09/11/2024

Al doilea meci în instanţă pierdut de Grup Corint

După dezastrul lăsat de Grup Corint, firma care, în doi ani, nu a fost în stare să termine niciunul dintre cele două parcuri, a trebuit să se înainteze un proces, prin care instanţa să oblige constructorul să semneze actul de predare-primire, nefiind posibilă o altă cale, pentru ca Primăria să intre în posesia lucrărilor începute. În data de 27 noiembrie 2015, Tribunalul Argeş a dat câştig de cauză Primăriei Câmpulung, însă, din cauza faptului că tărăşenia a durat o jumătate de an, autorităţile câmpulungene au pierdut şansa de a mai putea ţine o altă licitaţie până la declararea ca închisă a finanţării europene, astfel s-a pierdut dreptul de a mai cere o altă finanţare europeană, pentru cele două lucrări. Aşadar, autorităţile locale sunt nevoite să ducă la bun sfârşit proiectul cu bani din bugetul local. Însă, procesul dintre cele două părţi nu s-a încheiat în 27 noiembrie, anul trecut, atunci când Primăria a avut câştig de cauză, căci firma Grup Corint a atacat decizia, făcând recurs, o lună mai târziu, la Curtea de Apel Piteşti. Astfel, procesul s-a prelungit cu un nou dosar înregistrat în data de 20 ianuarie 2016 şi care a avut două termene. Pe 28 ianuarie 2016, a avut loc prima şedinţă din litigiul celor două părţi, în care s-a stabilit o cauţiune de 1.000 lei pentru suspendarea cauzei, cauţiune ce trebuia achitată de Grup Corint până la următorul termen, din 11 februarie. Se pare că acest lucru nu s-a făcut, iar completul de judecată al Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins cererea de suspendare, obligând pe cei de la Grup Corint să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 de lei. Cu toate că au contestat verdictul Tribunalului, aceştia au semnat procesul verbal de predare-primire a parcurilor.  

Schimbări în „Kretzulescu” şi Grădina Publică

Din cauza faptului că s-a întârziat prea multe luni cu procesul dintre Primăria Câmpulung şi Grup Corint, firma care s-a ocupat de „dezastrul” celor două parcuri, autorităţile locale nu au mai putut să ţină o altă licitaţie. Astfel, administraţia locală este nevoită să continue investiţiile din bugetul local. Liviu Ţâroiu vrea să schimbe proiectul, deoarece are costuri mult prea mari pentru posibilităţile bugetului local. „Lucrăm la adaptarea proiectului, fiindcă n-o să mai lăsăm locurile de joacă prevăzute de proiectantul iniţial, pentru că sunt mult prea scumpe, şi o să adaptăm soluţii mai economice.”, a declarat acesta.

Cu dosarul în curs, Ţâroiu s-a apucat de curăţenie

Deşi, teoretic, se putea intra cu muncitorii pe teritoriul celor două parcuri, chiar de pe 7 ianuarie, anul acesta, atunci când Ţâroiu a anunţat că a semnat un act de primire-predare cu Grup Corint, practic, acesta nu prea avea dreptul să mişte ceva, deoarece procesul era încă în desfăşurare. Viceprimarul a trecut peste faptul că recursul nu se încheiase când i-a trimis pe adepişti să facă curăţenie. Aşa se explică de ce în ruina de Parc Kretzulescu, peste noapte, s-a făcut lumină la propriu. Păi, cum buruienile se înălţaseră până la stâlpii de 180 de milioane bucata, s-au gândit că a venit primăvara şi trebuiesc şi ele tăiate după atâta amar de vreme. Se munceşte pe brânci pentru curăţarea unei epave, pentru a cărei reabilitare s-au alocat încă 50 de miliarde de lei vechi, în 2016, din banii noştri. Măcar s-au gândit să mai dea puţină lumină grămezilor de moloz. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!