La sfârşitul lunii aprilie, Consiliul Local a acordat un aviz de principiu în vederea preluării imobilului din strada Revoluţiei, nr.14, fostul leagăn de copii, cum îl ştiu câmpulungenii. Complexul aparţine Consiliului Judeţean, care, după încetarea activităţii în această locaţie, l-a lăsat în părăsire. Ca orice construcţie de care nu s-a mai ocupat nimeni mult timp, şi aceasta etalează un aspect departe de a fi confortabil ochiului. Clădirea a atras atenţia autorităţilor locale, care vor s-o transforme într-un centru social. Mai precis, informează raportul care susţine proiectul de hotărâre votat la sfârşitul lunii aprilie, „în perioada următoare, Municipiul Câmpulung intenţionează depunerea unui proiect în cadrul Programului Operaţional Capital Uman (PO CU), Axa Prioritară 4 – Incluziunea socială şi combaterea sărăciei, ce va avea ca obiectiv crearea unui centru pentru furnizarea de servicii socio-medicale sau integrate, care va constitui instrumentul principal pentru implementarea activităţilor proiectului şi pentru care se va asigura sustenabilitatea serviciilor dezvoltate după finalizarea investiţiei. (…) Imobilul propus pentru desfăşurarea activităţilor centrului de servicii socio-medicale sau integrate este situat în strada Revoluţiei nr.14, aflat în proprietatea Consiliului Judeţean Argeş.”
Înainte de Paşti, aleşii şi-au dat acordul de preluare a acestei clădiri pentru derularea programului care se adresează, în esenţă, tot romilor. Dar nu este suficient să vrea ei să-l ia, trebuie să vrea şi proprietarul să-l dea.