-4.5 C
Campulung Muscel
08/02/2025

Ilie Butoi a fost trimis în judecată pentru moartea tânărului de 16 ani

Anul trecut, în noaptea de 16 spre 17 mai, în satul Drăghici, din comuna Mihăeşti, a avut loc un grav accident de circulaţie. Evenimentul nefericit, în urma căruia şi-a pierdut viaţa un adolescent de 16 ani, s-a produs pe drumul care face legătura satului Drăghici cu comuna Poienarii de Muscel. Din inconştienţă, dar şi lipsa experienţei, Ilie Butoi, de 18 ani, din Mihăeşti, care conducea un autoturism Dacia Logan MCV, venind dinspre Jugur, după ce consumase ceva alcool la o petrecere, nu a adaptat viteza de deplasare şi s-a răsturnat pe carosabil. În urma accidentului, Alexandru Tuţa, de 16 ani, care se afla pe bancheta din spate a autoturismului, şi-a pierdut viaţa, decesul survenind la Spitalul Municipal Câmpulung, cauza probabilă fiind o hemoragie internă. În momentul în care ambulanţa a ajuns la locul accidentului, băiatul nu ar fi dat semne că era grav rănit, fiind conştient şi reuşind să se urce singur în maşină, însă, odată ajuns la spital, i s-a făcut rău, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a îl salva. Tragedia a fost cu atât mai mare cu cât în maşina care l-a dus pe Alexandru Tuţa spre moarte se afla şi fratele său, Constantin Cosmin Tuţa, de 21 de ani, dar acesta a scăpat cu traumatisme care nu i-au pus viaţa în pericol. Mihai Cosmin Andrei şi Alexandru Ionuţ Ilina, din Mihăeşti, ambii în vârstă de 21 de ani, s-au ales şi ei doar cu răni uşoare, la fel şi Ilie Butoi, şoferul autoturismului, a scăpat nevătămat din accident. Dar tânărul va da socoteală în faţa legii, mai ales că a condus băut. În baza dosarului penal numărul 1283/P/2014, întocmit de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, Ilie Butoi a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, fiind judecat în stare de libertate, următorul termen fiind pe 19 ianuarie 2015.
 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!