Cine a mers, de curând, spre cartierul Creţişoara a putut constata cu plăcere că, în sfârşit, după zeci de ani de aşteptări, au început să se mişte „rotiţele” de demarare a lucrărilor de asfaltare, mai ales că mai e puţin şi vin alegerile… şi dă bine pentru campanie! Deocamdată, s-au săpat şanţurile şi s-au montat rigolele de captare a apei pe o porţiune de drum. Sperăm că nu va trece mult până să vedem şi primii metri de asfalt.
Acest cartier a fost năpăstuit mulţi ani, abia de vreo doi-trei ani, locuitorii de acolo au putut beneficia de marele „lux” de a avea apă potabilă şi… atât! Canalizare, asfalt, gaze… lucruri doar în vise! Nu uitaţi, e un cartier al municipiului Câmpulung!
Acolo se trăieşte ca acum o sută de ani, se merge la WC-ul din fundul grădinii, oamenii se încalţă cu cizme de cauciuc în „lupta” cu noroaiele, la biserică trebuie să mergi câţiva kilometri până în Valea Româneştilor, la magazin, în oraş sau la Bilceşti… singurul lucru bun că ai un peisaj superb asupra munţilor şi împrejurimilor!
De pietruit, drumul s-a mai pietruit, dar, nefiind şanţuri de captare a apei, primele ploi „spălau” pietrişul pe pante, iar, unde era loc drept, se formau mici lacuri. În sfârşit, „bieţilor” oameni ai Creţişoarei, autorităţile şi-au adus aminte că şi voi existaţi, cele câteva zeci de voturi ale voastre au „grăbit” puţin lucrările de asfaltare. Sperăm să mai vedem şi alte lucruri bune în cartier.