6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Biblioteca Municipală oferă acces gratuit la internet

Misiunea Bibliotecii Municipale „Ion Barbu” este de a servi interesele de informare, studiu, educaţie, lectură şi recreare ale utilizatorilor din Câmpulung şi Muscel, oferind acces liber, gratuit şi nedicriminatoriu la informaţie şi cunoaştere prin bazele de date şi colecţii proprii. 

Biblioteca „Ion Barbu”, pe locul doi, după Biblioteca Judeţeană, după totalul de volume

Din anul înfiinţării, 1950 şi până în anul 1997, aproape 50 de ani, în cadrul instituţiei s-au achiziţionat 61.000 volume de carte, iar în următorii 18 ani, până în 2015, s-au mai achiziţionat 58.989 volume de publicaţii. Cu totalul de 119.989 de volume, Biblioteca Municipală „Ion Barbu” Câmpulung se situează pe locul doi la nivelul judeţului Argeş, după Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Piteşti.

Cărţile care „populează” rafturile Bibliotecii Municipale au un caracter enciclopedic, fiind puternic reprezentate, în afara literaturii, de numeroase cărţi din domeniile: social, ştiinţă, tehnică, medicină, biologie, fizică, chimie, matematică, agricultură, istorie, geografie, filozofie, drept, artă, informatică etc.

Biblioteca este în situaţia de a face faţă celor mai exigente solicitări ale utilizatorilor cu pretenţii din ce în ce mai mari şi diverse, mai ales în domeniul informaţiei, de aceea a fost nevoie de informatizarea instituţiei, cu echipamente electronice, procurate fără a se aloca fonduri de la bugetul local. Procesul de informatizare s-a făcut prin achiziţia programului TINLIB, încă din anul 2003. Softul TINREAD, specializat pentru servicii de bibliotecă, care permite o navigare rapidă pentru căutarea informaţiei solicitate, s-a procurat în 2010. Softul este specializat pe servicii de bibliotecă şi a fost implementat în vederea înregistrării electronice a datelor bibliografice şi a evidenţelor interne, iar la finele anului 2015 s-au înregistrat 62.415 unităţi bibliografice în programul TINREAD din totalul cărţilor de 119.989. Acesta poate facilita accesul la baza de date creată cu ajutorul programului TINLIB, dar şi posibilitatea accesării on-line a bazelor de date ale altor biblioteci din ţară şi din străinătate. 

O altă facilitate oferită de Biblioteca Municipală este accesul la internet, care se poate face prin intermediul celor 10 calculatoare, dotate cu softuri licenţiate, obţinute  prin intermediul programului „Biblionet” fără a angaja susţinere financiară din partea bugetului local. Prin acest program, s-au primit din partea Fundaţiei IREX România aceste echipamente electronice de ultimă generaţie (zece calculatoare şi echipamentul aferent, imprimantă laser, scanner, video-proiector) în valoare de 15.000 euro. Rolul acestui program este de a permite accesul  utilizatorilor care nu au posibilităţi financiare de a procura calculator şi de a realiza conexiuni la internet în vederea satisfacerii necesităţilor de informare, dar şi de a tehnoredacta documente virtuale. Noile echipamente de calcul au atras la bibliotecă noi categorii de utilizatori care doresc să acceseze internetul, dar şi posibilitatea de a tehnoredacta un document, sau de a obţine o informaţie aflată pe un CD sau DVD, dar şi de a coresponda virtual cu rudele aflate în străinătate. În acest sens, instituţia are în derulare cursuri de iniţiere în domeniul operării pe calculator. În cursul anului 2015, aproximativ 1.918 din utilizatorii Bibliotecii Municipale „Ion Barbu” au apelat la calculatoarele cu internet pentru public şi echipamentele aferente, un procent semnificativ din aceştia accesând pentru prima dată internetul, pentru a căuta informaţii, şi serviciile de poştă electronică disponibile pe internet. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!