De Ziua Naţională a României, în studioul Realitatea Tv a fost prezent, alături de plutonierul Ionuţ Claudiu Butoi, alt câmpulungean rănit în teatrul de operaţii din Afganistan, plutonierul major Valerică Costinel Slăniceanu. Costinel, ca şi Ionuţ, este un exemplu de voinţă şi putere. A rămas fără un picior, şi-a pierdut vederea la un ochi, dar toate acestea nu l-au împiedicat să reînveţe să meargă şi să ajute, la rândul său, alţi camarazi, în momente critice din viaţa lor. Costinel Slăniceanu şi Ionuţ Butoi sunt legitimaţi la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, în cadrul unei secţii nou înfiinţate la gruparea bucureşteană, care asigură condiţiile necesare antrenării veteranilor răniţi în teatrele de operaţii. Cei doi, alături de Eugen Mănăilă, Costel Stanciu şi Marian Nicula vor participa anul viitor la Jocurile Paralimpice „Invictus”, care vor avea loc în luna mai, în Orlando, Florida. Costinel Slăniceanu se antrenează pentru ciclism şi şah, Ionuţ Butoi, pentru înot şi tir.
20 iunie 2006 a fost ziua care i-a schimbat destinul lui Costinel Slăniceanu. Era în Forţele Speciale, în misiune în Kandahar, fostul fief al talibanilor. Primul tab din coloana românilor a declanşat un dispozitiv cu bombă artizanală. În el era şi Costinel. Bilanţul a fost cumplit: patru militari răniţi, unul ucis. Despre perioada critică prin care a trecut, Costinel a povestit pentru postul naţional TVR1: „M-au salvat foştii camarazi de la Târgu Mureş, printre care şi unul de la Brăila, Daniel Ştefan, Lică, Marius, ne-au scos pe rând din tabul în flăcări. Le datorez viaţa. Dintre răniţi, eu am fost cel mai grav şi alţi trei colegi răniţi, dar mai uşor. Din explozia creată am fost aruncat în partea dreaptă, mi s-a spulberat piciorul stâng şi cu aproape toată partea stângă am fost expus la explozie. Mi-am pierdut piciorul de la încheietura genunchiului, mi-am pierdut vederea la ochiul stâng, am avut fractură deschisă de os sacru şi alte multe politraumatisme. În spitalul din Kandahar am fost ţinut câteva zile pentru stabilizare şi, după aceea, am fost adus în Germania, la spitalul NATO. Am fost susţinut în comă o lună pentru închiderea rănilor. M-am trezit din comă şi nu puteam să-mi dau seama că nu mai am un picior, pentru că mă ţineau sub medicamentaţie pentru durere. Prima dată m-am gândit la mama. Simona, actuala mea soţie, pe atunci prietenă, a făcut un sacrificiu foarte mare stând cu mine în spital, în Germania, două luni, pierzându-şi şi serviciul. Am trecut prin 14 operaţii, dar să privim partea pozitivă a lucrurilor! Între timp, m-am căsătorit, am o familie, doi copilaşi.”
În prezent, Costinel Slăniceanu este tot în armată, încadrat la Baza de Instruire pentru Apărare CBRN Muscel, împreună cu Ionuţ Butoi, este şeful Clubului şi face mai mult muncă de birou. Costinel, în vârstă de 37 de ani, s-a născut la Schitu Goleşti, iar, în 2007, a primit titlul de “Cetăţean de Onoare”. A primit de la administraţia locală un teren în concesiune pe care şi-a ridicat o casă. Costinel Slăniceanu se poate considera norocos, dar a luptat extraordinar pentru viaţa sa. Astăzi se consideră un om împlinit, are o familie, o casă şi o carieră militară la care nu a renunţat.
Celor doi musceleni le urăm succes în America, acolo unde vor reprezenta România.