6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Corina Bolboacă vorbeşte despre trăirile sale de când fratele, Marius Frătoaica, se află internat prin spitale

Mesaj tulburător din partea celei care i-a stat, clipă de clipă, după noaptea de 31 octombrie, alături lui Marius Frătoaica. Sora acestuia, Corina Bolboacă, şi-a împărtăşit toate sentimentele trăite în  această perioadă, în care viaţa fratelui său a fost pusă în pericol. Grea încercare pentru familie, care încă nu s-a sfârşit până când Marius nu va fi adus acasă. Departe, la aproximativ 2.700 de km distanţă de ţară, acesta se reface, după o lună şi jumătate de la tragicul incident din Colectiv. La o lună de la noaptea care a trezit o întreagă societate, supusă la grele încercări, Corina Bolboacă a povestit toată această cruntă perioadă.

O lună de zile…60 de morţi şi zeci de spitale. O lună de când nu mai ştiu ce e noapte sau zi, în care nu mă mai pot gândi decât la el… fratele meu, puternic, sportiv, optimist, aşa cum îl ştie lumea.

Dar, oare, cât de puternic poţi fi când, de o lună, treci prin nişte chinuri greu de imaginat (nici cei mai puternici oameni cred că n-ar suporta să vadă poze cu el din primele zile şi nici chiar de acum), o lună în care a fost supus mai multor intervenţii chirurgicale, dintre care una de 7 ore şi jumătate, o lună în care i s-au administrat morfină şi anestezii aproape zilnic. O lună în care am tremurat pe la toate uşile spitalului din ţară, în speranţa de a mai afla ceva (când totul se schimbă de la o oră la alta), împreună cu alţii, la fel de greu încercaţi (sau mai greu) ca şi mine.

Am tremurat apoi într-o ţară străină, la 3.000 km de casă, lăsându-mi copilul de 10 ani cu piciorul în ghips în grija prietenilor, părinţii bătrâni şi bolnavi, îngrijoraţi de fiul lor, job-ul, soţul etc., nimic nu mai contează, am tremurat în fiecare moment în care el zăcea inconştient, făcea febră (o săptămână a avut temperatura 39,7 – 40, deşi i se dădeau 3 antibiotice diferite odată), o lună în care i-am dat mâncare şi apă cu paiul, apoi cu linguriţa, i-am şters sudoarea, etc., o lună în care, de multe ori, i-am văzut teamă în ochi. O lună în care am văzut soţiile frângându-şi mâinile de durere pentru soţii lor, dormind pe scaun lângă soţii lor, la mii de km de casă şi copiii lor, îmbrăcate, zile în şir, în hainele soţilor, doar pentru a-i simţi mai aproape, pentru că, de multe ori, îi vedeam doar prin geam. Da, am văzut dragoste adevărată. De ce? Toate astea de ce trebuie să le trăim noi? Pentru că am ales să trăim în ţara asta? Pentru nişte tineri frumoşi, deştepţi, cu viitorul în faţă, au ales să se distreze într-un club într-o zi de week-end! Îmi vine să urlu de durere şi neputinţă în faţa durerii fratelui meu, atât de puternic. Da, este puternic, pentru că îşi doreşte să trăiască, şi-a dorit să iasă din club şi-a luptat să iasă, acum îşi doreşte să se recupereze şi luptă. Ştiţi cum mişcă degete pentru a le recupera? Până îi iese sângele printre ele, prin multe straturi de pansament… da, este puternic. Mă simt neputincioasă faţă de părinţii celor care au murit (cu care am împărţit nopţi şi zile în şir la uşile spitalului în Bucureşti), părinţi care şi-au condus copiii la moarte cu o demnitate de neimaginat (familia Gabriela Istrate, familia lui Mavi, etc.). O lună din care nu ştiu dacă mai am puterea să ies, să fiu ceea ce am fost odată sau, poate, ceea ce nu te omoară, te întăreşte. O lună în care răspundeam zecilor de mesaje că el este ok, pentru că nu mai aveam puterea de a spune nimic şi pentru că era bine în comparaţie cu alţii. Şi vor mai urma multe luni grele şi costisitoare. 

Până când şi pentru ce toate astea, cine suportă traumele lui şi ale familiei mele? Numai Dumnezeu ştie, pentru că numai el ne-a ajutat şi oamenii buni pe care ni i-a scos în cale şi cărora le mulţumesc. Atât!”

(sursa text şi foto: Facebook) 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!