9 C
Campulung Muscel
24/01/2025

În urma tuturor, a început montarea instalaţiilor de iluminat festiv

Începând de săptămâna trecută, municipiul se pregăteşte de sărbătorile de iarnă. Angajaţii firmei Pet Electric Global, societatea care este într-un parteneriat cu Primăria, se ocupă, de câteva zile, de iluminatul ornamental. Aceştia au început să pună instalaţiile luminoase, ce vor anima localitatea în luna decembrie.

În celelalte oraşe din judeţ s-au montat deja şi se preconizează că totul va fi pus la punct şi în municipiul nostru, până la finele lunii în curs. Anul trecut, imaginea a fost, ca de fiecare dată, fadă, chiar sărăcăcioasă, cu un brad înclinat de bătaia vântului, o lipsă de inspiraţie din partea fostului edil, care a aruncat nişte beculeţe, care să stopeze revolta cetăţenilor că nu au lumină de Crăciun. A fost preocupat mai puţin de imaginea localităţii, în stilul său caracteristic, de a distruge tot, motivând că, din lipsa banilor, nu va face investiţii pe ceva ce e efemer şi fără beneficii. În loc de bucurie şi de energie pozitivă a localnicului ce doreşte să-şi lumineze sufletul cu încântarea retiniană pe care o poate aduce acest spectacol de lumini, l-a apucat plânsul la câtă nepăsare au avut cei care, an de an, fac din acest municipiu un oraş al groazei, un fel de Cruela de Vil a judeţului.

Anul acesta, cu toate că nu ne vom întrece cu vecinii de la Mioveni, sperăm ca, la prima aprindere a acestora, ornamentele să nu mai arate ca nişte pânze de păianjen, trântite prin buricul târgului.

Bogdan David, care speră că, până la Crăciun, nu va mai fi consilier, ci viceprimar cu atribuţii de primar, s-a ocupat de noul iluminat festiv: „Eu sper că o să arate mai bine anul acesta decât până acum. Am scos lucrarea tot pe S.E.A.P., am alocat bani mai mulţi ca anul trecut, este vorba de 100.000 de lei, dar toţi banii sunt din rezerva pe care am avut-o pe reparaţia de iluminat. O să merg cu domnul Popescu să identificăm în pădure un brad. Iniţial, am vrut să luam unul sintetic sau metalic, dar e foarte scump, e peste 100.000 de lei doar bradul, şi nu am fost pregătiţi.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!