În condiţiile în care Primăria se opinteşte să pună în funcţiune două WC-uri ridicate în doi ani, dar nefinalizate, feţele bisericeşti iau piuitul credincioşilor învăţaţi cu maniera de lucru a autorităţilor locale, care respectă un principiu simplu: puţin, încet şi scump. O fi scump şi la Biserică, dar se construieşte mult şi repede. Exemplul vine din Mărcuş, unde, în cinci ani, de la o biserică s-a ajuns la un complex impresionant, care numără patru imobile! Clădirea şi anul, s-ar spune, după rapiditatea cu care se umple terenul generos, pe care ar mai încăpea şi alte “acareturi”, dacă şeful parohiei găseşte că sunt necesare. Biserica, nouă şi frumoasă, nimic de zis, n-a fost prea mult timp singură în peisaj, căci părintele Daniel Oprescu, un apropiat al mai-marelui clerului argeşean, s-a pus pe înălţat construcţii. Şi când spunem înălţat, ne referim la termenul în sensul propriu, căci toate sunt înalte. Iar ce nu este prea înalt e desfăşurat pe o suprafaţă considerabilă, cum este imobilul Centrului Social Parohial „Sfântul Ioanichie de la Muscel”.
Preotul Daniel Oprescu, parohul de la Mărcuş, a obţinut, pe 10 iulie 2015, autorizaţia de construire a acestui centru, cu o valabilitate de 36 de luni. Toamna trecută, pe 18 noiembrie, mai precis, Înaltpreasfinţitul Calinic a venit în vizită la şantierul din strada Drăceşti, nr.2, unde demaraseră lucrările de construcţie. Fundaţia era executată şi se zideau deja pereţii edificiului, despre care înţelegem, din titulatură, că va găzdui acţiuni sociale, de ajutorare, umanitare şi nu numai. Probabil, vor fi şi acţiuni culturale, educative, dar asta nu putem decât să presupunem, deoarece părintele Daniel Oprescu a refuzat dialogul cu redactorii noştri, care au dorit să realizeze o prezentare a scopului pentru care s-a executat acest aşezământ unic la Câmpulung. De fiecare dată când a fost contactat telefonic – şi i s-au dat telefoane după telefoane – acesta cerea să fie sunat altă dată. La data indicată, redactorul nostru îl căuta din nou, se fixa o întâlnire, în ziua interviului contramanda şi solicita ca dialogul să aibă loc în altă zi, în care nu mai răspundea la telefon. Noi am vrut să vedem ce are de ascuns preotul, încât să se eschiveze de atâtea ori de la o discuţie despre un proiect care ni s-a părut interesant de abordat şi prezentat cititorilor noştri. La faţa locului, unde am mers fără a-l avea pe preotul Oprescu pe post de ghid şi partener de dialog, cum ne-am fi dorit, am remarcat că Centrul Social a fost aproape finalizat. Este gata şi acoperişul şi mai sunt de executat tencuiala exterioară, finisajele şi dotările interioare. Aşadar, o construcţie destul de spaţioasă a fost gata în câteva luni.
Însă nu credem că imobilul destinat, probabil, unor acte filantropice a constituit motivul fofilării părintelui, căruia i-am fi acceptat mai uşor un refuz categoric decât “frecatul” cu telefoane solicitat de acesta. Lângă biserică a fost ridicată ditamai vila, posibil, cu destinaţia de casă parohială, nu ştim sigur, de vreme ce parohul n-a dorit să vorbească cu noi. O construcţie enormă, cu etaj, ca pentru un beneficiar care se respectă.
Mai spunem despre Daniel Oprescu, un slujitor al Domnului care îşi alege cu grijă interlocutorii, redactorii noştri nefăcând parte din categoria celor agreaţi de domnia sa, că era luat în calcul – probabil că este luat în calcul pe mai departe – ca să devină protopop al Câmpulungului. Pe când ne bucuram că îl va înlocui pe Petre Moşoianu, cel mai slab protopop din istoria urbei, unul mai deschis la minte, acesta ne-a arătat că se poate şi mai rău decât actualul lider al Bisericii muscelene.