În aşteptarea unei poziţii prompte a autorităţilor locale în subiectul refugiaţilor la Câmpulung, mai multe opinii apărute în rândul unor personalităţi locale mocnesc în izbucnirea unor controverse între autorităţi şi localnici.
După cum intuiam, problema imigranţilor nu a trecut neobservată de către cetăţenii municipiului, cu toate că se neagă de autorităţile locale primirea acestora într-un centru de amplasament din zona Câmpulungului, mai exact la Jandarmerie. Totuşi, sunt date oficiale, care confirmă că o parte din centrul Jandarmeriei din Câmpulung va fi predat parţial către Inspectoratul General de Imigrări. Ceea ce va rămâne din Jandarmerie va avea sarcina de a se ocupa de supravegherea imigranţilor. Teama a început să intre din ce în ce mai mult în minţile muscelenilor, săptămânile de linişte au apus şi tot mai mulţi locuitori au început să-şi exprime părerile referitoare la pătrunderea acestor refugiaţi pe teritoriul nostru.
Astfel că un cetăţean mai curajos, patronul magazinelor de haine “By Tina”, Aurelian Banu, nu a fost îngăduitor cu speculaţiile apărute, gândindu-se că în spatele acestor ipoteze se află şi un sâmbure de adevăr. A tocmit o propagandă, prin care cere semenilor săi câmpulungeni să strângă cât mai multe semnături, prin care să se opună primirii refugiaţilor în municipiu. Problemele localităţii, după cum a specificat, sunt altele, iar acest tărâm nu este potrivit găzduirii refugiaţilor. „Nu au fost evacuate deşeurile de la ARO, nu avem locuri de muncă, nu avem o reţea sigură pentru alimentarea cu apă, nu avem staţie de epurare corespunzătoare, nu avem parcuri, nu avem primar, nu avem un spital dotat corespunzător, nici medici suficienţi, nu am alfabetizat şi integrat rudarii şi ursarii, nu avem Casă de Cultură. În aceste condiţii, nu putem să-i primim pe refugiaţi.”, a declarat acesta într-o postare pe Facebook.
La fel de neîngăduitor cu primirea imigranţilor în Câmpulung a fost şi preşedintele Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Norris Măgeanu, care a adus în prim plan faptul că venirea acestora va dezechilibra balanţa. Primirea refugiaţilor va conduce la îmbinarea tradiţiilor, ce va crea haos între etnii.
„Nu am nimic cu imigranţii şi cu refugiaţii şi, în general, cu oamenii care trăiesc greu pe Pământul acesta. Cred că fiecare dintre noi trebuie să fie liber să-şi aleagă cerul pe care îl vede deasupra capului. Dacă un om o duce greu în ţara lui din cauza războaielor, a cataclismelor, a altor nenorociri, trebuie să fie liber să îşi caute bunăstare în altă parte. Intervenţiile de orice fel asupra libertăţii omului sunt acte grave de încălcare a drepturilor noastre primordiale. Consider că nu este normal să ridici garduri, să construieşti centre, aziluri, campusuri în care să îndeşi oameni de-a valma şi să decizi pentru ei ce crezi că e bine. Mai consider că nu este normal să hotărăşti unde să fie trimişi, distribuiţi, ca nişte animale, indiferent de voinţa lor. Şi nu în ultimul rând, consider că nu ai niciun drept să destabilizezi mici comunităţi locale, distribuind acolo un număr suficient de mare cât să creezi o deteriorare masivă a tradiţiei locale într-un timp extrem de scurt. Cei care pleacă din ţările lor trebuie lăsaţi să se contopească în comunităţile mari, în metropole, acolo impactul lor asupra tradiţiilor este minor, în niciun caz în oraşe mici, unde schimbă definitiv modul de a trăi. Pe scurt, este o crimă la adresa românismului să trimiţi 500-1.000 de refugiaţi într-un orăşel precum Câmpulung Muscel, care are puţin peste 20.000 de locuitori.
O zonă defavorizată cum este Câmpulungul nu poate oferi nimic refugiaţilor, aceştia nu vor peisaje frumoase, ci un trai mai bun. La Câmpulung, nici localnicii nu au soluţii de trai bun, cum, oare, se poate spera la o integrare a refugiaţilor? Ce vor face aceştia acolo, fără locuri de muncă, fără o perspectivă, fără nicio legătură cu tradiţiile şi obiceiurile locale? Cam cât va dura până se vor omorî cu localnicii?
Tot aştept, probabil, în van, o poziţie fermă a autorităţilor locale asupra situaţiei, oare, doar eu văd cât este de grav? Situaţia actuală mă convinge încă o dată de vulnerabilitatea Uniunii Europene, de măsurile proaste şi ineficiente care se iau şi de necunoaşterea şi de nepăsarea la adresa valorilor naţionale a statelor membre mai puţin importante. Onoarea este un lucru greu de găsit de Bruxelles, e din ce în ce mai clar. Cum poţi să consideri că un stat nu e pregătit să intre în Schengen, dar e pregătit pentru primirea de refugiaţi?
Pe scurt, nu vreau refugiaţi cu forţa la Câmpulung Muscel şi voi face tot ce pot, ca simplu cetăţean, ca acest lucru să nu se întâmple.”, a declarat Noriss Măgeanu.
Pe lângă Jandarmerie, pentru suplimentarea locurilor de refugiaţi, există câteva premize de găzduire a lor în locurile libere din cadrul căminelor şcolare. În calitate de preşedintă a Asociaţiei de Părinţi „Caroliştii”, Carmen Victoria Bârloiu a trimis o adresă către ISJ, prin care doreşte să se precizeze poziţia oficială a Inspectoratului Şcolar Argeş, vis-a-vis de informaţiile ajunse în spaţiul public prin presă. „Din punct de vedere personal, consider că odată ce ai intrat într-un club, de bună voie şi nesilit de nimeni (chiar te-ai agitat mai mult decât e cazul pentru asta!), trebuie să respectaţi regulile… atât noi, ca ţară, ar trebui să ne conformăm deciziilor luate la nivel european, dar şi potenţialii refugiaţi sosiţi la noi, despre care facem vorbire, ar trebui să se conformeze regulilor noastre. Dar există aceste reguli? Sunt clare? Problema la noi este inconsecvenţa, chiar şi la nivel de politică externă. Situaţia nu trebuie tratată simplist. Nu e vorba de a le asigura doar un pat în care să doarmă… vreme de ceva ani, 3-5, este vorba de a-i asimila în societatea noastră, locuri de muncă, educaţie, asistenţă medicală. Noi, românii, suntem empatici prin tradiţie la suferinţă, nimeni nu ar lăsa nişte oameni să moară de foame. Dar s-ar putea să avem surpriza cu nişte oameni educaţi, care chiar îşi vor cere drepturile, nu vor avea o atitudine mioritică, cum avem noi. Suntem pregătiţi? Atât noi, ca indivizi, dar, mai ales, autorităţile? Nu sunt specialist în politică externă şi, atâta timp cât nu am toate datele, nu pot să mă pronunţ, dar, ca simplu contribuabil, pot să-mi creez nenumărate scenarii atâta timp cât cei pe care îi plătesc să mă reprezinte nu ştiu să comunice. Având în vedere apariţia în spaţiul public a tot felul de informaţii şi zvonuri, cred că ar trebui clarificate nişte date, mai ales pentru a nu se crea un efect de „bulgăre” panicos. Ca reprezentant al părinţilor din cea mai mare unitate de învăţământ a zonei, afirm cu tărie că este nefericită alăturarea informaţiilor despre locurile de cazare în şcoli şi eventuala primire a refugiaţilor în oraş. Nu este de bun augur şi poate crea panică în rândul părinţilor şi aşa neinformaţi asupra multor teme. Este exclusă cazarea acestora în internate ale instituţiilor de învăţământ! Din Câmpulung şi de oriunde! În numele Asociaţiei de Părinţi „Caroliştii”, pe care o reprezint, am luat legătura cu directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” – prof. George Radu, care a negat orice alăturare reală a acestor informaţii: „Şcoala noastră are locuri de cazare şi cantină numai pentru elevii şcolii noastre şi, eventual, pentru elevii altor instituţii de învăţământ câmpulungene care ar dori să se cazeze la noi”.
Am adresat şi o scrisoare de a cere spre clarificare informaţiile vehiculate către Inspectoratul Şcolar, dar, probabil, acolo încă se luptă lumea pentru posturi şi nu au timp să răspundă unor părinţi, care au doar pretenţia de a fi informaţi, clar şi oficial. Răspunsul la o asemenea simplă solicitare este echivalentul elaborării strategiei de securitate naţională, aşa că noi încă aşteptăm răspunsul. Poate înaintea expirării celor 30 de zile, conform legii! ” a declarat Carmen Victoria Bârloiu.