Într-o instituţie publică centrală, unde nu mai domneşte un şef de un an, ci o lene criminală, Legea antifumat a făcut ravagii asupra puţinului chef de muncă al angajaţilor forţaţi să coboare scările, ca să-şi consume viciul. Pseudo şeful a amenajat un spaţiu de fumat, care, însă, este ocolit de angajaţi, fiindcă e la umbră şi nu văd cine intră, cine iese din instituţiile şi spaţiile comerciale vecine. Când plouă, e de preferat să te ţii la distanţă de zona pentru fumători, deoarece burlanul este înfundat şi apa dă pe afară, încât ai impresia că eşti sub cascadă.
Socializarea, afară, în soarele călduţ, este în toi, iar pauzele de ţigară, însoţită de o bărdacă de cafea cât vasul filtrului, se dublează, chiar triplează. Deunăzi, “pompierul” instituţiei (sub a cărui fereastră erau resturile de ţigară grămadă cât muşuroiul de cârtiţă), ca să nu-şi dea singur amendă, a fost zărit patrulând prin spatele instituţiei, scrutând depărtările, în timp ce “bătea la cuie în sicriu”! Dacă tot se deranjase să iasă, întrerupând programul tv, omul a picotit la soare cu o ditamai cana, din care a tot sorbit… a tot fumat… a tot căscat gura la trecători… a aruncat chiştoacele în direcţia vecinilor, după ele, zaţul şi, cu o mare scârbă, s-a întors la “muncă” .