3.3 C
Campulung Muscel
20/04/2024

Consilierii sunt solicitaţi să aprobe, marţi, la şedinţa extraordinară, valoarea celor 22 staţii de aşteptare SMART. Trei dintre acestea vor fi la Valea Mare Pravăţ

Unul dintre subiectele pentru aprobarea cărora consilierii municipali sunt convocaţi marţi, 20 februarie 2024, la o şedinţă extraordinară îl constituie cifrele investiţiei în staţii de aşteptare SMART. Staţiile sunt o componentă a proiectului de transport public ecologic, pe care Primăria Câmpulung îl desfăşoară în parteneriat cu comuna Valea Mare Pravăţ. Cele două localităţi au constituit şi o Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară, A.D.I. „Trans Muscel”, care va gestiona activitatea de transport public pe teritoriul municipiului şi al comunei cu autobuze şi microbuze electrice, achiziţionate de Primăria Câmpulung.

  • În total, în cele două localităţi partenere vor fi amplasate 22 de staţii de aşteptare inteligente

În primăvara anului 2022, s-au depus două proiecte în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României: „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziţionarea de autobuze şi microbuze electrice şi staţii de încărcare” şi „Dezvoltarea sistemului de transport public ecologic prin achiziţionarea de staţii de aşteptare SMART”. Iniţiativele Primăriei urmăresc înnoirea parcului de vehicule destinate transportului public, prin achiziţia de vehicule nepoluante, şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr.152 din 30 iunie 2022 s-a aprobat asocierea Municipiului Câmpulung, în calitate de membru fondator, cu U.A.T. Comuna Valea Mare Pravăţ în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Trans Muscel”. Serviciul de transport va fi organizat în cadrul acestei A.D.I.

Pasul următor: semnarea, în decembrie 2022, respectiv ianuarie 2023, de către primăriţa Elena Lasconi, la Bucureşti, a contractelor susţinute financiar prin PNRR pentru 4 autobuze electrice, 8 microbuze electrice, 19 staţii de aşteptare SMART şi 10 staţii de încărcare electrice, investiţie în valoare de 24.861.407,17 lei (completată cu 3 staţii de aşteptare SMART şi 2 staţii de încărcare electrice pe teritoriul comunei Valea Mare Pravăţ, partenerul Câmpulungului în proiectul transportului ecologic). Totalul proiectului, derulat de Câmpulung împreună cu Valea Mare Pravăţ, este de 28.210.831 lei.

După mai bine de un an de la acest moment, în Consiliul Local Câmpulung ajunge documentaţia privitoare la staţiile de aşteptare SMART. Marţi după amiază, aleşii municipali sunt solicitaţi să aprobe studiul de fezabilitate, devizul general şi principalii indicatori tehnico-economici ai investiţiei.

Valoarea totală a obiectivului se cifrează la 5.480.961,32 lei (eligibil – 3.349.423,73 lei, neeligibil – 2.131.537,59 lei), din care construcţii + montaj, 2.223.116,56 lei (eligibil – 1.572.117,44 lei, neeligibil – 650.999,13 lei). „Investiţia propune: înfiinţarea a 19 staţii SMART de aşteptare a autovehiculelor electrice – autobuze şi microbuze de tip 2 şi amplasarea a 23 totemuri de informare pe traseul serviciului public de transport al municipiului Câmpulung; înfiinţarea a 3 staţii SMART de aşteptare a autovehiculelor electrice – autobuze şi microbuze de tip 1 pe traseul serviciului public de transport al comunei Valea Mare Pravăţ”.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!