Din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect, lui Ion Dobrin, din Rucăr, administratorul firmei Cerbul Montan 2003 SRL, i-a ars depozitul de material lemnos. Focul a fost sesizat de un grup de tineri care jucau fotbal pe un teren amenajat în zonă, pe strada Frasinului, paralelă cu DN 73, cele două fiind despărţite de Râul Dâmboviţa. „Eram aici, în apropiere, jucam fotbal cu vreo 10-11 băieţi şi am văzut că iese fum. Am venit repede să vedem ce se întâmplă. Iniţial, am crezut că au dat foc la rumeguş, dar ieşea fum rău şi am venit mai aproape să vedem de la ce este. Ne-am speriat şi am sunat imediat la Pompieri!”, a declarat Cosmin Turcoiu, cel care a cerut ajutor la Pompieri.
În cazul acesta, un scurtcircuit a fost cel care a declanşat incendiul, dar, în multe alte cazuri, chiar dacă sunt atenţionaţi de şefi, angajaţii fumează în locurile unde se lucrează şi sunt depozitate materiale uşor inflamabile. Cu astfel de situaţii se confruntă şi alt patron din Rucăr, fost consilier local, care deţine o mică afacere cu material lemnos. Bărbatul ni s-a plâns că nu-i poate convinge pe salariaţi să nu mai fumeze în depozitul de cherestea sau unde se prelucrează masa lemnoasă. Ne-a povestit chiar un incident în care, de la un foc lăsat nesupravegheat, au ars două hectare de pădure. Acum câţiva ani, nişte amici de-ai săi din Bucureşti au venit să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la el, la Rucăr. Într-una din zile, cunoştinţele au vrut să înnopteze într-un foişor amenajat într-un copac, în pădure, pe care fostul consilier local îl folosea pe post de observator al vânatului. Toate bune şi frumoase. Prietenii au plecat la casa din copac, iar, la trei dimineaţa, bărbatul primeşte telefon: „Nea Nelule, ne-a luat foc, am căzut cu foişorul!” Cel mai probabil, bucureştenii au făcut focul pentru a frige carne, iar când s-au urcat în observator (care găzduia patru paturi), au uitat să-l stingă, iar focul s-a întins pe copac, trezindu-se cu flăcările la tălpi. Proprietarul pădurii, cu ajutorul cunoştinţelor şi al ciobanilor de la mai multe stâne din zonă, au stins incendiul cu căniţele şi apa din bidoanele în care se depozitează zerul. Rucăreanul a promis că nu-i lasă pe prieteni nici să mai treacă prin zona cu pricina, cu riscul că se vor supăra pe el.