22/04/2025

Criminalii care au băgat în mormânt o familie cer să fie liberi!

La mijlocul lunii aprilie, pe data de 15, trei bărbaţi din Stoeneşti au atacat şi omorât cu cuţitele o familie din cătunul Valea Bădenilor. Fraţii Pavel Laurenţiu Durleci (20 de ani), Vasile Doru Durleci (24 de ani) şi tatăl lor, Dorel Durleci (48 de ani), sunt acuzaţi de omor cu premeditare şi riscă pedeapsa pe viaţă, după ce au ucis cu sânge rece pe Laurenţia Durleci, fosta concubină a lui Laurenţiu, pe tatăl acesteia, Filip Tinca, de 37 de ani, şi pe bunicul fetei, Paul Durleci, de 57 de ani. Cei trei au ajuns în faţa completului de judecată al Tribunalului Argeş şi nu au încercat să îşi susţină nevinovăţia, aşa cum a avut Laurenţiu o tentativă în faţa procurorilor, cărora le-a spus că s-a aflat în autoapărare.

Pavel Laurenţiu Durleci, Vasile Doru Durleci şi Dorel Durleci, de când au fost reţinuţi, au ajuns de trei ori în faţa Completului Penal al Tribunalului Argeş. Prima dată a fost pe 15 aprilie, când s-a dispus reţinerea lor pentru 30 de zile (din 15 aprilie, până pe 14 mai, inclusiv), decizie atacată de bărbaţi la Curtea de Apel Piteşti, dar respinsă ca nefondată. Celelalte două înfăţişări au fost atunci când li s-a prelungit perioada de şedere în arestul preventiv, din 15 mai, până pe 13 iunie. La termenul din 9 iunie, s-a stabilit că vor mai sta în arestul IPJ Argeş până pe 13 iulie, inclusiv, dar sigur perioada va fi prelungită, iar cei trei vor fi judecaţi pentru omor cu premeditare în stare de arest. Toate hotărârile emise de Tribunalul Argeş au fost atacate cu recurs de bărbaţii din familia Durleci, dar Curtea de Apel Piteşti le-a respins de fiecare dată ca fiind nefondate.

Asasinii au premeditat totul

Scenele de groază s-au derulat în jurul orei 01.30, în dimineaţa zilei de 15 aprilie, în cătunul din Valea Bădenilor, protagoniştii fiind membrii familiilor Durleci şi Tinca. Potrivit localnicilor, în urmă cu mai bine de un an, între Laurenţiu Durleci, de 20 de ani, şi Laurenţia Durleci, de 17 ani, s-a înfiripat o poveste de dragoste, chit că cei doi erau veri de-al doilea. O vreme, toate au fost bune şi frumoase pentru cei doi îndrăgostiţi, însă, cu timpul, relaţia a început să scârţâie, aşa că, inevitabil, a venit şi despărţirea. La începutul acestui an, fata s-a întors acasă, la părinţi, cu o fetiţă, acum în vârstă de 10 luni, rezultată în urma relaţiei, iar verişorul ei şi-a găsit pe altcineva. Supărată că şi-a bătut joc de ea şi apoi a părăsit-o pentru altă fată, Laurenţia şi-a dat fostul concubin în judecată, cerându-i să-i plătească pentru copil o pensie de întreţinere. Instanţa de judecată a crezut de cuviinţă că şi tatăl trebuie să contribuie la creşterea micuţei, aşa că, miercuri, în ziua dinaintea triplei crime, a dat câştig de cauză mamei. De aici a pornit tot scandalul.

Pavel Laurenţiu Durleci, care nu şi-a recunoscut copilul, nu a fost de acord cu decizia instanţei şi a hotărât să-şi facă dreptate singur, în felul lui. A dat pe gât mai multe pahare cu alcool, până după miezul nopţii, apoi şi-a luat tatăl, Dorel Durleci, de 48 de ani, şi fratele, Doru Vasile Durleci, de 24 de ani, şi s-au dus să se răzbune pe Laurenţia şi familia acesteia. Criminalii au ucis-o pe biata fată, pe tatăl ei, Filip Tinca, de 37 de ani, şi pe bunicul acesteia, Paul Durleci, de 57 de ani. „Au intrat peste ei în casă şi i-au luat din ţoale. N-au avut timp să se apere. Au mers întâi acasă la fată, apoi s-au dus şi peste bunic. Taică-său a căzut în curte, iar Laurenţia a picat pe uliţă. Bunicul fetei a căzut la poartă. A ieşit din casă şi a strigat: “Fă femeie, scoală, că mor!” Atât a apucat să zică şi a căzut. A venit salvarea, dar n-au mai avut ce să-i facă. Era un om mare, voinic. De-abia a putut de s-a târât până la poartă. N-a avut nicio scăpare. Au venit peste el în somn şi l-au înjunghiat. Au intrat în casă şi l-au luat ca din oală, după miezul nopţii. Dacă se certau înainte, era altceva, poate apucau să se apere. Dar aşa, i-au luat pe nepregătite. Ce şanse să aibă, când ei s-au culcat şi s-au trezit cu cuţitul la gât?”, ne-a declarat atunci, la locul faptei, o rudă de-a familiei îndoliate.

Criminalii au avut în vizor şi alte victime

Criminalii au avut în vizor şi alte ţinte, însă, din fericire, au dat greş. Narcisa Tinca, mama fetei ucise, a avut noroc şi a scăpat din mâinile criminalilor, nu înainte de a se alege cu câteva răni de cuţit, iar un văr de-al atacatorilor a avut noroc că aceştia nu au putut să-i deschidă poarta. „Au vrut s-o omoare şi pe mama fetei. E zob şi ea! A fost la spital, dar i-au dat drumul acasă. Cred că ea s-a luptat cu ei, ori a apucat să fugă, nu ştiu cum s-a întâmplat de-a scăpat din mâinile lor. Au vrut să mai omoare şi un băiat, văr cu Laurenţiu. Au venit la el, dar n-au putut să deschidă poarta, că-l înjunghiau şi pe el. Sunt urme de sânge, cred că de la Laurenţiu. A băgat mâna să deschidă poarta… Ce-o fi zis: “Să-i omor pe toţi, să-mi ia frica!” Hai, venea să-i sperie, le rupea o mână, le spărgea capul, dar nu să-i omori! Să zicem că a fost el nebun, dar şi frate-său, şi tac-su?! După ce i-au omorât, s-au dus acasă, s-au schimbat de haine şi au luat-o peste deal, către Stoeneşti.”, ne-a mărturisit altă rudă.

Imediat după crimă, Marius Ştefan, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, a mers la Stoeneşti, însoţind echipa de cercetare. Acesta a văzut locuinţa transformată în casa groazei. După cercetări, s-a stabilit că triplul asasinat a fost comis cu premeditare. Astfel, autorii riscă pedeapsa închisorii pe viaţă. Magistraţii au mărturisit că este prima dată când se confruntă în judeţul nostru cu un triplu asasinat. „Am fost sesizaţi că în comuna Stoeneşti a avut loc un omor. Au decedat trei persoane, iar o a patra a fost vătămată corporal. Am stabilit că trei membri ai aceleiaşi familii au pătruns fără drept în locuinţele persoanelor vătămate şi au aplicat mai multe lovituri cu cuţitele. Din probele administrate, am reţinut că toţi au participat în calitate de coautori la săvârşirea faptei de omor. Din primele relatări ale suspecţilor, ei au încercat să acrediteze faptul că doar unul dintre ei a săvârşit fapta, cel care a avut o relaţie de concubinaj cu una dintre victime, iar ceilalţi nu au avut nicio implicare. Probabil că totul a pornit de la relaţia de concubinaj dintre cei doi, în urma căreia a rezultat şi un copil, şi de la neînţelegeri legate de încredinţarea copilului, alte elemente nu putem să stabilim în acest moment. Am reţinut fapta săvârşită cu premeditare. S-a stabilit că ei s-au înarmat în prealabil, au mers după un plan bine stabilit. Din punctul nostru de vedere, reţinem săvârşirea faptei de omor cu premeditare. Au fost înarmaţi cu cuţite, iar unul dintre ei a avut şi un topor. Din ce am constatat în urma cercetărilor la faţa locului, victimele nu cred că au opus prea multă rezistenţă. Tot episodul, agresiunea, nu a avut o durată mare.”, declara Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. 

Iniţial, Pavel Laurenţiu Durleci le-a spus anchetatorilor că a fost atacat şi s-a apărat

După atacul sângeros, agresorii au fugit cu o maşină. Satul s-a umplut rapid de politişti, jandarmi şi mascaţi. Cei trei bărbaţi au fost prinşi după circa o oră, cu ajutorul unui filtru, şi conduşi la audieri. Pavel Laurenţiu Durleci era tăiat la o mână şi avea geaca ruptă. Profitând de asta, el a încercat să scape, spunându-le procurorilor că el a fost cel atacat şi că a încercat să se apere, lovind. Versiunea nu a stat în picioare, având în vedere că omorul a avut loc în casa victimelor, iar el nu avea ce să caute acolo. În plus, expertiza a stabilit că tăietura de pe hainele sale şi cea de la mână fuseseră provocate de unul dintre cuţitele folosite la omor.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!