2.1 C
Campulung Muscel
15/02/2025

Timp de un deceniu, Colegiul Tehnic, aproape proprietar asupra a două clădiri

În temeiul unui contract de comodat încheiat pentru o perioadă de zece ani, Colegiul Tehnic, fostul Liceu Industrial, cum îl ştiu câmpulungenii, va dispune, ca un proprietar, de clădirile din strada Negru Vodă, nr.145, şi Şoseaua Braşovului, nr.1, care fac obiectul celei mai recente înţelegeri cu Primăria. Este vorba despre două localuri, corpul şcolii denumit „Industrialul de jos” şi încă un imobil situat în complexul de la „Gardă”, pe care conducerea colegiului intenţionează să le modernizeze cu fonduri europene. Întrucât şcoala nu este proprietara acestor construcţii, ci municipiul Câmpulung, a fost nevoie de încheierea unui contract de comodat, în lipsa căruia n-ar putea fi accesată finanţarea externă. 

„Aceste clădiri, împreună cu celelalte imobile din cadrul Colegiului Tehnic Câmpulung, situate în Şoseaua Braşovului, nr.1, şi Negru Vodă, nr.145, potrivit prevederilor Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală şi Legii învăţământului nr.84/1995, fac parte din domeniul public al municipiului Câmpulung, asupra cărora Consiliul Local poate hotărî să fie date în administrarea instituţiilor publice sau să fie date în comodat.”, precizează raportul Serviciilor Juridic şi Buget-Contabilitate, care susţine proiectul de hotărâre supus atenţiei consilierilor locali. Printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, în anul 2000, clădirile şi terenurile aferente învăţământului preuniversitar au fost predate prin protocol fostului Liceu Industrial Construcţii de Maşini, actualul Colegiu Tehnic Câmpulung. 

Neavând drept de proprietate asupra complexului de imobile, din care fac parte cele două aflate în plan de reabilitare, conducerea colegiului a solicitat Primăriei încheierea contractului de comodat la care ne-am referit, în vederea accesării şi derulării unui proiect pe fonduri structurale, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 Îmbunătăţirea Infrastructurii Educaţionale. Proiectul vizează reabilitarea, modernizarea şi dotarea clădirilor din strada Negru Vodă, nr.145, şi Şoseaua Braşovului, nr.1. Aleşii au fost de acord ca, în următorul deceniu, imobilele cerute să se afle la dispoziţia şcolii în scopul descris în acest material.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!