20/05/2025

Poliţiştii, în control la Spitalul Câmpulung

Marţi, lucrători ai Poliţiei Judiciare au descins la Spitalul Municipal Câmpulung şi la Spitalul Judeţean din Piteşti, la cele două unităţi medicale fiind vizate Secţiile de Psihiatrie. Acţiunea a vizat medicii suspectaţi de fapte de corupţie, în sensul că ar fi implicaţi în derularea unor studii făcute cu încălcarea legii. La Piteşti, echipele de poliţişti au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă încă de la ora 6.00, iar la Spitalul Municipal Câmpulung, în jurul orei 11.00.

Marţi, au fost 26 de percheziţii la cabinetele unor medici

Acţiunea s-a derulat în cadrul unui dosar penal instrumentat de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au în atenţie mai multe spitale din toată ţara. Concret, poliţiştii şi procurorii au efectuat 26 de percheziţii la cabinetele unor medici cercetaţi pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale. În cauză există suspiciunea rezonabilă că mai mulţi angajaţi din sistemul sanitar ar fi derulat studii clinice cu încălcarea prevederilor legale, fapte care, potrivit anchetatorilor, pot genera riscuri în ceea ce priveşte autorizarea intrării pe piaţă a unor medicamente ce pot afecta starea de sănătate a populaţiei. Este vorba despre medicamente folosite în special pentru tratarea unor afecţiuni psihice, al căror efect poate agrava starea pacienţilor.

De la unităţile medicale au fost ridicate documente

Cu ocazia percheziţiilor de marţi, au fost ridicate documente şi înscrisuri  cu valoare probatorie de la 31 de unităţi sanitare din 16 judeţe. Este vorba despre spitale şi cabinete din Bucureşti şi din judeţele Arad, Cluj, Constanţa şi Dolj, unde îşi desfăşoară activitatea cei în cauză, precum şi la sediile şi punctele de lucru a cinci societăţi comerciale cu profil medical, care reprezintă interesele sponsorilor. Au mai fost ridicate înscrisuri şi probe de la unităţi sanitare din judeţele Argeş, Botoşani, Buzău, Braşov, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Prahova, Suceava, Sibiu, Timiş şi Vrancea.

Din primele date se pare că medicii implicaţi în derularea de studii clinice ar fi falsificat întreaga documentaţie de evaluare a pacienţilor (subiecţi), fie prin falsificarea consimţământului de participare la studiu acordat de către pacient sau de către aparţinătorii acestuia, fie prin consemnarea în fişele de evaluare sau foile de observaţii a unor aspecte false referitoare la diagnostic, starea de sănătate a pacienţilor, tratamentul urmat şi efectele acestuia. Există bănuiala că medicii în cauză ar fi inclus în studiu persoane care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental sau nu ar fi administrat în realitate pacientului acel medicament. 

Cazul se anunţă a fi unul cu grad ridicat de complexitate, întrucât va trebui depusă o activitate laborioasă în toate spitalele/secţiile verificate, pentru a se stabili dacă între unităţile spitaliceşti şi firmele cu pricina au fost sau nu încheiate contracte pentru derularea de studii clinice, în ce condiţii, perioadă, etc. Apoi, trebuie identificaţi pacienţii care, cel puţin teoretic, au făcut obiectul studiului, dacă au fost sau nu internaţi, ce medicaţie li s-a administrat şi multe altele. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!