În articolul de astăzi, m-am gândit să aduc aminte de ceea ce numim prietenie, deşi în timpurile pe care le trăim, puţini mai sunt cei care beneficiază de prieteni adevăraţi. De obicei, avem de-a face cu înţelegeri pentru un anumit interes, învoieli care ţin aproape pe unii de alţii pentru scurtă vreme şi contracte, care deservesc pentru o anumită situaţie având un scop oarecare, mai puţin sufletesc. Nu ar trebui să fie aşa, ştiind faptul că, pentru oamenii cinstiţi, oneşti, drepţi şi cu frică de Dumnezeu, nu este nevoie de documente, pentru întreţinerea unei prietenii. Toate aceste legături de prietenie, nu durează prea mult, ci numai atât cât la mijloc sunt interese materiale. Când numai sunt foloase de primit, atunci ca şi când n-ar fi fost, prietenia se destramă. În Vechiul Testament, în Cartea Înţelepciunea lui Isus Sirah, găsim următoarele sfaturi legate de prietenie: „Dacă îţi faci un prieten, fă-l punându-l la încercare şi nu te încrede degrabă în el, căci este câte un prieten până la o vreme şi nu va rămâne lângă tine în ziua necazului tău. Şi este prieten care se întoarce în duşman şi cearta ta cu el o va vădi, spre ocara ta… Altul va fi prieten până când bucatele tale se vor sfârşi… Şi câtă vreme îţi merge bine va rămâne lângă tine, fiind fratele tău sufletesc… Dacă însă vei ajunge un nenorocit, el va deveni potrivnicul tău… Un prieten credincios este acoperământ tare, şi cel ce l-a găsit, a aflat comoară… Un prieten credincios este leacul vieţii şi cei ce se tem de Dumnezeu vor avea parte de el… (Isus Sirah 16). Cât adevăr exprimă aceste cuvinte… Cu adevărat de mare folos este să beneficiezi de o prietenie adevărată din partea semenilor, pentru că, în orice împrejurare a vieţii ai parte sprijin şi ajutor, aceasta în cazul în care cei pe care-i numim prieteni sunt oameni cu frică de Dumnezeu „plini de iubire în orice vreme, iar în nenorocire „ei sunt fraţi pentru tine””, cum frumos citim în Vechiul Testament la Pilde (17.17). Ceea ce ar trebui să caracterizeze pe un prieten adevărat ar fi frica de Domnul, statornicia şi încrederea. Fără aceste trei, nu se pot realiza legături de prietenie şi chiar dacă cineva reuşeşte să lege vreo prietenie fără a avea frică de Domnul, statornicie şi încredere, aceasta nu rezistă în timp şi la cea mai mică ispită, care inevitabil apare, fie din lucrarea diavolului, fie din partea oamenilor prietenia se pierde foarte uşor. Încrederea reciprocă este sufletul adevăratei prietenii. Dacă slăbeşte această încredere, din prietenia minunată plină de dragoste, numai rămâne decât ceva formal, o politeţe formalistă, ceva doar pentru ochiul societăţii, şi în final acest teatru ieftin duce la antipatie, bătaie de joc şi chiar ură. Dispreţul, luarea în derâdere, cearta şi contrazicerea nu sunt altceva decât neghine semănate de cel viclean în ţarina inimii, având drept ţintă învrăjbirea dintre semenii. Însă mărturisind acelaşi crez, având scânteia dragostei trinitare întreţinută de lucrarea Duhului Sfânt, având disponibilitatea de a lucra cu timp şi fără timp pentru binele semenului nostru, beneficiem de prietenie adevărată. Cei care citiţi aceste rânduri, aveţi tot dreptul de a spune că la teorie şi sfaturi suntem buni şi că de fapt când trebuie să fie aplicate aceste lucruri în viaţa de zi cu zi de cele mai multe ori nu avem izbândă… Este adevărat şi acest aspect, pentru că fiecare avem asemenea experimente nereuşite… Poate şi noi la un moment dat am avut aşteptări mari de la semenii noştri, fără ca noi să investim prea mult şi atunci vina este şi a noastră… Cine ne pune să ne însoţim cu oameni care au numai gânduri rele şi sunt puşi mereu să aţâţe şi să semene vrajbă?; pentru că „oamenii răi n-au înţelegere pentru lucrul drept… şi din pricina unui om certăreţ, zilnic se ivesc certuri..” ( Pilde cap. 28). Să nu plecăm urechea la toate vorbele când prietenii noştri sunt discutaţi şi bârfiţi, aceasta fiind un semn de slăbiciune. Un om adevărat este şi înţelept, el nu-şi discută prietenii şi nici urechea nu o pleacă pentru a asculta răutăţi şi vicleşuguri de care pământul geme ştiind că aceasta este lipsă de caracter. În fine, sunt foarte multe aspecte ce privesc adevărata prietenie, şi pentru a întreţine o prietenie, trebuie să investim rugăciune multă, dragoste, înţelepciune, răbdare şi înainte de a oferi prietenia noastră celorlalţi, trebuie să fim împăcaţi cu noi înşine, şi apoi, Pronia Divină ne va rândui oameni de treabă în jurul nostru, pentru a vieţui în pace şi bună înţelegere. Şi să nu uităm că dorindu-ne să primim ceea ce ne place, trebuie să oferim noi mai întâi. Prietenia ne poartă şi în veşnicie şi dacă nu ne suportăm unii pe alţii în această viaţă scurtă, cum vom reuşi să stăm o veşnicie împreună? Prietenul adevărat rămâne Domnul Iisus Hristos, care nu ne va părăsi şi abandona niciodată; ţine doar de noi să nu ne înstrăinăm şi să renunţăm la prietenia veşnică! Să ne bucure Domnul în viaţa noastră cu oameni de treabă şi împreună să ne mântuim. Până data viitoare, vă doresc să fiţi prieteni de nădejde, sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung Muscel