11.9 C
Campulung Muscel
21/05/2024

Legumicultorul curier

Aşteptând să-ţi vină rândul la biroul la care ai treabă, la Primărie, observi tot felul de chestii care parcă nu se încadrează în peisaj. De pildă, cum urcă treptele, intrând pe uşa din dos, pe la “handicapaţi” – ne scuzaţi expresia, dar rampa te obligă pe tine, cel normal, să o foloseşti, fiindcă cel cu dizabilităţi mai departe de uşă nu poate înainta – un ins încărcat cu droaie de sarsanele. Este, poate, cel mai cunoscut producător de legume din zonă, pe care nu-l acuzăm că umblă cu plocoane pe la Primărie, ci ne gândim că face pe curierul pentru doamnele cărora nu le ajunge după-amiaza să facă şi piaţa, şi mâncare.

Încărcat cu paporniţe, din care ies zglobii pe afară, de atâta abundenţă, cozi de ridichii, de ceapă verde, frunze de salată şi ce mai rumegă creştinul primăvara, când mai este şi post,      agricultorul de-abia înaintează. Asta deşi este un bărbat bine legat, obişnuit cu greul, şi fizic, şi psihic. Acum vreo doi ani, nu s-a dat înapoi de a-l înfrunta pe ditamai ministrul, pe care l-a cadorisit cu niscaiva paraziţi de cultură musceleană. Omul, ca să-şi vândă marfa cât mai repede, mai cu seamă că verziturile se trec repede, prestează şi servicii de curierat pentru angajatele plasate la etaj, cu ajutorul unui comunitar, care, binevoitor, îi deschide uşile. Musceleanul de pe bulevard

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!