4 C
Campulung Muscel
18/01/2025

Primăria a “înfrânt” la Tribunalul Argeş

Grup Corint a fost obligată să predea parcurile în halul în care le-a adus în doi ani 

Vineri, 27 noiembrie 2015, Tribunalul Argeş a dat sentinţa, prin care autorităţile locale câmpulungene sunt îndreptăţite să intre în posesia parcurilor. Acţiunea în instanţă a debutat acum şase luni, la Judecătoria Câmpulung, împotriva constructorului Grup Corint, care a refuzat să predea de bună voie cele două obiective rămase de izbelişte, Kretzulescu şi Grădina Publică. 

Instanţei de la Câmpulung i-au trebuit trei luni, doar ca să constate că nu poate judeca cererea Primăriei care-şi revendica parcurile. Dosarul a fost transferat la Tribunalul Argeş, unde s-au derulat două termene. La ultimul, pe 27 noiembrie 2015, completul de Contencios Administrativ şi Fiscal a dat hotărârea civilă, care este executorie fără somaţie sau trecerea unui termen, prin care obligă firmele Grup Corint SA, Corint Restaurare SRL şi Harbău SRL să încheie cu Primăria Câmpulung procesul verbal de predare-primire pentru lucrările executate, pentru cele nefinalizate, conform contractului de lucrări 5508/373/26.02.2013 şi pentru stocurile de materiale achitate, dar nemontate şi aflate în custodia lor. Dacă procesul s-a încheiat atât de târziu, autorităţile au pierdut orice şansă de a mai ţine altă licitaţie pâna la declararea ca închisă a finanţării europene, prin care se spera continuarea lucrărilor. Pentru cele două parcuri nu se mai poate solicita o altă finanţare europeană, singura modalitate de continuare a lucrărilor fiind cea cu bani din bugetul local. Pentru restul obiectivelor, planurile lui Ţâroiu sunt de segmentare a lor din proiectul unitar, pentru a fi reabilitate separat, Bulevardul „Pardon”, zona din jurul Primăriei şi strada Nicu Leonard, plus introducerea a încă unui obiectiv, tonsonul din capătul de jos al bulevardului până la „Dinicu Golescu”. „Spargerea” acestor lucrări are ca scop licitaţii separate şi constructori diferiţi, adică, dacă unul se împotmoleşte, să nu se ducă totul de râpă.

Dacă Primăria ar avea finalizată o nouă documentaţie pentru Parcul Kretzulescu şi Grădina Publică, ar putea face o nouă licitaţie şi s-ar trece la treabă, dar pe banii comunităţii.  

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!