0.5 C
Campulung Muscel
07/02/2025

Dan Niculescu, artistul de la “Dan Barbilian”, şi-a făcut retrospectiva lui 2015

Dan este elev la Liceul “Dan Barbilian” din Câmpulung, are 18 ani şi este pasionat de fotografie. Pasiunea sa a debutat la vârsta de 15 ani. “Totul a început când am primit de ziua mea un aparat foto compact. M-am bucurat enorm, aşa că am început să îl pun în practică. Pe atunci, făceam poze la peisaje, flori, animale, acum nu îmi mai place acest lucru. În schimb, îmi place să lucrez cu oamenii.”, a declarat acesta.

Se pare că fotograful Dan Niculescu şi-a luat în serios pasiunea pentru fotografie, căci, în scurt timp, a ajuns să fie fotograful multor vedete în vogă, transformând hobby-ul într-o meserie pe care o face cu drag. Acesta a început să fie tot mai solicitat şi dacă, la începutul anului trecut, a încheiat un prim contract, “în momentul de faţă, am încheiat prima jumătate a proiectului meu actual, „A By Dan Niculescu”, A de la artist. Este vorba de şedinţe foto cu artişti din România, în colaborare cu designeri (Denis Predescu, Mihher, Men`s Club), make-up artişti (Stan Ovidiu) şi hair stylişti (Francis Mihai)”, anul acesta se poate mândri cu o listă destul de mare, cu vedete foarte cunoscute de pe meleagurile româneşti. Aşa se explică recenta lui postare pe un site de socializare, unde şi-a adunat toate fotografiile cu vedetele care i-au fost modele. Şi lista lui a adunat nume precum: Lora, Smiley, Dorian Popa, Sandra N, Bogdan Boantă sau Amna, sunt doar câteva dintre vedetele cu care a lucrat. “2015 a fost un an minunat!”, a scris Dan la o postare, şi chiar a fost, după cum arată activitatea de până acum. Însă acesta nu şi-a uitat nici modelele din oraşul natal, Câmpulung, căci, de curând, a avut o şedinţă foto cu o puştoaică, căreia se pare că îi place acest domeniu. Şi nu mai vorbim despre multele şedinţe făcute pe tot parcursul anului trecut sau chiar în anul precedent, care au avut loc tot pe meleagurile muscelene. 

Şi pentru că e atât de talentat şi ştie acest lucru, acesta şi-a făcut planuri şi pentru viitorul apropiat, astfel, după  susţinerea probelor Bacalaureatului din această vară, o să dea admiterea la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, la Secţia Design vestimentar. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!