Cu graniţa dintre proprietăţi pe zidul casei şi fără nicio intrare de la stradă, o bătrână de 87 de ani a rămas izolată în locuinţă
Rudele care îi fac cumpărăturile unei vârstnice de 87 de ani din Rucăr sunt nevoite să escaladeze gardul balconului din faţa casei, ca să-i fie de ajutor până la capăt, ducându-i sacoşele înăuntru. Dacă nu sunt prea grele, i le predau la fereastră bunicii, care a rămas izolată în propria locuinţă, prin închiderea de către vecini a curţii de trecere, folosite în comun timp de 14 ani. Vecinii, nişte bucureşteni care au cumpărat pământ şi o casă bătrânească lângă familia Vorovenci, au obţinut de la moştenitoarele parcelei închise promisiunea de vânzare. În 2015, familia Ionescu a încuiat porţile terenului, care va reprezenta, după cumpărare, ieşirea la şoseaua naţională. Astfel s-a ajuns la un scandal de durată, care a îmbrăcat forma mai multor litigii în instanţă declanşate de soţii Vorovenci, nemulţumiţi de apariţia lacătului inclusiv pe poarta de intrare pe aleea betonată de lângă casa lor, care duce la pivniţă, magazia şi fosa septică din spatele casei. Părţile conflictului sunt familia Vorovenci, care a cumpărat imobilul în 1996, şi familia Ionescu, stabilită în 2001 lângă vârstnicii retraşi acasă, după trei decenii trăite la Timişoara. Imobilul soţilor Vorovenci, situat la DN 73, este mărginit, în lateral, de un drum care duce la acareturile gospodarilor. Lângă drumeagul de acces se află bucata de teren, pe care urmează să o cumpere vecinii Ionescu şi de care, până în 2015, s-au folosit şi ceilalţi, când au avut nevoie să aducă lemne cu maşina. În prezent, acest lucru nu mai este posibil, după cum am precizat, porţile fiind ferecate cu lacăte. Mai mult decât atât, a apărut şi un gard, care delimitează spaţiul utilizat în comun de ograda văduvei Maria Vorovenci. De necaz, Gheorghe Vorovenci, aflat la o vârstă înaintată, 93 de ani, a suferit o pareză, care i-a adus sfârşitul. A rămas să se lupte în instanţă cu moştenitoarele lotului şi cu bucureştenii cărora li s-a făcut promisiunea de vânzare bătrâna împiedicată să iasă mai departe de balconul de la stradă. Oamenii locului susţin cauza femeii ajunse în pragul a 90 de ani, care, de când şi-a îngropat bărbatul, n-a fost nici măcar o dată la cimitir, ca să-i aprindă o lumânare. La anii ei şi la starea de sănătate, abia se mişcă, darămite să sară gardul foişorului ori pe fereastră!
Curtea comună de trecereva fi vândută de moştenitoare proprietarilor casei din spate. Cei de la stradă rămân fără intrare
Vreme de treizeci de ani, Maria şi Gheorghe Vorovenci au trăit la Timişoara, într-o casă lângă Fabrica de pantofi Guban. În urmă cu douăzeci de ani, s-au hotărât să vină la Rucăr, localitatea de baştină a bărbatului. De loc, Maria este din Stoeneşti. Cei doi s-au mutat la Timişoara, unde a lucrat soţul, mai întâi ca brigadier, apoi ca şef de fermă. Rămăseseră singuri după ce unul dintre băieţi a murit, iar celălalt şi-a făcut un rost în Canada. Au vândut locuinţa din centrul Timişoarei şi au venit în Muscel. Cum casa părintească de la Rucăr a fost înstrăinată, au cumpărat o gospodărie în apropiere. Astfel, pe 1 octombrie 1996, între soţii Vorovenci şi proprietarii Emil Ciovică şi soţii Tibora şi Ion Ciovică, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care aceştia din urmă au înstrăinat “un imobil compus din: suprafaţa de 519 mp teren cămin de casă, casa având opt camere, două băi, bucătărie şi pivniţă, magazia având o încăpere şi coteţul de păsări, aflate pe acest teren.” Vecinătăţile erau următoarele: la Nord – Victor Rădescu şi Biserica de Ziua a Şaptea, la Sud – moştenitorii lui Ion Sâmptinică, drumul de acces comun şi moştenitorii lui Gheorghe Băcârcel, la Est – Liceul Industrial Rucăr, la Vest – Şoseaua Câmpulung-Braşov. Aşadar, contractul dintre vânzătorii Ciovică şi cumpărătorii Vorovenci face referire la “drumul comun” (acces pe distanţa 26,88 m), aşa cum îl ştiu, de altfel, toţi rucărenii.
Din 2001, la cinci ani după ce s-au stabilit la Rucăr, au apărut vecini noi. Bucureştenii Carmen Valentina şi Christian Ştefan Ionescu au cumpărat în jur de 360 mp de teren, după cum ne-a spus chiar cumpărătoarea, de la familia Sâmptinică şi de la vecini, Paulina şi Georgel Băcârcel. Casa veche a Violetei Sâmptinică a fost reabilitată şi înălţată prin etajare de cumpărători şi este despărţită de DN 73 de parcela folosită în comun cu Maria şi Gheorghe Vorovenci. În luna aprilie a anului 2014, îndelung discutata zonă de acces a fost atribuită de instanţă, în cadrul unei acţiuni de partaj judiciar, moştenitorilor vechiului proprietar, Ion Băcârcel. Violeta şi Ion Lucian Sâmptinică au dobândit jumătate din cei 110 mp, diferenţa revenindu-i alte moştenitoare, Ligia Rodica Ghiltz Şendrea, din Bucureşti. În 2015, succesorii au fost puşi în posesie, intenţia fiind de a vinde pământul soţilor Ionescu.
Rudele care o îngrijesc şi îi fac cumpărăturile sar gardul balconului ca să intre în casă
Pasul următor a fost securizarea terenului deţinut de Sâmptinică şi Şendrea. În lipsa unor porţi la stradă, soţii Vorovenci au rămas blocaţi în casă. În partea din spate, între colţul imobilului şi gardul vecinilor a rămas o despărţitură, care le permitea accesul pe aleea de sub streaşină, ca să ajungă la beci, dar nu puteau ieşi din curte, din cauza lacătului de pe poartă. Când s-au trezit închişi în locuinţă, în primăvara acestui an, Maria şi Gheorghe Vorovenci au cerut instanţei de la Câmpulung să impună proprietarilor, soţii Sâmptinică şi Ligia Rodica Ghiltz Şendrea, să ridice lacătul şi să permită accesul. La proces, avocatul celor doi reclamanţi a recunoscut că pârâţii au predat cheile porţilor curţii comune şi că, la acel moment, accesul soţilor Vorovenci era permis în imobil, însă nu aveau acces persoanele care îi vizitau pe aceştia, rudele lor şi persoana care se ocupa de îngrijirea lui Gheorghe. Pe 15 iunie 2015, instanţa le-a respins cererea. Verdictul nefavorabil i-a făcut să se adreseze Tribunalului, însă Gheorghe Vorovenci n-a mai avut zile şi pentru procesul de la Piteşti, decedând înainte să înceapă. Apelul n-a schimbat cu nimic situaţia, fiind respins ca nefondat.
Între judecata de la Câmpulung şi cea de la Piteşti, părea că pacea este pe cale să se instaleze în incinta tulburată de certuri. Dar după respingerea acţiunii de la Tribunalul Argeş, lacătele au reapărut pe cele două porţi. Inclusiv pe cea a căii de servitute. “Sunt încuiate de aproape două luni şi, de atunci, bătrâna este sechestrată. Până să-şi facă ei casă, mătuşa mea i-a sprijinit cu depozitarea materialelor de construcţii în magazia lor, s-a comportat impecabil.”, ne-a spus nepotul bătrânei. “Are şi haznaua de scos, miroase la toaletă. Când am adus lemne… scandal mare! Sar gardul ca să-i duc pâinea, laptele şi ce-i mai cumpăr. Dar ea, la anii ei, poate să sară gardul?!”, a completat altă rudă, care se ocupă de îngrijirea văduvei şi care exersează săritura peste balustrada unui foişor destul de înalt, căţărându-se pe scaun. Noroc că există înţelegere la conducătorii Bisericii de Ziua a Şaptea, care le permit rudelor şi muncitorului care taie lemnele să treacă prin curtea lor, în caz contrar, pica şi varianta cu escaladarea balconului.
În luna august, Maria şi-a pierdut soţul, veteran de război. “Cu o oră şi jumătate înainte să-l scoată pe răposatul, abia i-au deschis poarta mare!”, a adăugat nepotul, completat de cealaltă rudă: “Şi cu rugăminţi mari! Cum a ieşit cu mortul, a şi încuiat!” “Cât să mai stau înăuntru, că am stat destul închisă! Câte plângeri am făcut la Poliţie, dar n-am putut face nimic cu Poliţia! M-au batjocorit, m-au făcut în toate chipurile, m-au bătut! Am stat un timp foarte bine cu dumnealor, până când le-a trebuit loc mai mult.”, ne-a spus, cu lacrimi în ochi, Maria Vorovenci.
Pe lângă faptul că este împiedicată să facă aprovizionarea cu lemne şi golirea fosei septice, amarul femeii este amplificat de imposibilitatea de a merge la cimitir, ca să plângă la căpătâiul soţului mort. “A fost Sâmbăta Morţilor şi eu nu m-am putut duce la soţul meu!”, a continuat Maria Vorovenci.
Vecina care a pus lacătele: “Nu pot să-i deschid porţile, căci am promisiune de vânzare de la moştenitori”
Noi am stat de vorbă şi cu vecina Carmen Ionescu, deţinătoarea unui document semnat în prezenţa unui avocat, prin care a obţinut de la moştenitoarele curţii de trecere promisiunea de vânzare. “Promisiune băgată în instanţă! Dar nu pot să fac cadastrul, ca să încheiem actul de vânzare-cumpărare. De aceea s-au şi dat loturile în apropierea casei noastre. Sâmptinică are, din ’42, ieşirea la drumul naţional. Noi n-avem altă ieşire. Uitaţi-vă câtă ieşire are dânsa! Tot îmi spune că este drumul ei. Nu poate să fie, căci eu am cumpărat cu un act din ’42, potrivit căruia ieşirea este la drumul naţional. Dânsa a pierdut două procese. A cumpărat 519 mp, dar vrea 700. A fost procesul nr.1185, care a durat opt ani şi pe care l-a pierdut definitiv. A iniţiat alt proces, ca să-i deschid porţile. Eu nu pot să-i deschid porţile, pentru că am promisiune de vânzare de la moştenitori. Moştenitorii au câştigat a doua oară, şi la fond, şi la apel. A avut poartă acolo, până în 2004. Acel foişor nu era închis, avea scară, l-a închis acum doi ani. Se putea, din stradă, să intre în casă.”, a susţinut Carmen Ionescu. În privinţa trecerii cu lemnele către magazia din spate, ea a precizat: “Putem să ne înţelegem, dar nu-mi deschizi în patru luni trei procese. Venea băiatul ei din Canada şi ne înţelegeam omeneşte. Primarul care a fost la Câmpulung, Ţâroiu (n.r. colega sa de partid, Maria Cotenescu, este nepoata lui Gheorghe Vorovenci), a venit şi a discutat cu noi, ne-am înţeles. I-am spus: “Domnul primar, o las să circule, ea şi familia, dar să nu vină toată lumea!” I-am deschis poarta, a avut şi ea cheie, dar a dat cheia mai multora şi era aici ulicioară!” Întrebată despre cum au stat lucrurile în ziua înmormântării lui Gheorghe Vorovenci, Carmen Ionescu a negat că ar fi împiedicat scoaterea decedatului din casă: “Nu mi-a cerut voie. De bună voie, i-am deschis eu.” La fel, a negat orice agresiune fizică sau verbală asupra vârstnicei. “Nu i-a fost de ajuns că a pierdut o ordonanţă preşedinţială, cu moştenitorii. A deschis alt proces.”, a adăugat aceasta. Într-adevăr, văduva i-a chemat în judecată şi pe vecinii Ionescu, pentru a obţine o hotărâre de obligare a acestora de a ridica lacătele şi a redeschide porţile de acces, primul termen fiind ieri. În afară de această acţiune, Maria Vorovenci şi urmaşii soţului se judecă cu familiile Ionescu, Sâmptinică şi Şendrea pentru “grăniţuire uzucapiune, revendicare şi servitute de trecere”, procesul fiind în desfăşurare. “Eu sunt procurator al moştenitorilor. Fac ce zic ei. Nu pot să deschid lacătul.”, a încheiat Carmen Ionescu. De partea cealaltă, susţinătorii Mariei Vorovenci contestă blocarea până şi a servituţii de lângă casa ei. Dar, şi dacă s-ar redeschide, tot nu se rezolvă accesul auto. La fel în ipoteza realizării unei porţi la stradă. “Cine-a mai pomenit să-ţi ia streaşina casei? Nu pot să ajungă la ea Salvarea şi Pompierii.”, spuneau localnicii uluiţi de decizia stabilirii graniţei pe zidul casei, continuând cu gardul. “Mă căiesc cât oi mai trăi că am venit aici, că am cedat în faţa lui Gogu.”, a încheiat bătrâna al cărei puţin timp rămas se scurge în scandaluri şi umilinţe.