În Duminica care a trecut, Biserica a prăznuit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca, un adevărat model de desăvârşire. Fiind o perioadă în care ne îngrijim mai mult de sufletul nostru, este de bun augur să medităm la această minunată pildă de sfinţenie a vieţii. Chiar dacă această cuvioasă a trăit cu multe secole în urmă, din viaţa ei aflăm că sufletul uman se poate curăţa de păcat prin pocăinţă şi întoarcere cu fermitate la Dumnezeu. A trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. Maria Egipteanca, după cum şi numele arată, s-a născut în Egipt. La vârsta de 12 ani şi-a părăsit părinţii şi a mers în Alexandria, atrasă de mirajul marii metropole, la vremea aceea fiind unul din cele mai importate centre culturale şi economice ale lumii. De la acea vârstă destul de fragedă, timp de 17 ani, duce o viaţă foarte desfrânată. La vârsta de 29 de ani, părăseşte Alexandria şi ajunge la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt şi Libia, care călătoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Ajunsă în Ierusalim, doreşte să intre în Biserica Sfântului Mormânt, însă nu a putut înainta decât până la prag. Aici a simţit cum o putere nevăzută o opreşte. Încearcă de mai multe ori să intre, însă fără rezultat. Este momentul când înţelege că starea ei de păcătoşenie o face nevrednică de a intra în acest locaş. Însă Dumnezeu, care nu voieşte moartea păcătosului ci să se întoarcă să fie viu, i-a vorbit tainic şi convertirea ei începe să de-a roade. Se roagă Fecioarei Maria să facă posibilă intrarea sa în locaş, cu promisiunea că îşi va schimba întru totul modul de viaţă. După ce se închină Sfintei Cruci, aude un glas din departare, care i-a grăit: „Dacă vei trece Iordanul, bună odihnă vei găsi!”. În urma acestei descoperiri, Cuvioasa Maria Egipteanca alege să-şi trăiască viaţa în pustia Iordanului. Aici va petrece 47 de ani, în post şi rugăciune. A fost descoperită de părintelui Zosima. Acest părinte, ajuns la vârsta de 53 de ani, se întreba dacă există pe pământ cineva care să-l întreacă în osteneala duhovnicească. Acestui monah i s-a arătăt îngerul şi i-a zis: „O, Zosima, precum era cu putinţă unui om, bine te-ai nevoit şi bine ai trecut pustniceasca alergare, însă nimeni nu este între oameni care s-ar putea arăta pe sine că este desăvârşit. Mai multă îţi este nevoinţa ce îţi stă înainte, decât aceea pe care ai făcut-o până acum, pe care tu nu o ştii. Dar ca să cunoşti câte căi sunt spre mântuire, ieşi din pământul tău, precum altădată Avraam cel vestit între patriarhi, şi mergi într-una dintre mănăstirile ce sunt pe lângă râul Iordan”. După câteva zile de mers prin pustiu, a întâlnit-o pe Cuvioasa Maria Egipteanca. Aceasta, deşi nu l-a întâlnit niciodată, i-a spus pe nume şi i-a cerut o haină ca să-şi acopere trupul. Din viaţa sfintei, aflăm că în timp ce părintele Zosima se ruga, şi-a ridicat ochii şi a văzut-o pe sfânta înălţată de la pământ „ca un cot, stând în văzduh şi rugându-se”. Îi descoperă părintelui viaţa sa şi îi cere ca în anul următor, în Joia din Săptămâna Patimilor, să ia Sfintele Taine şi să meargă pe malul Iordanului ca să o împărtăşească. Când a venit Zosima la vremea cerută, aceasta a însemnat cu semnul crucii Iordanul, a trecut pe el ca pe uscat şi s-a împărtăşit. Părintele Zosima a revenit în anul următor, dar a găsit-o moartă. Cu ajutorul unui leu a săpat mormântul ei şi a îngropat-o. Viaţa Sfintei Maria Egipteanca a fost scrisă de patriarhului Sofronie al Ierusalimului, în secolul al VIII-lea. Iată, dragii mei, ce fel de model de sfinţenie ni s-a pus înainte în acest răstimp binecuvântat de Dumnezeu, pentru mântuirea noastră. Vor fi mulţi care să se identifice cu viaţa de început a Mariei Egipteanca, prin vieţuirea în păcatul defrânării, care azi mai mult ca oricând este poate cea mai răspândită maladie sufletească pe întreg pământul. Ba a ajuns să fie virtute pentru unii, încât l-au inoculat în conştiinţa lor şi a altora ca şi o normalitate. Vai de noi dacă plecarea din lumea aceasta ne prinde cu asemenea păcate, nespovedite şi fără ca să ajungem să regretăm măcar o clipă pentru starea noastră ticăloasă. Pentru cei 17 ani petrecuţi în desmierdări, Cuvioasa Maria Egipteanca s-a pocăit 47 de ani în pustiul Iordanul şi numai Dumnezeu ştie câte lacrimi a vărsat şi cât post aspru a făcut. Nouă, celor care trăim în aceste vremuri tulburi, în care nu mai disociem binele de rău şi păcatul s-a cuibărit în sufletul nostru, nu ne cere Dumnezeu să plecăm toţi în pustie, dar avem la îndemână toate mijloacele de a ne ridica din amorţeala păcatului şi să redevenim fii ai Domnului, avem Tainele Bisericii, avem rugăciunea, postul, milostenia la îndemână, numai să vrem să ne întoarcem la Dumnezeu. Este greu până păşim pragul Bisericii şi schimbarea nu întârzie să apară. Să de-a Bunul Dumnezeu să ne vedem starea noastră de păcătoşenie, şi răspunzând cu promptitudine chemării lui Dumnezeu, să ne învrednicim de Împărăţia Cerească. Până data viitoare, vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă”