În plin scandal al dezinfectanţilor, se înmulţesc reclamaţiile verbale la adresa magazinelor care comercializează produse, care, teoretic şi practic, dezinfectează. Una dintre acestea aparţine unui cetăţean care a cumpărat spirt de la un magazin din centru, care vinde de toate, de la alimente, la plastice. Ajuns acasă cu butelca, a desfăcut capacul şi a dat să miroase. Conţinutul duhnea a diluant, nu a spirt şi, atunci, cu clondirul în pungă, cătrănit nevoie tare că a fost înşelat, s-a dus glonţ la magazin. Cucoana care deţine chioşcul i-a dat dreptate, chiar avea miros de diluant şi, atunci, ca o specialistă în toate ce pretinde că este, i-a zis că n-are nimic. “Ce dacă miroase a diluant? Să nu te dai pe răni cu el, în rest, e bun.” “Doamnă,
dar eu nu l-am luat să-l beau, să-l suflu în pungă! Eu mă dau pe faţă cu el după ce mă bărbieresc!”, s-a plâns necăjit omul, intuind că nu va scoate banii de la negustoreasa, care îi dădea înainte că la aromă e problema, nu la efect. Clientul, la rândul lui, o contrazicea, cum că el vrea să-l folosească, nu să-şi şteargă nevasta oja de pe unghii cu substanţa necunoscută vândută drept spirt. Ca să scape de gura muşteriului, care a ameninţat-o că face publică tărăşenia, femeia i-a returnat banii şi aşa s-a încheiat conflictul. Nici vorbă să retragă marfa, ca să nu se mai ţepuiască şi altul! Cumpărătorul, sesizând că exact aceeaşi marcă de spirt se vinde şi în spatele pieţei, a atenţionat-o pe vânzătoarea de la magazin că e bun de turnat în WC. Ce orăcăială şi-a luat câmpulungeanul care credea că va primi mulţumiri pentru sfat!