6.8 C
Campulung Muscel
17/05/2025

Spectacol de costume la Şcoala Gimnazială „Nanu Muscel”

Sâmbătă, a avut loc cea de-a doua ediţie a concursului judeţean „Simfonia anotimpurilor”, desfăşurată în cadrul Şcolii Gimnaziale „Nanu Muscel”. Peste 60 de preşcolari au defilat în faţa părinţilor şi cadrelor didactice în costume ilustrând toamna, un spectacol de culoare şi veselie a copiilor, deghizaţi în flori, fructe şi legume. A doua secţiune de concurs a fost dedicată desenului şi picturii, în care 55 de prichindei şi-au expus ideile cu ajutorul culorilor şi pensulei şi au creat diverse lucrări cu obiceiuri şi tradiţii de iarnă.

Unităţile de învăţământ care au participat au fost: Centrul Educaţional „KEYTO”, Complexul de Servicii pentru Copilul în Dificultate, Centrul de zi „Bambi”, Grădiniţele cu Program Prelungit „Sfânta Marina” şi „Sfântul Nicolae”, Grădiniţele cu Program Normal nr. 8 şi nr.9, Grădiniţele Şcolilor Gimnaziale „Oprea Iorgulescu” şi “Theodor Aman”, Grădiniţele cu Program Normal Schitu Goleşti şi Lereşti. 

Participanţii s-au prezentat în faţa juriului, cu îmbrăcămintea şi încălţămintea confecţionate din materiale reciclabile precum ziare, cutii de carton, hârtie, folii, pungi de plastic. „Proiectul se numeşte “Simfonia Anotimpurilor”. Luna aceasta facem Simfonia Toamnei şi a Iernii şi, la primăvară, la “Şcoala Altfel”, continuăm cu Simfonia Primăverii şi a Verii. Avem câte un premiu pentru fiecare participant din partea Asociaţiei de Părinţi „Nanu Muscel”, câte o carte şi bomboane. Considerăm concursul şi o oportunitate prin care părinţii să cunoască şcoala, să ia contact cu cadrele didactice, o parte din ei vor fi şcolarii noştri. Părinţii s-au consultat cu educatorul în privinţa costumului, ocazie cu care relaţia dintre aceştia s-a strâns şi au lucrat împreună.”, a declarat directoarea Steluţa Popescu. 

Prezenţi în faţa juriului, cei mici şi-au prezentat costumele, unii dintre ei chiar au recitat şi poezii în funcţie de rolul pe care îl înfăţişau. Criteriile de evaluare pentru costume au fost: originalitatea costumului, îmbinarea materialelor, asortarea lor, folosirea accesoriilor (pălărie, podoabă, încălţăminte, curele etc.), creativitatea design-ului, imaginea de scenă şi modul de prezentare a costumului, felul în care acesta este descris şi exprimarea corectă. „Proiectul este gândit de noi anul trecut, a fost local, iar succesul de anul trecut ne-a determinat să ne punem la punct un portofoliu, pe care l-am prezentat  Inspectoratului Şcolar, solicitând să fie judeţean.”, a declarat directoarea Şcolii „Nanu Muscel”. Scopul concursului este şi acela de a stimula potenţialul creativ şi artistic al elevilor, educarea dragostei faţă de natură şi frumuseţea fiecărui anotimp şi dezvoltarea spiritulu

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!