6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Isterie medicală

Muscelenii s-au obişnuit să îngroaşe cozile la medici veniţi din alte părţi, în weekend, mai ales, ca să acorde consultaţii pacienţilor din Câmpulung, în privat, bineînţeles. Lumea, deşi, în bună parte, pensionară sau salariată cu retribuţii mici, face un efort şi plăteşte, doar ca să scape de boala gravă a medicilor locali: o scârbă incurabilă şi molipsitoare, mai cu seamă dacă faci nesăbuinţa să-i deranjezi la cabinetul particular, deţinut în afara serviciului la stat, cu trimitere de la medicul de familie. Aşteptând să le vină rândul la un doctor care soseşte de la zeci de kilometri distanţă, numai la sfârşit de săptămână, doi pacienţi şi-au împărtăşit experienţele cu un coleg de breasă al acestuia, din oraş, din aceeaşi specialitate. El îi spunea ei că, înainte de a apela la serviciile “străinului”, a mers la cel din târg, cu bilet de la medicul de familie, ca să nu mai plătească pentru consultaţie. Avea şi o nemulţumire legată de tratamentul după care s-a simţit mai rău ca înainte. Atât i-a trebuit doctorului să audă! După ce că “pomanagiul” a beneficiat de asistenţă gratuită, făcându-l să iasă în pierdere, cu toate că direcţionează puhoi de pacienţi de la stat către cabinetul său particular, a mai fost şi nemulţumit! L-a jignit pe bietul om cu ocări grele, însă cel porcăit n-a stat cu limba înţepenită şi i-a zis şi el câteva să-l ţină minte. Când l-a ameninţat că-l reclamă pentru tratamentul greşit, doctorul, în mâinile căruia ajunsese reţeta, din lipsa de inspiraţie a pacientului, care i-a dat-o de bună voie, a făcut-o praf în faţa lui, ca să nu mai aibă dovezi. Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!