Parcarea Mausoleului Mateiaş e plină de maidanezi. Dacă ne uităm cu atenţie, niciunul nu are cip. În ultima perioadă, am fost contactaţi la redacţie de mai multe persoane, din Câmpulung şi alte localităţi, care s-au plâns exact de situaţia câinilor din parcarea Mausoleului Mateiaş. Animalele fără stăpân sunt o prezenţă obişnuită în municipiu, capturarea lor fiind „sabotată”, de cele mai multe ori, de cetăţenii care îi hrănesc. Dacă târgul colcăie de potăi, ce mai contează încă zece în parcarea Mausoleului Mateiaş, care este tot în proprietatea municipiului?! De parcă nu ar fi de ajuns că au împânzit cartierele oraşului, şi-au extins arealul şi prin instituţiile de stat.
După spusele celor care au comercializat produse alimentare în zonă, unii câini sunt cu adevărat periculoşi, fiind scăpaţi de la stânele amenajate în împrejurimi, alţii sunt paznici de nădejde ai maşinilor angajaţilor Muzeului. Vizitatorii şi, în special, copiii se plâng că este o adevărată aventură să treacă prin mijlocul lor, dar cel mai greu e atunci când trebuie să coboare din autocare, la scară fiind ciurda de potăi. Au fost atâtea cazuri în Muscel şi în ţară şi nu e de dorit să se întâmple vreo nenorocire chiar lângă locaşul-monument. Oare, chiar nu se poate lua nicio măsură? Doar e vorba de un loc pe unde se perindă zeci de oameni, nu e un câmp gol, pe unde nu trece nimeni.
Animalelor li se poate năzări din te miri ce şi pot sări la vizitatori, fiind de ajuns să înceapă unul, căci sar şi ceilalţi. Prin intermediul ziarului se face un apel pentru adunarea acestor patrupede rătăcite. Dar, să nu ne amăgim, nimeni nu va face nimic, mai toţi ferindu-se de acest subiect pe care, în cel mai fericit caz, îl tratează la capitolul „diverse”, mizând pe ideea că nu e dracul chiar aşa de negru.
Situaţia câinilor vagabonzi de la Mateiaş i-am adus-o la cunoştinţă primarului comunei Valea Mare Pravăţ, Ion Boncoi. Chiar dacă problema nu-i aparţine, pentru că zona nu e în administrarea Primăriei pe care o păstoreşte, a promis că se va ocupa, împreună cu autorităţile municipiului, de înlăturarea patrupedelor. „Mateiaşul e zona Câmpulungului, dar vrem să-i prindem, cu ajutorul celor din oraş, cu primarul, vicele sau ce-o fi, că nici nu mai ştii ce mai e în Câmpulung, cine mai conduce şi cum conduce, nu mai ştiu! Facem un contract cu ei, plătim, numai să scăpăm de câini.”, ne-a declarat Ion Boncoi. Cu toate că problema poate va fi rezolvată în cele din urmă, situaţia o să recidiveze, maidanezii fiind readuşi în Mateiaş de locuitorii Câmpulungului şi ai comunelor limitrofe, cu autoturismele. „Chiar dacă îi luăm, cei din împrejurimi vin şi îi lasă acolo, vin cu o dubă şi le dau drumul.”, a completat Ion Boncoi.