11.6 C
Campulung Muscel
29/03/2024

De 1 Decembrie, în loc de ninsoare, am avut parte de o ploaie de politicieni

Vremea bună i-a scos pe musceleni din case, pentru a sărbători Ziua Naţională a României. Ca în fiecare an, Marea Unire a fost venerată prin depuneri de coroane la Monumentul Eroilor din Piaţa Jurământului şi la Mausoleul de la Mateiaş. Ziua însorită de 1 Decembrie i-a determinat pe politicieni să scoată capul afară din sediile partidelor, ca de fiecare dată, mutrele le sunt prezente doar la evenimente mondene, prin Ziua Naţională, au dorit să demonstreze că sunt patrioţi şi îşi iubesc ţara. Mânaţi de ideologia aceasta, de a le arăta cetăţenilor că sunt oameni de cuvânt şi sunt alături de ţara lor iubită, în graba de a nu pierde ocazia prin care să li se facă simţită prezenţa, în număr mare la Monumentul Eroilor, nici măcar nu şi-au făcut temele de acasă cu însemnătatea cuvântului patriotism, ce presupune pe lângă dragostea şi luptă pentru apărarea şi prosperitatea ţării, plus alte sacrificii pentru a-i asigura un viitor fericit, aspecte care, cu siguranţă, le-au trecut pe la ureche diplomaţilor. Din păcate, practica i-a doborât la acest capitol şi s-au strâmtorat cu semnificaţia cuvântului.

Ţâroiu a fost primul care a depus coroană la Monumentul Eroilor

După ce s-au întrunit toate partidele şi reprezentanţii lor, primul care a adus un omagiu a fost Liviu Ţâroiu, chiar dacă situaţia lui e incertă, ca să nu fim un oraş de băşcălie, fără primar şi viceprimar, l-au lăsat să fie el vârf de lance şi a depus primul o coroană la Monumentul Eroilor. L-a urmat Garnizoana Câmpulung, reprezentată de locţiitorul comandantului Batalionului 30 Vânători de Munte Dragoslavele, locotenent colonel Laurenţiu Sminchişe, locţiitorul comandantului Bazei de Instruire CBRN, locotenent colonel Viorel Drăghici, comandantul Bazei de Reparaţii, locotenent colonel Nicolae Niţiş, din partea Poliţiei s-a depus o coroană de flori, de către comisarul şef Ioan Mândroi, Detaşamentul de Jandarmi, reprezentat de locotenent colonel Viorel Duculescu, Inspectoratul de Urgenţă, prin maiorul Cristian Bărbulescu, Asociaţia Revoluţionarilor 22 Decembrie, prin directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Sergiu Cicu, după care au urmat ca toate formaţiunile politice să depună şi ele câte o coroană de flori.

Directori de şcoli au lăsat elevii acasă de 1 Decembrie

Zilele de 1 Decembrie au fost mereu sărbătorite de către şcolile din Câmpulung, anul acesta, poate, minivacanţa i-a determinat pe profesori să nu le dezvolte copiilor interesul pentru patrie şi să-i implice în activităţi extraşcolare, fapt pentru care în Piaţa Jurământului, în afara a 10 elevi de la Liceul cu Program Sportiv şi a unei coroane depuse din partea Şcolii “Sfântul Iacob”, nu a fost prezentă la o asemenea zi cu fast nicio altă şcoală. După depunerea coroanelor, în încheiere, publicul s-a putut bucura de defilarea Gărzii de Onoare, după care cu toţii s-au îndreptat la Mausoleul de la Mateiaş, pentru a omagia şi acolo eroii neamului nostru. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!