Într-una din zilele săptămânii trecute, o distinsă doamnă din zona centrală a municipiului a avut parte de câteva momente de coşmar. Femeia, de fiecare dată când se întorcea de la serviciu, avea mare grijă să dea de mâncare unui maidanez de pe lângă blocul în care locuieşte. Întorcându-se de la muncă, doamna a uitat să cumpere obişnuita pâine pentru animalul care de abia aştepta să-şi ia masa.
Şi-a adus aminte tocmai când a ajuns în dreptul patrupedului, care se gudura pe lângă ea pentru a-şi primi obişnuita porţie de mâncare. Văzând că nu obţine nimic cu frumosul, comunitarul a început să latre şi să se agite pe lângă picioarele cucoanei. În momentul în care doamna a fost aproape de intrarea în scara blocului, câinele a început să o tragă de pantaloni până ce i-a sfâşiat. Încercând să scape, s-a ales şi cu ceva zgârieturi pe gamba stângă de la colţii animalului nemâncat.
Ruda nesătulă
Un om de afaceri din Muscel, care are mai multe magazine şi magazinaşe prin mai multe localităţi, şi-a angajat mai toate rudele şi cunoştinţele la propria sa firmă. Unul dintre ele, un nepot cu mai puţină carte, a ajuns pe postul de paznic. Într-o bună zi, proprietarul, fără a anunţa în prealabil, s-a dus la unul din punctele păzite de nepot şi l-a prins pe acesta în timp ce schimba nişte motorină pe o damigeană cu ţuică. Nepotul îl ştia pe unchi plecat din localitate, dar se pare că acesta uitase să ia ceva chiar din locul respectiv. Prins cu mâţa în sac, nu a mai avut ce face şi după inventarul făcut imediat s-a putut constata o destul de consistentă lipsă din gestiune. Fiind nepot de nepot este şi acum tot acolo. Deh, sângele apă nu se face!
Musceleanul de pe bulevard