Din data de 1 septembrie 2015, Liceul Sportiv are un manager nou şi anume Daniela Păcioianu. Actuala directoare a fost elevă a Liceului Sportiv, dorind de pe băncile şcolii să revină în aceeaşi unitate de învăţământ, ca profesor. În cadrul interviului acordat de curând, Daniela Păcioianu ne-a declarat: “Am absolvit Facultatea de Sport în 1995 şi, tot în acelaşi an, am concurat şi am reuşit să devin profesor în acest liceu, aşa cum mi-am dorit”. În anul 2002, a reuşit să se titularizeze şi a avut rezultate încurajatoare, care au ajutat-o să ducă la bun sfârşit tot ceea ce şi-a propus, iar, în septembrie, a avut surpriza plăcută de a fi numită în funcţia de director.
Daniela Păcioianu este un om care doreşte să ducă la bun sfârşit cât mai multe proiecte, nepierzând timpul, ci implicându-se chiar din prima zi de la numire. “Am reuşit, de la 1 septembrie, să schimb culoarul de zgură, pista de rumeguş, precum şi pista de aruncări.”, a adăugat aceasta. Liceul Sportiv are, în momentul de faţă, un număr de 463 de elevi, ceea ce înseamnă că instituţia stă bine la acest capitol. “Sunt foarte mulţi părinţi care au terminat Liceul Sportiv şi care doresc să-şi înscrie copiii la această şcoală, din dorinţa de a face sport de performantă şi de a duce pe mai departe renumele oraşului.”, a afirmat noul manager. Misiunea directoarei este una grea, deoarece i-a fost foarte greu să preia un liceu cu renume şi cu rezultate fabuloase – participări internaţionale, Jocuri Olimpice – şi, mai ales, să preia un liceu care a fost condus, timp de 25 de ani, de către Constantin Staicu – declarând: “Asta mă obligă şi mă ambiţionează să merg mai departe pentru a duce la bun sfârşit toate proiectele mele de viitor.”
Discuţia purtată cu Daniela Păcioianu a fost legată şi de lista de investiţii pe anul 2016 şi anume, procurarea unui autoturism cu 7 locuri în vederea deplasării la competiţii sportive, cât şi pentru aprovizionarea cantinei liceului. “Suntem printre puţinele licee sportive din ţară, care nu are propria maşină, dar doresc ca, în luna martie, când sper că se vor debloca banii pentru acest proiect, să ne procuram una.”, a precizat Daniela Păcioianu.
O altă discuţie legată de lista de investiţii este aceea de reabilitare a sălii de atletism, unde sunt necesare instalaţii de lumină, instalaţii de încălzire, geamuri termopan, proiect care este făcut pe timpul lui Constantin Staicu şi care acum aşteaptă să fie pus în practică. “Avem toate autorizaţiile, doar trebuie să găsim calea legală de a demara acest proiect… sala nu a mai fost reabilitată de foarte mult timp şi anume din 1970, de când a fost construită.”, a încheiat aceasta. Un alt proiect important, pe care directoarea îl are de dus la îndeplinire, este acela de a procura un videoproiector, în cancelaria profesorilor, unde se organizează evenimente importante, cât şi cercuri pedagogice ale profesorilor. Noi o susţinem pe directoare şi o încurajăm pe mai departe în a-şi duce la bun sfârşit toate planurile şi proiectele de viitor.