Numai disperarea trebuie să-l fi împins pe Mircea Andrei, un preşedinte de partid regional, cu şanse de a intra în Consiliul Local doar la secţiunea „diverse” a ordinii de zi, ca să-l accepte lider la Câmpulung pe Ion Lucaciuc! Cât de tare i-au scăzut pretenţiile fostului contracandidat al lui Nicolescu, beneficiar, în 2012, al unei echipe la Primărie şi Consiliul Local cu care nu i-a fost ruşine să iasă în lume! Pentru aducere aminte, extragem câteva nume de pe lista de candidaţi a PDL-ului deghizat în Alianţa pentru Argeş şi Muscel, la alegerile trecute: Cristi Creţu, candidatul la funcţia de primar, Stelian Anastasie, Claudiu Căţoiu, Adrian Cicu, Cristina Dorcioman, Ileana Drâmbăreanu, Daniel Dutcă, Mircea Fulger, Remus Lăcătuşu, Constantin Ivan, Pompiliu Nistor, Cătălin Oprei, Paul Petrescu, Ionel State şi alţii, până la poziţia 24, la fel de cunoscuţi precum cei enumeraţi. De la persoane recunoscute în profesiile lor, cu şanse la precedentul scrutin electoral, Mircea Andrei s-a pricopsit cu Lucaciuc, a cărui „priză” la electoratul câmpulungean o să-i asigure cel mult un loc pe o bancă în Piaţa Primăriei.
Lucaciuc n-a făcut purici la UNPR decât nouă luni
Probabil că interesul mânuitorului de arbaletă, care a irosit bunătate de mere verzi, azvârlite în trandafirii de oţel ai PSD-ului, rămâne Consiliul Judeţean, la fel ca acum trei ani şi jumătate. Nu şi Primăria şi Consiliul Local Câmpulung, în componenţa căruia foştii săi subalterni de la partid au preluat majoritatea visată de preşedintele A.A.M. în 2012. E drept, o majoritate rezultată pe fondul unui compromis făcut la nivel naţional, prin fuziunea cu PNL, pentru şubrezirea forţei PSD, la prezidenţialele de acum un an.
Ion Lucaciuc şi-a câştigat pe merit eticheta de „traseist” politic, după ce a alunecat din PRM în UNPR, după o pauză cât jumătate dintr-un mandat, în care a levitat politic, cu trupul pe la şedinţele de partid ale PSD-ului şi cu spiritul în Consiliul Local. Ca dovadă că boala funcţiei n-are leac, iar cei suferinzi de ea n-au niciun strop de ruşine, după mai bine de doi ani de absenţă, fostul peremist s-a reintrodus în urechile alegătorului cu texte care nu stârnesc nici cel mai mic interes. Dar mai înainte de a recita, o dată pe lună, nişte comunicate de presă ale Prefecturii ori răspunsuri în dorul lelii ale Agenţiei de Mediu despre stocurile de deşeuri de la ARO, şi-a tras partid. Bezelele expediate PSD-ului au rămas fără finalitate, la social-democraţi fiind cea mai mare „încocleţare” de dependenţi de putere. Aşadar, cum locurile eligibile la partidul roşu sunt amanetate de la Revoluţie încoace, după modelul practicat la Vatican, unde funcţia se pierde prin deces, lui Lucaciuc îi trebuia partid. A găsit unul vulnerabil, ai cărui membri, în doi ani şi ceva, n-au avut timp să se plictisească. Nici de preşedinte, nici de sediu. Preşedintele şi sediul, la un UNPR cu mâncărimi, care este de dorit să rămână în afara Consiliului, de vreme ce nu poate sta locului mai mult de câteva luni. Florian Bercu, Gheorghe Savin, Dumitru Gravilescu şi Ion Lucaciuc, perindaţi într-un răgaz mai scurt decât durata unui mandat, au făcut ca partidul să „progreseze” de la Gară, din spaţiul ocupat în prezent de PRM, lângă Poliţie, apoi peste drum de Autogară, în complexul GIG, cunoscut sub apelativul „La Grigoroiu”. Pentru ca, în primăvară, să decadă, ajungând în „Clădirea Plantelor”, în „bube, mucegaiuri şi noroi”.
Ideea i-a aparţinut lui Ion Lucaciuc, care nu-şi permitea ceva mai bun decât o hrubă insalubră a Consiliului Judeţean, după ce i-a suflat „mişeleşte” partidul lui Gavrilescu. Acesta din urmă intrase pe invers conducerii judeţene, care îi purta sâmbetele din toamna lui 2014. Aşa că, odată ivit Lucaciuc, scos din bârlog de aroma de ciolan pus la bătaie în 2016, excluderea lui Gavrilescu s-a produs natural. Nu l-au ajutat să rămână în fruntea „remorcii” PSD-ului nici măcar aliaţii pentru care a făcut campanie la prezidenţiale, la “toarta” lui Georgiu Gingăraş, şeful de la judeţ al progresiştilor, înlăturat şi el între timp, şi de la şefia partidului, şi din partid. În sfârşit, ce nu i-a ieşit lui Lucaciuc cu Bălan, la a cărui groapă a săpat zadarnic, după ce acesta a ajuns consilier local şi el nu, i-a ieşit cu Gavrilescu, indezirabil pentru un UNPR nestatornic şi la judeţ, nu numai în municipiu.
Ce se poartă pe podiumul politicii locale: pelerina violet asortată cu cu o cuşmă a la Ţepeş
După nouă luni de inhalat, împreună cu şefii de la judeţ, o dată pe lună, sporii şi ciupercile sediului de partid, Ion Lucaciuc a fost convins – ceva ne spune că, de data aceasta, n-a fost decizia lui, ci cineva i-a băgat în cap gărgăuni în plus – să plece din Uniunea Naţională pentru Progresul României. Oricum, UNPR nu este o carte câştigătoare în 2016, după lovitura de imagine încasată de partid pe fondul nenorocirilor cu care a fost asociat numele preşedintelui Gabriel Oprea: moartea terifiantă a poliţistului de 28 de ani, prăbuşit cu motocicleta într-o groapă, pe când se afla în fruntea unei coloane oficiale pentru fostul vicepremier (una din cele peste 1.600 de deplasări cu coloană oficială în zece luni), plus tragedia „Colectiv”.
Aşa a ajuns Lucaciuc, pentru a doua oară, preşedinte în 2015. Opţiunea pentru sezonul toamnă-iarnă 2015-2016 este Partidul pentru Argeş şi Muscel al lui Mircea Andrei, cu exigenţele mult diluate faţă de cele din 2012, când aspira la „spuma” politicii câmpulungene neînregimentată în PSD. Acum e bună şi neghina vânturată dintr-un partid într-altul, când nu ai de ales. Prin înghiţirea de către Lucaciuc a momelii, s-a năruit şi zvonul care umbla prin birturile cu subiecte electorale în meniu: Cristi Creţu, ţinta lui Andrei pentru P.A.M., de dragul vremurilor bune. Creţu n-a plecat urechea la poveştile cu Ţepeş şi nici el nu s-a aplecat în faţa fostului şef, pentru a-i îndesa pe cap cuşma Partidului pentru Argeş şi Muscel. A îngenuncheat, în schimb, Lucaciuc, care a adăugat pelerinei lui Rumburak căciula draculiană. Tare ne e teamă că-l vor confunda votanţii cu vreunul dintre pripaşii lui Oprea, care se maimuţăresc, deghizaţi în cavaleri, atunci când nu rumegă ciungă şi seminţe, stând în fund pe treptele Muzeului.
Şi, dacă tot se anunţă petrecere în campania din 2016, avem o sugestie pentru ţinuta de partid, care e musai să iasă din anonimat! Jupân Andrei să dea comandă pentru oastea de la Câmpulung, de a cărei închegare se ocupă Lucaciuc, de straie pentru toţi candidaţii. Uite un moment cu potenţial să depăşească „Nunta Nebunilor”, de la care n-a lipsit niciunul dintre ciudaţii târgului.
Ionică Udrea, acceptat în tabloul UNPR doar la depuneri de coroane. Probabil, el le-a plătit
Aflat sub efectul unui blestem, care îl „decapitează” de două ori pe an, UNPR se află sub comanda unui şef nou. Partenerul de alianţă, forţat să stea pitit după perdea. Fuziunea progresiştilor cu pepedediştii i-a adus împreună pe Ion Lucaciuc şi Ionică Udrea, care, însă, n-a fost invitat niciodată la nicio conferinţă de presă a metisului politic. Cu excepţia depunerii de coroane de Ziua Armatei, pe 25 octombrie, când Ionică a fost acceptat în grup, probabil, el fiind cel care a plătit ornamentul floral.
Cel ţinut după sobă, în cenuşă, precum fata moşului cea ascultătoare, ca nu cumva să pice pe el vreun fascicol strălucitor al camerelor video, în detrimentul sugativei de celebritate, este, teoretic, preşedinte. Practic, aşteaptă o hârtie oficială de la judeţ, pentru a se prezenta drept liderul UNPR Câmpulung, în cadrul căruia are de muncă. În primul rând, să remobileze cămăruţa, din care Lucaciuc a plecat cu „mise-en-place-ul”, trambalat la noul sediu, în clădirea Muncii Colective. Cum îi iese lui Ionică Udrea, că ajunge iar preşedinte prin „evaporarea” antecesorului! Pentru UNPR este al cincilea în trei ani.