11 C
Campulung Muscel
22/05/2024

Astăzi începe procesul cu Grup Corint, pentru parcurile făcute harcea-parcea cu 90 de miliarde

O jumătate a anului 2015 a fost irosită de municipalitate cu formalităţile în instanţă, în încercarea de a „scoate” de la Grup Corint parcurile. Situaţie la indigo cu cea de la Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, pe care autorităţile locale câmpulungene au predat-o, în urmă cu 13 ani, Ministerului Culturii şi constructorului retras de pe şantier în primăvara lui 2010. Şi să le pice vreo pleaşcă de câteva zeci de miliarde, chiar sute, dacă ţinem cont că, pentru o treime din imobil, s-au cheltuit deja peste 30 de miliarde, şefii Primăriei nu pot intra în imobil. La un eventual litigiu cu ministerul şi firma bucureşteană, cele două părţi pot pasa responsabilitatea unor stricăciuni ori lucrări îndoielnice către Primărie. Dar nu e cazul să-i văităm pe aleşi, căci nu i-a dat afară din casă zelul continuării renovării unei clădiri pe care, dacă ctitorul ei ar fi ştiut pe ce mâini încăpea, n-o mai ridica. Tot aşa şi cu parcurile. Chiar să fi avut chef să continue dezastrul lăsat cadou de ardelenii bosumflaţi că „ţăranii proşti” de la Câmpulung nu le-au prelungit cu şase luni bătaia de joc – ca să ne mai bage nişte porcării extravagante pe gât, ca mult controversatele (şi ca preţ, şi ca aspect) lămpi de iluminat – nu puteau, deoarece nu s-a făcut predarea-primirea obiectivelor de la firma Grup Corint. 

Şase luni s-au pierdut cu introducerea acţiunii şi stabilirea instanţei competente!

În primăvara lui 2013, la debutul lucrărilor, Călin Andrei a fost de acord să pună la dispoziţia colaboratorului în procesul renaşterii noastre urbane două din cele cinci obiective. Grup Corint a ridicat pretenţia să pună mâna pe toate, urmărind, probabil, o strategie care ne-ar fi „îngropat” definitiv. Mai cu seamă dacă apucau să răscolească centrul, bulevardul, Piaţa Primăriei şi strada Nae Leonard, în scopul de a ne încărca cu materiale şi lucrări scumpe, cum au făcut cu „Kretzulescu” şi Grădina Publică, iar „mărunţişul” rămânea de izbelişte! În mod normal, în aprilie 2015, la încheierea de drept a contractului realizat sub 25%, firma ar fi trebuit să ne predea cele două obiective, aşa cum erau, în halul în care le-a adus în doi ani. Numai că ardelenii, uluiţi de îndrăzneala de pe urmă a „păcăliţilor”, au refuzat să ni le înapoieze de bună voie, ca să blocheze orice încercare de a mai „îndulci” eşecul de care, sperăm, câmpulungenii vor ţine cont când vor pune ştampila în 2016. 

Aşa s-a ajuns la instanţa de judecată. Însă s-a ajuns tot aşa cum s-a lucrat. Cu o lentoare tipic ardelenească, de care s-au molipsit ai noştri, cât timp muncitorii de la Alba Iulia s-au contopit cu decorul reabilitat insesizabil. Cu excepţia luminişului creat în Grădina Publică, unde, de acum înainte, ne vom retrage ca să ne coacem la soare, pe bănci de 20 de milioane bucata (preţul este un motiv în plus ca să ne ia cu călduri), în niciun caz ca să ne răcorim.         Dacă, în procesul pentru funcţia de viceprimar, Liviu Ţâroiu s-a mişcat ca Nureyev pe poante, graţios, rapid, precis, ei bine, când a fost vorba să-i târască în tribunal pe cei din cauza cărora vom pătimi şapte ani, pedeapsa instituită prin orice blestem care se respectă, s-a urnit ca bolovanul. Trei luni i-au trebuit, după ce s-a „gătat” contractul de tristă amintire, până s-a deschis acţiunea la Judecătoria Câmpulung, împotriva constructorului Grup Corint, împotriva dublurii de platouri răvăşite, pe care se toarnă filme proaste cu bugete îndestulătoare, Corint Restaurare, şi împotriva „remorcii” Harbău SRL, cu care patronul ardelean s-a prezentat la licitaţie. Păgubosul contract a ajuns la termen pe 7 aprilie, iar litigiul a fost înregistrat la Judecătorie pe 25 iunie 2015. Alte trei luni au trebuit să treacă pentru ca magistraţii de la Câmpulung să-şi decline competenţa în favoarea Tribunalului Argeş. S-a întâmplat pe 17 septembrie, când s-a hotărât ca de „complicata” speţă de la Câmpulung să se ocupe colegii de la Piteşti.  

Aşadar, şase luni din acest an s-au pierdut, doar ca să se constate că nu poate judeca cererea Primăriei, care-şi revendică parcurile, instanţa de la Câmpulung! Într-un sfârşit, dosarul a fost transferat la Tribunalul Argeş, având ca prim termen data de 20 noiembrie 2015. Dacă în acest ritm halucinant au decurs secvenţele unei banale acţiuni de redobândire de la constructor a două obiective, pe care acesta s-a pus cu fundul, ca să le saboteze autorităţilor orice tentativă de a ţine altă licitaţie în puţinul timp rămas până la declararea ca închisă a finanţării europene, cum putem spera la un proces de recuperare a prejudiciului de la ardeleni? Iar prejudiciul nu înseamnă doar cei 77% nelucraţi din contract, ci toţi banii pierduţi în cadrul proiectului ratat. Adică tot ceea ce trebuie să returneze municipalitatea „sancţionată” astfel pentru neimplementarea investiţiei pentru care a primit finanţare europeană. 

90 de miliarde s-au pierdut cu investiţia propriu-zisă, ajunsă la 23%, însă costurile cu documentaţia, plus continuarea lucrărilor doar în parcuri, depăşesc lejer 100 de miliarde    

Aproximativ 90 de miliarde de lei vechi – o sumă pe care ţi-e teamă s-o pronunţi, darămite să te gândeşti că a fost cheltuită în realitate pe mai nimicul făcut în cele două parcuri – s-au prăpădit pe lucrarea executată în procent de 23% şi pe contractele adiacente (management, dirigenţie de şantier, informare şi publicitate, plus refacerea proiectului). Din această valoare colosală, 90 de miliarde (!), Primăria trebuie să dea înapoi finanţatorului în jur de 70 de miliarde de lei vechi, pe care îi primise pentru acoperirea cheltuielilor întreprinse din bugetul local. Pierderea depăşeşte cu mult totalul prezentat, deoarece câteva miliarde s-au dus pe documentaţia la care au lucrat arhitecţii Coşa. Plus că, obligatoriu, se vor cheltui bani în continuare, din taxele dumneavoastră, nu din buzunarele celor din cauza cărora am ajuns într-o situaţie catastrofală, ca să se încheie investiţia măcar în Grădina Publică şi „Kretzulescu”. 

Nu ne mai gândim la restul copiei „micului Paris” visat de Andrei pe bulevard, în Piaţa Primăriei şi legătura ei cu „Kretzulescu”, pe care este limpede ca lumina zilei că nu ne-o permitem din contribuţiile câmpulungenilor. Şi nici nu este nevoie de ea înaintea reţelelor de apă şi de canalizare, a căror rezistenţă depinde în prezent de hazard. 

Ţâroiu, care crede că va avea, din vara lui 2016, şansa să continue „trilogia” Bulevardul „Pardon” – Negru Vodă – Nae Leonard, îi tot “abureşte” pe consilieri că le va propune curând „spargerea” acestor obiective în proiecte separate, cu licitaţii separate şi constructori diferiţi. Adică dacă dă unul chix, să nu se ducă totul de râpă. Iar finanţarea să fie tot dintr-un proiect cu fonduri europene, când apar ghidurile noului program. Fostul viceprimar susţine că gândirea este ca cele trei obiective scăpate de prăpădul marca Grup Corint să facă parte dintr-un proiect nou, împreună cu tronsonul cuprins între capătul bulevardului (dinspre Biserica Catolică), până la „Dinicu Golescu”, pe o parte şi pe alta. Cât despre Grădina Publică, Parcul Kretzulescu şi clădirea băilor, ele vor face obiectul unor documentaţii noi axate pe restul de executat. Până acum era bine să fie finalizate studiile, pentru ca, în momentul în care se obţine hotărârea Tribunalului Argeş, să se şi treacă la treabă. Pe banii noştri, evident, pentru că Europa nu ne va mai da alţii, după ce ne-am bătut joc de primii! 90 de miliarde, reţineţi! Dar cu ce s-a cheltuit în trecut, până să se obţină finanţarea – nu mai vorbim despre ce se va cheltui în viitor – risipa depăşeşte 100 de miliarde împrăştiate asemenea unui vis destrămat în zori. Fără a se vedea în teren că s-a făcut ceva bun cu suma a cărei valoare astronomică ar fi percepută de aleşi ca un fapt grav comis împotriva Câmpulungului doar dacă ar fi puşi ei la plată. Cum, de altfel, sperăm să se şi întâmple. Fostul primar Călin Andrei, cu toate cele trei Consilii Locale care au ridicat mâinile în mandatele lui, pentru „Kretzulescu”, să plătească paguba suferită de municipiu! Împreună cu salariaţii Primăriei şi cei din afara Primăriei implicaţi în proiect!

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!