Foarte multe cereri sunt promovate la instanţa municipală, fie de către societatea Edilul CGA SA, fie de către asociaţii, care îi cheamă în judecată pe datornici, pentru a evita ca operatorul să se îndrepte împotriva lor. Sistarea temporară a furnizării apei potabile, ca măsură de constrângere a restanţierilor să plătească, nu are efectul urmărit şi nici hotărârile judecătoreşti nu-i impresionează pe abonaţii acţionaţi în instanţă de mai multe ori. Prin urmare, atât asociaţiile, cât şi Edilul sunt nevoite să apeleze la serviciile Biroului Individual al Executorului Judecătoresc Mihai Ioan Mitu pentru a recupera sumele consfinţite printr-o hotărâre judecătorească. Datoriile la apă, majorate prin aplicarea penalităţilor de întârziere, cresc odată ce pârâţii pierd procesele şi intră în procedura de executare silită.
Asociaţiile îi execută silit pe cei care au pierdut procesele
=Pe 25 mai 2016, Asociaţia de Proprietari a blocului 1 Rotunda a cerut şi a obţinut, la Judecătoria Câmpulung, încuviinţarea de a a-l executa silit pe debitorul Mihail Stănescu, pe care creditoarea l-a acţionat în judecată, la începutul anului. Instanţa s-a pronunţat pe marginea cererii asociaţiei pe 23 martie 2016, când pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 1.557,54 lei, reprezentând contravaloarea cotelor restante la întreţinere, în intervalul iunie 2014 – august 2015, fond pentru reparaţii, plus penalităţi. Ca urmare a pierderii procesului, bărbatul trebuie să achite şi cheltuieli de judecată în sumă de 170 lei. La două luni distanţă de acest moment, creditoarea a apelat la executorul judecătoresc, care a demarat formalităţile în vederea recuperării sumei de 1.195,07 lei, restanţa la întreţinere, fondul de reparaţii şi majorările, cheltuieli de judecată, precum şi cheltuieli de executare.
=În numele Asociaţiei de Proprietari Grui 1, executorul judecătoresc a promovat o cerere împotriva lui Carol Matyas, admisă pe 10 martie, în scopul recuperării de la datornic a 2.017,10 lei – cheltuieli comune, a 1.099,30 lei – penalităţi de întârziere, la care se adaugă cheltuielile de executare. Asociaţia a câştigat, pe 11 noiembrie 2015, procesul deschis lui Matyas.
Asociaţiile cu cele mai mari probleme
=Conducerea Edilului colaborează cu acelaşi executor pentru a obţine de la perdanţii în instanţă sumele la a căror plată au fost obligaţi prin hotărâri judecătoreşti. Asociaţia de Locatari nr.18 este cel mai recent exemplu de debitor împotriva căruia operatorul a demarat procedura de executare silită. În primăvara anului trecut, societatea Edilul a acţionat în judecată asociaţia reprezentată prin administratorul Gheorghe Marin, litigiul încheindu-se la al treilea termen. Pe 22 iulie 2015, datornica a fost somată să plătească furnizorului de utilităţi, în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanţei, 75.981,45 lei, contravaloarea serviciilor prestate şi a penalităţilor de întârziere aferente. Asociaţia de Locatari 18 are de achitat şi cheltuieli de judecată în sumă de 200 de lei.
Cum obligaţia impusă prin hotărâre judecătorească, în urmă cu aproape un an, nu a fost adusă la îndeplinire, s-a trecut la executarea silită, procedură încuviinţată de instanţă pe 13 aprilie 2016.
=Ne vom referi în continuare tot la o acţiune a Edilului, în numele căreia Biroul Executorului Judecătoresc Mihai Ioan Mitu a formulat o cerere împotriva Asociaţiei de Locatari nr.11. Demersul creditoarei de a recupera restanţele abonaţilor grupaţi în această asociaţie datează din primăvara anului trecut. Pe 27 mai 2015, Edilul a obţinut o hotărâre, prin care asociaţia era obligată să plătească 104.982,12 lei, contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate în perioada 30 aprilie 2013 – 28 februarie 2015 şi penalităţile de întârziere calculate în intervalul cuprins între 14 iunie 2013 şi 26 martie 2015. Partea dată în judecată avea la dispoziţie un termen de 20 de zile pentru achitarea sumei impuse prin hotărâre judecătorească. Suplimentar valorii menţionate, în sarcina asociaţiei au intrat şi cheltuielile de judecată în valoare de 260 lei.
La un an distanţă, asociaţia se află în situaţia de executare silită, pentru recuperarea a 61.648,12 lei. Din suma totală care figura ca restanţă anul trecut, s-a achitat o parte.
=Alt partener de contract împotriva căruia s-a îndreptat societatea Edilul este Asociaţia de Proprietari RO 2010. Pe 23 martie 2016, operatorul de servicii a fost autorizat de instanţa de judecată să treacă la executarea silită a datornicei, de la care are de recuperat 158.734,16 lei, contravaloarea facturilor neachitate, 20.919,08 lei – penalităţi de întârziere şi 200 de lei – cheltuieli de judecată. Edilul a apelat la executorul judecătoresc, având un verdict favorabil obţinut la Judecătoria Câmpulung, pe 19 iunie 2015, prin care Asociaţia de Proprietari RO 2010 a fost obligată să achite valoarea totală de 179.653,24 lei, rezultată din sumele prezentate mai înainte. Datoria aferentă perioadei 31 august 2013 – 30 martie 2015 trebuia stinsă în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanţei emise vara trecută. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, Edilul are „undă verde” să execute silit debitoarea.
=Asociaţia de Proprietari nr.17 a fost următoarea pe lista Edilului, aflată în „campanie” de executări silite ale celor care au pierdut procesele şi care nu au respectat obligaţiile stabilite de magistraţi. Pe 24 martie 2016, executorul Mihai Ioan Mitu a iniţiat procedura la instanţă împotriva debitorului amintit, pe care Edilul CGA SA l-a acţionat în judecată cu un an înainte. Sentinţa civilă din 15 iunie 2015, în favoarea furnizorului de apă potabilă, obliga Asociaţia de Proprietari 17 ca, în 30 de zile de la comunicarea ordonanţei, să achite cei 171.432,03 lei datoraţi, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate, în intervalul 31 august 2013 – 28 februarie 2015, şi suma de 22.140,13 lei – penalităţi de întârziere, calculate începând cu 15 octombrie 2013, până la 30 martie 2015. Asociaţiei i s-au impus şi cheltuielile de judecată în valoare de 260 de lei.
=Din categoria asociaţiilor cu probleme face parte şi Asociaţia de Proprietari nr.20, pe care Edilul a dat-o în judecată în primăvara anului 2014. În urmă cu doi ani, pe 15 mai, mai exact, debitoarea a fost obligată ca, în termen de 20 de zile, să achite 21.172,01 lei, contravaloarea serviciilor prestate pe perioada aprilie 2011 – februarie 2014, plus 200 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pe 17 martie 2016, Edilul a obţinut încuviinţarea instanţei de judecată în vederea recuperării restanţei pe calea executării silite.
Asociaţiile îi dau în judecată pe locatarii cu restanţe
=Ca să nu ajungă în situaţia de a fi chemate în instanţă, apoi executate silit, asociaţiile caută să-şi rezolve diferendele cu restanţierii, împotriva cărora promovează cereri la Judecătoria Câmpulung. Asociaţia de Proprietari nr.24 din Vişoi este una dintre cele mai active în instanţă, unde îşi aduce membrii care au neglijat plata întreţinerii. Sumele datorate asociaţiei cresc prin aplicarea majorărilor de întârziere. Pe 25 mai 2016, a fost admisă acţiunea asociaţiei amintite împotriva lui Manuel Nicolae Nae, obligat să achite suma de 2.029,57 lei, contravaloarea cotei de întreţinere, şi 121,27 lei, penalităţi, aferente perioadei martie 2013 – ianuarie 2016. Pârâtul poate ataca hotărârea în 30 de zile de la comunicare.
=La aceeaşi dată, Asociaţia de Proprietari nr.24 a avut câştig de cauză împotriva altui locatar rămas în urmă la plata întreţinerii. Spiridon Vintescu a fost obligat să plătească 1.187,91 lei – restanţe şi 71,27 lei – penalităţi, sumele fiind aferente perioadei martie 2013 – ianuarie 2016. În 30 de zile de la comunicarea hotărârii, pârâtul are dreptul să facă apel.