectoare de urgia solară. Dacă le-au permis atâta timp o independenţă manifestată prin acapararea trotuarelor cu maşina de marfă, sacii de cartofi, lădiţele de cireşe, vişine şi piersici golite furibund de orăşencele care mai au chef să fiarbă dulceţuri şi compoturi…
Acum sunt pe val pepenarii, care vând un soi de fruct apătos, tare ca mărul, care n-are nimic din frăgezimea şi dulceaţa harbuzului dat în pârg pe câmpiile olteneşti. Stradal, omul găseşte pepeni cu efort minim. Cât să-l care de la taraba de cartier la etajul la care locuieşte amatorul de hidratare.
În ciuda aspectului de dezordine produs de o activitate intrată în cotidianul câmpulungean, cu şanse zero de dispariţie prin voinţa autorităţilor, care nu supără pe nimeni, rândurile de mai înainte nu se vor o răfuială cu cei care se descurcă cum pot, fie ei bişniţari, fiindcă niciunul nu dă bon fiscal, fie ei cumpărători cu dureri în cot de impozitarea comerţului, care îi scuteşte de tocitul pingelelor până la piaţă. Dar când ţigănia se desfăşoară la intrarea într-un municipiu şi aşa suferind îngrozitor la capitolul imagine, n-ai cum să te resemnezi în faţa unui fenomen tolerat de conducerile Primăriei, care plătesc de pomană salarii lucrătorilor de la Poliţia Locală.
Alveola de la bariera la trecerea peste calea ferată de la Apa Sărată a fost ocupată de o liotă de cetăţeni posesori de corturi şi tarabe, unde vând pepeni de toate naţiile şi roşii. Negustorii sunt postaţi fix unde se înnoadă traficul, din cauza bifurcării Şoselei Naţionale, un braţ servind drept variantă a Câmpulungului. Este o zonă în care şoferii trebuie să manifeste prudenţă, din cauza intrării şi ieşirii de pe DN 73. Ei bine, pe „limba” de asfalt de lângă calea ferată s-au amplasat pepenarii, care au dat culoare peisajului şi aşa aglomerat din pricina circulaţiei. Lăsând la o parte fluxul continuu, pe întreaga durată a zilei, care, teoretic, îi avantajează pe practicanţii negoţului ilegal, porţiunea cu pricina reprezintă a doua intrare (dacă îi putem spune aşa) în municipiu, după cea de la Grădişte, de la pod. Şoferul, om de-al locului ori străin de aceste meleaguri, este întâmpinat în bunul stil românesc practicat de etnici, cu mormanele de lubeniţe trântite la soare, pe care n-am remarcat, cât am zăbovit în zonă, să fie bătaie.
Faţa comerţului… ca faţa. Dar să-i vedeţi spatele! Şatră, în cel mai direct înţeles al cuvântului! În spatele corturilor sunt amenajate “dormitoarele” bişniţarilor din perdele şi plase antiţânţari, bannere electorale, smulse de pe stâlpi şi folosite la înjghebarea adăpostului, un butoi cu apă, pături şi indispensabilii cetăţenilor înşiraţi în bătaia soarelui şi în câmpul vizual al pasagerilor din vagoanele trenului care circulă fix pe lângă şandramaua încropită din corcoaţe. Lipsa WC-ului se subînţelege, dar carenţa este rezolvată graţie înălţimii bălăriilor crescute dincolo de „pastila” destinată parcării vehiculelor, nicidecum unei pieţe ambulante, pe care cele două Poliţii se fac că n-o văd. Dacă nici asta nu e ţigănie, aşteptăm să fim lămuriţi cum se cheamă de aleşii care ne-au promis schimbarea feţei Câmpulungului, ce-i drept, fără să precizeze dacă în bine sau în mai rău. „E.M.”