Nimic despre Biserică în Vechiul Testament. În Daniel 8.24 se spune de „poporul sfinţilor”, iar acesta este poporul evreu. „Lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută” (Romani 11.29): poporul evreu rămâne poporul Lui, chiar dacă acum este sub mânia lui Dumnezeu, iar Antihristul va căuta să-l distrugă. În vremea lui Antihrist, Biserica este în cer, nu mai este pe pământ. În Vechiul Testament nu se găseşte nimic despre Biserică; sunt însă lucruri pe care noi le întrebuinţăm ca asemănări. De pildă, Eliezer a fost trimis de Avraam la Padan-Aram ca să ia soţie pentru Isaac. Tot aşa, Duhul Sfânt este trimis să strângă într-un trup pe copiii lui Dumnezeu, după ce i-a adus la Domnul Isus. Dar aceasta este doar o asemănare. Desigur, sunt şi alte asemănări în Vechiul Testament. Despre „taina Bisericii” abia Domnul Isus a spus (Matei 16 şi 18) şi, mai pe urmă, ea a fost descoperită lui Pavel. La început, nici ceilalţi apostoli nu ştiau prea bine ce este Biserica. Cât a lucrat Dumnezeu ca să-i desprindă de iudaism! Când Petru a intrat în casa lui Corneliu, ceilalţi l-au tras la răspundere şi el a fost nevoit să-i lămurească şi să le arate ce l-a determinat să procedeze aşa. Nici pe Pavel nu l-au înţeles. Pavel a priceput înaintea celorlalţi că evanghelia harului trebuie dusă şi la păgâni. Mai târziu le-a spus şi celorlalţi apostoli, iar lucrurile s-au lămurit, dar foarte încet. Ceilalţi au crezut mult timp că tot cu sinagoga trebuie să meargă. În 1 Corinteni 4.1 se vorbeşte despre „tainele lui Dumnezeu”. Ele sunt lucruri ascunse de ochii oamenilor, dar descoperite de Dumnezeu sfinţilor Săi. La ele mintea nu poate să ajungă niciodată, însă ele sunt cunoscute de Dumnezeu, care găseşte cu cale să le comunice slujitorilor Săi. Ele ne-au fost descoperite, nu le-am descoperit noi. Dumnezeu ne-a împărtăşit lucrurile Sale ascunse la care noi n-am fi putut ajunge niciodată cu mintea noastră. Apostolul Pavel spune că evanghelia vestită de el n-a primit-o de la vreun om, nici n-a învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos (Galateni 1.12). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune lămurit care sunt tainele: taina Hristos, taina Bisericii, a răpirii, a întrupării, a evlaviei, a fărădelegii, taina celor şapte sfeşnice, taina Babilonului, taina împietririi lui Israel. Vorbind despre taina Bisericii, apostolul Pavel spune în Epistola către Efeseni 3.31: „Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta despre care v-am scris în puţine cuvinte”. Evrei şi neamuri, credincioşi, alcătuiesc Biserica. Evreii ascultau cu greu un astfel de adevăr. Cum adică, să fie puşi pe aceeaşi treaptă cu păgânii? Legea, prorocii şi toate rânduielile lui Dumnezeu – să nu le mai dea acestora nicio întâietate şi să fie mântuiţi ca şi neamurile, prin simpla credinţă în Hristos? Pavel spune apăsat: evrei şi neamuri sunt una în Hristos. Am înşirat atâtea taine. Cum vedeţi, între ele nu este niciuna dintre aşa-numitele „cele şapte taine”. Nu mă mir deloc că această constatare va umple de uimire sufletul începător: Cum, niciuna dintre „cele şapte taine?” Chiar niciuna! Noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, ca să îndreptăţim nişte păreri omeneşti. Nu poţi găsi în Cuvânt ceea ce nu există în el.
Suferinţele lui Pavel pentru Biserică. Pavel era închis când a scris Epistola către Coloseni. În capitolul 1.24 el spune: „Mă bucur acum în suferinţele mele pentru voi şi, în trupul meu, împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos pentru trupul Lui, care este Biserica”. Cuvintele acestea sună cam ciudat. Pavel suferă, este închis şi totuşi se bucură. Aceasta o mai înţelegem, o spune şi în altă parte. Mai greu de înţeles sunt însă cuvintele: „În trupul meu împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos”. Lipseşte oare ceva suferinţelor lui Hristos? N-a adus Domnul Isus o jertfă deplină? Nu Şi-a vărsat El sângele Lui, care ne curăţă de orice păcat? – Nu este vorba de suferinţele Domnului Isus pentru ispăşirea păcatelor noastre, acolo nu lipseşte nimic. Este vorba de alte suferinţe: pentru Biserică, pentru trupul Lui. Pavel spunea: Eu sufăr pentru voi şi „împlinesc ce lipseşte suferinţelor lui Hristos”. Aici este şi o suferinţă a dragostei. Cine vrea să slujească lui Dumnezeu să se pregătească pentru suferinţă, nu se poate altfel. Căutând să facem plăcerea Lui şi voia Lui în toate, să ne aşteptăm la suferinţe. „Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate adunările sfinţilor” (1 Corinteni 14.33). Unde nu este rânduială nu este nici pace. „Ce? de la voi a pornit cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el?” (versetul 36). Voi sunteţi centrul pământului? Cu voi a început şi cu voi s-a sfârşit? Nu vă mândriţi, nu vă socotiţi singuri înţelepţi! Ţineţi seama şi de alte adunări şi luaţi pildă de la ele! Într-adevăr, erau adunări în Ierusalim, în Antiohia şi în multe alte părţi. Ţineţi seama de rânduiala care este în alte adunări!