-4.5 C
Campulung Muscel
16/01/2025

Noroc că a venit lumea să declare impozitul! Altfel, slujbaşii Primăriei nu se prindeau că Strada Creţişoara a fost omisă la impozitare

Câmpulungenii deţinători de imobile pe Strada Creţişoara (a nu se confunda cu Dr.Nicolae Fălcoianu, artera care leagă Rotunda de Bilceşti, cunoscută în „folclorul” local „Creţişoara”) vor plăti, începând cu anul 2017, impozitul aferent zonei C. Astfel au decis consilierii municipali la sfârşitul lunii martie, când au inclus la impozitare un fragment de drum ai cărui locuitori au fost omişi. Dacă lumea nu venea să declare acest lucru, ca să fie în ordine cu obligaţiile către Primărie, probabil că funcţionarii statului dormeau în front mult şi bine, neavând noua stradă în catastiful cu proprietăţi pentru care oamenii plătesc taxe şi impozite. Asta deşi, oficial, artera există din toamna lui 2013. Mai precis, pe 31 octombrie 2013, aleşii au adoptat Hotărârea 133, prin care au atribuit denumirea „Strada Creţişoara” segmentului care leagă Dr.Nicolae Fălcoianu de Colonel Alexandrescu. Cu acea ocazie, s-a aprobat introducerea terenului având destinaţia de stradă, cu lungime de 560 metri, lăţime 6 metri şi o suprafaţă de 3.350 mp, ce leagă cele două artere amintite, în domeniul public al municipiului Câmpulung. 

Oficial, strada există din 2013, dar aleşii n-au fost în stare să facă o treabă până la capăt

Terenul a reprezentat, în esenţă, o cedare a unor suprafeţe din proprietăţile oamenilor, pentru a se amenaja o cale de acces, care a fost reabilitată mulţumitor, când s-a executat reţeaua de canalizare pe strada Dr.Nicolae Fălcoianu, ca să se creeze o soluţie de ocolire şi să nu se oprească circulaţia în zona cu pricina. Aşadar, de aproape trei ani, are statut oficial de stradă cu acte în regulă. 

În 2016, autorităţile locale s-au trezit că „pe acest segment de stradă sunt construite clădiri, iar pentru impozitarea lor, cât şi a terenurilor aferente, este necesară încadrarea ei într-una din cele patru zone, prin completarea  H.C.L. nr.171/19.12.2002.” Însă nu au făcut singuri descoperirea, ci, când oamenii au venit să declare impozitul, slujbaşii Primăriei au depistat că Strada Creţişoara nu este cuprinsă în zonare. Asta pentru că, în 2013, n-au în stare să facă o treabă până la capăt. Prin urmare, edilii au pus de-un proiect de hotărâre, ca să poată colecta impozitele cetăţenilor de pe Strada Creţişoara.     

Codul Fiscal prevede că „în cazul în care în intravilan, în urma delimitării zonelor, sunt terenuri care nu au fost cuprinse în nicio zonă, acestea se consideră a fi în zona A”. Cea mai bună zonă, unde sunt preţurile cele mai mari. Bineînţeles că cetăţenii, care au acceptat ca pe pământul lor să se facă strada, n-au fost de acord să fie incluşi în categoria I de impozitare. Potrivit secretarului Nicolae Ghinea, zonele din dreapta şi din stânga sunt prevăzute în zona a III-a sau zona C, amănunt care i-a ajutat pe aleşi să aprobe aceeaşi categorie de impozitare pentru “surata” mai tânără şi mult mai scurtă. 

Din nou Maria Cotenescu a făcut o demonstraţie de oratorie în necunoştinţă de cauză, deşi avea toate informaţiile necesare în e-mail-ul transmis de informaticianul Primăriei. Dar cine să le citească, în cazul în care nu mai ţine minte ce hotărâri a votat în acest mandat? Ce pretenţii să avem să mai ştie ce a votat în celelalte trei de dinainte?! „Să nu mai fie şi alte cazuri! Dacă nu se întâmpla să vină cineva să plătească impozit pe strada aceasta, noi n-am fi ştiut de stradă!”, a sărit oţetită consiliera PSD, căreia Ionel State, preşedintele de şedinţă din octombrie 2013, când s-a aprobat, practic, înfiinţarea acestei căi de acces, a făcut un remember pentru colega social-democrată şi alţi uituci din Consiliu. Adică ei au votat pentru existenţa Străzii Creţişoara, nu marţienii aflaţi într-o acţiune de explorare a teritoriului Câmpulungului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!